VIDEO Marius Lazăr, la Adevărul Live: „Situaţia în regiunea Orientului Mijlociu depinde foarte mult de interesele internaţionale“

VIDEO Marius Lazăr, la Adevărul Live: „Situaţia în regiunea Orientului Mijlociu depinde foarte mult de interesele internaţionale“

Marius Lazăr, specialist în geopolitica Orientului Mijlociu

Într-un moment de cumpănă pentru regiunea Orientului Mijlociu, analistul de politică externă Marius Lazăr, specialist în geopolitica spaţiului islamic, explică de ce evenimentele recente sunt doar începutul unui şir lung de tragedii pentru regiune şi nu numai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atentatele de la Istanbul şi Bagdad au zguduit lumea islamică, iar sfârşitul Ramadanului, cea mai mare sărbătoare musulmană, anunţă un nou val de violenţă în regiune. În acelaşi timp, în mai puţin de 24 de ore, la Londra, va fi publicat raportul Comisiei Chilcot despre intervenţia Marii Britanii în Irak, un raport pe care analiştii politici îl consideră sfârşitul carierei politice a lui Tony Blair. 

Marius Lazăr este lector la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi unul dintre puţinii specialişti în istoria şi geopolitica Orientului Mijlociu din ţara noastră. A călătorit şi a studiat în regiune, cunoaşte istoria zonei în detaliu şi înţelege încotro se îndreaptă aspiraţiile politice ale liderilor ţărilor musulmane, dar şi ale populaţiilor din această zonă încărcată de evenimente din ce în ce mai tragice.

„Adevărul”: S-a schimbat Orientul Mijlociu din momentul în care aţi început să fiţi interesat de regiune sau suntem noi din ce în ce mai interesaţi de această regiune şi din cauza sau datorită evenimentelor ce se petrec acolo? 

Marius Lazăr: Orientul Mijlociu se schimbă, din nefericire, în fiecre clipă. E o dinamică acolo perpetuă, de mii de ani. Pe de altă parte, sunt lucruri care rămân cumva constante, comportamentele cultural-religioase persistă şi în părţile bune şi în părţile mai puţin bune, dar e o regiune foarte, foarte dinamică din toate punctele de vedere, nu doar în partea asta tragică pe care media are o fixaţie poate puţin exagerată. Sunt foarte multe schimbări la nivel cultural, intelectual, artistic care se întâmplă. Din păcate, în statele care traversează acum crize – cum sunt Egiptul. Siria şi Irakul – toată această dimensiune e din ce în ce mai dificil de pus în practică. Din păcate, se acordă prea puţin interes dimensiunii umane, a celei non-politice a Orientului Mijlociu.

Cât de mult se foloseşte o grupare ca Statul Islamic de tehnologie şi manipulare în propagandă sa? 

Fenomenul Stat Islamic, într-o foarte mare măsură, este exact rezultatul acestei instrumentalizări foarte eficiente a informaţiei şi a modului în care ea este diseminată, mai ales pe reţelele sociale, dar nu numai. Statul Islamic este un produs, în foarte mare măsură, mediatic. Evident că este şi o realitate concretă. În primul rând pentru cei care suferă consecinţele prezenţei lor în Siria şi Irak. 

Dar cât este de puternică şi cât este de percepută ca fiind puternică această grupare ? 

În măsura în care Occidentul, de doi-trei ani, manifestă un fel de fixaţie paroxistică în raport cu Statul Islamic eu zic că, din punctul lor de vedere, şi-au atins cumva scopul - acela de a se face cunoscuţi şi de a induce un fenomen de angoasă la nivel internaţional. Ceea ce, în fond, este rezultatul oricărei mişcări teroriste: de a teroriza. 

La ce ne putem aştepta în următoarea perioadă în Irak şi Siria? 

Din păcate, Irakul este un teritoriu care a cunoscut de zeci de ani o violenţă care a devenit aproape structurală. Iniţial o violenţă de stat, din partea autorităţilor politice, în special în perioada basistă (n.r. - perioda când Partidul Baas a fost la putere), dar şi înainte, iar după 2003 violenţa s-a generalizat. Este o realitate socială foarte larg răspândită şi care nu e instrumentalizată doar de grupări teroriste. Foarte mulţi agenţi care diseminează violenţa în societatea irakiană, inclusiv din partea statului. Atentatele care au avut loc recent, acum două zile, şi care au consecinţe dramatice sunt o realitate curentă în Irak, în special după 2003. Din păcate, situaţia nu pare a avea un orizont foarte pozitiv sau foarte optimist pentru că există foarte mulţi agenţi pe teritoriul irakian şi în afara statului irakian care sunt interesaţi de a menţine instabilitatea atât în rândul mişcărilor sunite, dar nu numai. 

Sunt aceşti agenţi şi state occidentale? 

Nu cred, nu. Occidentul nu, în niciun caz, dar Statul Islamic a fost susţinut, mai mult sau mai puţin vizibil de către structuri să zicem particulare din Orientul Mijlociu. Partea complicată e că Statul Islamic e un fel de Golem (n.r.- o fiinţă antropomorfă greu de definit) care poate să scape foarte rapid de sub controlul celor care l-au susţinut. Ceea ce s-a întâmplat acum două zile la Bagdad este oarecum consecinţa căderii oraşului Fallujah. Este consecinţa pierderii de către Statul Islamic a oraşelor Ramadi şi Tikrit. Se vorbeşte foarte mult de o ofensivă împotriva Mosului, care a rămas oraşul cel mai important din Irak. Această violenţă este recurentă ş va fi recurentă. Este o violenţă structurală pentru că ea se perpetuează într-o manieră aproape automată, atât în rândul miliţiilor şiite, cât şi în rândul populaţiei sunite care crede că este desconsiderată politic. (...) Foarte multe dintre nefericirile Irakului sunt din cauza nefericirilor interne. Corupţie foarte mare, nelegitimitatea reală a politicienilor aleşi, faptul că mediile politice sunt foarte fracturate de interese de trib, de interese sectare, de clan şi interese regionale. E o situaţie foarte tragică şi, din păcate, situaţiile pozitive nu sunt, pe moment, de imaginat. 

Şi atunci vom vorbi de un Irak împărţit pe criterii religioase? Cum vedeţi soluţia pentru această regiune? 

Irakul este mult mai complex decât mediile radicale care confiscă planul mediatic. Există o clasă emergentă în Irak, o clasă de tineri, de studenţi, de intelectuali care încearcă cumva să slaveze Irakul de la această cădere în abis. 

Este clasa tinerilor care au ieşit şi în Egipt, la Primăvara Arabă, în Siria şi Irak. Şi totuşi nu s-au putut impune politic. De ce? 

Pentru că Irakul e o ţară mult mai fracturată şi mult mai greu de controlat dinspre societate decât ţări ca Tunisul sau chiar Yemenul. De zeci de ani, Irakul a fost o ţară militarizată, o ţară în care statul a încercat permanent, prin diferite instrumente – elemente de securitate, informatori, elemente de presiune şi de represiune- să controleze societatea. După 2003, această emergenţă a societăţii a fost la fel de limitată pentru că a existat violenţa sectară, pentru că a existat un fel de fractură a statului. Statul irakian e format din foarte multe nuclee de interese politice, de clan, tribale, care fiecare încearcă să-şi partajeze puterea şi să-şi apere egoist câmpul de influenţă, în special resursele petroliere, astfel încât mecanismele de presiune ale societăţii sunt limitate.  

 

Care va fi rolul kurzilor în această regiune? 

Problema istorică a kurzilor a fost şi rămâne aceea că sunt foarte divizaţi. Acolo unde există mai multe interese divergente, există şi posibilitatea de a fi controlaţi şi manipulaţi din interior. Evident că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în regiunea autonomă a Kurdistanului irakian poate fi denumită un succes. Un succes şi pentru că a fost protejat şi s-a bucurat cumva de bunăvoinţa Occidentului şi a comunităţii internaţionale încă din '92. Din păcate, dinamicele din Siria, din Irak, chiar din Iran sunt divergente. Nu ştiu în ce măsură autorităţile kurde sunt foarte bucuroase de ideea de o colaborare cu vecinii kurzi din Siria. Pentru că şi acolo sunt interese la nivel de clanuri. E adevărat că la bază este acest principiu că toţi suntem kurzi, care este o utopie, pentru că această identitate colectivă kurdă este, la modul real, fracturtă între diferite mişcări politice şi clanuri. Fără să ofer o soluţie, sunt sceptic în ceea ce priveşte emergenţa unui mare stat kurd în regiune. Turcia, în mod clar şi categoric, nu are niciun interes să accepte emergenţa unei structuri kurde autonome, independete la frontierele sale sudice, care evident că ar antrena constant o mişcare de influenţare asupra kurzilor din Turcia. La fel, cred că nici măcar kurzii din Irak nu sunt foarte fericiţi cu emergenţa acestor entităţi kurde. Situaţia în regiune depinde foarte mult nu atât de actorii locali, cât foarte mult de interesele regionale şi internaţionale. 

Vorbind de interesele regionale şi internaţionale, miercuri se publică raportul Comisiei Chilcott, un raport care analizează rolul pe care Marea Britanie l-a jucat în intervenţia din Irak în 2003. Ce ar trebui să conţină acest raport în mod absolut necesar din punct de vedere al concluziilor? 

Este clar că interesele Statelor Unite şi adiacent ale Marii Britanii, care au fost colaboratorii lor foarte apropiaţi, au răspuns efectiv unor principii ideologice şi poate unor interese geopolitice conjuncturale – situaţia după 11 septembrie – în care administraţia neoconservatoare de la Washington avea ambiţia de a remodela din nou câmpul internaţional şi Orientul Mijlociu, văzut ca sursa tuturor relelor în acel moment. Pe de altă parte, regimul Saddam Hussein a fost un regim autocratic, care a făcut infinite abuzuri. 

Sunt sceptic în ceea ce priveşte emergenţa unui mare stat kurd în regiune.

- Marius Lazăr 

Dar la fel era şi regimul lui Hafez Al-Assad în Siria şi la fel erau şi alţi dictatori în alte ţări din regiune. De ce au intervenit în Irak? 

Pentru că Iraku-ul rămăsese o obsesie în mintea noilor ideologi, care făceau parte din mişcarea neoconservatoare. Aceşti indivizi au rămas cumva la convingerea că ar fi trebuit ca, în '91, operaţiunea „Furtună în Deşert” să-şi depăşească atribuţiile legale, cele indicate de ONU, şi să intre pe teritoriul Irakului, pentru a-l da jos pe Saddam. Încă din momentul respectiv se preconiza că o astfel de acţiune va destabiliza Orientul Mijloociu, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat. 

În ceea ce priveşte dependenţele militare şi securitare dintre SUA şi Marea Britanie, acestea sunt atât de mari încât nu ştiu dacă britanicii ar fi avut tăria să soună nu cererii americanilor. Toată lumea ştie că americanii şi britanicii au indus în eroare opinia publică, inclusiv Consiliul ONU, cu privire la existenţa unor arme de dsitrugere în masă în Irak. Problema e că aceste presupoziţii, care au generat intervenţia americană în Irak din 2003, au fost substituite imediat după de un alt element doctrinar şi idelogic care susţinea că această campanie face parte dintr-un plan mai mare de construcţie a democraţiei în Orientul Mijlociu. S-a trecut foarte rapid de la logica pragamtică a armelor de distrugere în masă la o logică mai filosofică. Căderea lui Saddam Hussein a fost motorul care a generat această dinamică cu consecinţe extrem de dezastruaose. Pe de altă partte, eu mă îndoiesc că cineva îşi imagina vreodată amplitudinea dezastrului prin care va trece Irakul.

Poate funcţiona modelul european de democraţie în Orientul Mijlociu?

Democraţia care s-a transaltat în Irak e o democrţaie minimalistă, în sensul că s-a încercat transferarea sintaxei politice care caracterizează orice sistem politic: alegeri libere, pluralism politic şi separaţia puterilor în stat. Problema Irakului nu e aceea a faptului că nu are instituţii. Instituţiile există. Problema Irakului a fost cultura politică irakiană autohtonă, care a fost greu de adaptat şi de integrat în genul acesta de constrângeri. Din păcate, Irakul este o victimă a propriei sale istorii, a propriei dinamici interne. care se continuă acolo de sute de ani. 

 

 

citeste totul despre: