Turcia anunţă un plan de ripostă în faţa „complotului politic“ american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ankara a anunţat o serie de măsuri menite să ajute moneda naţională a Turciei care s-a devalorizat pe fondul unor tensiuni în creştere cu Statele Unite, tensiuni ce au dus la dublarea de către Washington a taxelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu din Turcia. În faţa acestei situaţii, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Washingtonul de „complot politic“ împotriva ţării sale, relevă afp.com.

Banca Centrală a Turciei a anunţat luni intensificarea eforturilor de sprijinire a monedei naţionale, aflată oricum în agonie în ultima perioadă, angajându-se să furnizeze „toate lichidităţile“ necesare băncilor şi să monitorizeze strict evoluţiile de pe pieţe, potrivit Reuters şi Deutsche Welle.

Totodată, instituţia a dat asigurări că va adopta toate măsurile necesare pentru a menţine stabilitatea financiară, după ce vineri lira turcească a pierdut 16% din valoarea sa în raport cu dolarul american.

Anunţul Băncii a oprit temporar declinul lirei turceşti, care, în tranzacţiile din regiunea Asia-Pacific, se depreciase luni dimineaţă la un minim istoric de 7,24 lire/dolar american, conform Reuters.

Ulterior, aceasta s-a apreciat la 6,4, dar a revenit la 6,92 lire/dolar, fluctuaţii puse de analiştii financiari pe seama anunţurilor făcute de oficialii turci cu privire la măsurile ce vor fi adoptate.

Măsurile prezentate de Banca Centrală a Turciei au venit după ce ministrul turc de Finanţe, Berat Albayrak, care este şi ginerele lui Recep Tayyip Erdogan, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei „Hurriyet“ că a fost pregătit un  plan pentru a face faţă situaţiei create, astfel încât să fie alungate temerile investitorilor.

„Am pregătit un plan de acţiune pentru băncile noastre şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, sectoarele cele mai afectate de actualele fluctuaţii monetare“, a declarat acesta.

Potrivit lui Albayrak, disciplina bugetară va fi cea mai importanţă fundaţie pentru noua abordare economică a Turciei, iar reglementările fiscale vor fi implementate pentru anumiţi indicatori în cazul în care va fi necesar.

El a respins însă orice sugestie că Turcia ar putea interveni asupra conturilor bancare denominate în dolari, spunând că este exclusă orice confiscare sau conversie a acestor depozite în lire turceşti, adaugă Reuters. 

Totodată, ministrul turc de Finanţe a descris deprecierea lirei drept „un atac“, o declaraţie ce urmează, cum era de aşteptat, linia adoptată de liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan. 

Preşedintele Turciei continuă seria ameninţărilor

Acesta din urmă a afirmat că declinul monedei naţionale este rezultatul unui „complot politic“ împotriva ţării sale, care va riposta prin căutarea de noi pieţe şi aliaţi.

„Scopul operaţiunii este de a obţine o capitulare a Turciei în toate domeniile, de la finanţe la politică. Ne confruntăm din nou cu un complot politic“, a declarat Erdogan în faţa susţinătorilor săi la Trabzon, oraş situat la Marea Neagră.

Dacă Washingtonul este dispus să sacrifice relaţiile cu Ankara, Turcia va răspunde căutând „noi pieţe, noi parteneriate şi noi aliaţi, în detrimentul celui care a lansat un război economic împotriva întregii lumi, inclusiv a ţării noastre“, a ameninţat el, relevă AFP.

„Unii îşi închid porţile, alţii deschid unele noi“, a adăugat preşedintele turc, care şi-a consolidat în ultimii ani legăturile cu ţări din America Latină, Africa şi Asia.

„Nu putem să spunem decât «la revedere» aceluia care decide să-şi sacrifice parteneriatul strategic şi o alianţă de o jumătate de secol cu o ţară de 81 de milioane de locuitori pentru a-şi salva relaţii cu grupări teroriste“, a ameninţat el. 

Relaţiile dintre SUA şi Turcia, aliaţi în cadrul NATO, s-au tensionat pe fondul detenţiei în Turcia a pastorului american Andrew Brunson, arestat în octombrie 2016, în cadrul campaniei de epurare iniţiate de autorităţile de la Ankara după puciul eşuat din luna iulie a aceluiaşi an. Brunson a fost acuzat că face parte din mişcarea gülenistă, considerată de guvernul de la Ankara drept organizaţie teroristă. Ulterior, această acuzaţie a fost completată cu cea de spionaj.

Situaţia pastorului, care locuia de 23 de ani în Turcia, a intrat în atenţia presei internaţionale pe 26 iulie, când vicepreşedintele SUA, Mike Pence, i-a cerut lui Erdogan să îl elibereze, ameninţând, în caz contrar, cu sancţiuni.

Pe 1 august, Departamentul Trezoriei SUA a anunţat sancţiuni la adresa a doi oficiali turci implicaţi în detenţia lui Brunson - ministrul Justiţiei, Abdulhamit Gül, şi ministrul de interne, Suleyman Soylu.

Însă tensiunile dintre SUA şi Turcia au luat amploare vineri, când Donald Trump a anunţat tarife vamale de 50% la importurile de oţel şi de 20% la importurile de aluminiu din Turcia, ceea ce a dus la deprecierea lirei turceşti.

Comentariile negative privind lira, în vizorul autorităţilor

Pe de altă parte, Ministerul de Interne de la Ankara a anunţat luni că va lua toate măsurile legale necesare în privinţa unor postări pe reţelele de socializare cu privire la deprecierea lirei turceşti în raport cu dolarul care creează o impresie negativă asupra economiei Turciei, transmite Reuters.

Potrivit Ministerului, începând din data de 7 august au fost identificate 346 de conturi de pe care au fost postate „într-un mod provocator“ comentarii despre deprecierea monedei naţionale a Turciei. 

Totodată, relevă AFP, autoritatea care supraveghează pieţele financiare din Turcia (CMB) a anunţat că va demara acţiuni în justiţie împotriva oricui răspândeşte informaţii false privind economia.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite