Şi multe dintre statele din lumea arabă, odată reinflamte intoleranţele istorice faţă de Israel, ar putea să caute instantaneu un sprijin din partea Moscovei, cu ceva lecţii învăţate din conflictul din Siria, rezolvat acum prin triada Rusia-Turcia-Iran care anunţă schimbarea culorii principalului pol de putere în zonă. Deja la începutul acestui an, Saëb Erakat, al doilea ca rang în ierarhia Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, s-a întâlnit cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov pentru a-i transmite un mesaj urgent pentru preşedintele Putin, „mesaj plin de gravitate din partea preşedintelui Mahmoud Abbas“.
 
O scrisoare prin care cerem preşedintelui Putin să facă tot ce îi stă în puteri în privinţa informaţiilor de care dispunem, conform cărora preşedintele-ales Donald Trump va dispune mutarea ambasadei SUA la Ierusalim, fapt care, pentru noi, ar însemna depăşirea unei primejdioase linii roşii.
 
Mahmoud Abbas aprecia că o asemenea situaţie (care ar reprezenta, pentru Trump, concretizarea unei promisiuni ferme făcute în campania electorală), ar „reduce la neant“ procesul de pace... ba chiar mai mult, cu mult mai mult, a ameninţat că una dintre consecinţe ar fi ca palestinienii „să revină asupra deciziei de a recunoaşte Statul Israel". Pe de altă parte, într-un interviu pentru Le Figaro, preşedintele Abbas declara că trimisese deja o scrisoare lui Donald Trump, la fine de ianuarie, avertizându-l despre „efectele dezastruoase“ pentru întreaga regiune ale unei asemenea decizii: „Am scris preşedintelui Trump pentru a-i cere să nu facă acest gest. Nu numai că asta ar conduce la pierderea oricărei legitimităţi pentru SUA de a juca vreun rol în rezolvarea conflictului, dar ar reduce la neant soluţia celor două state... în acest caz, vom avea la dispoziţie mai multe opţiuni pe care noi le vom discuta cu celelalte state arabe. Una dintre aceste soluţii presupune să revenim asupra recunoaşterii de către noi a existenţei Statului Israel. Dar sperăm ca lucrurile să nu ajungă aici ci, dimpotrivă, că vom putea conlucra cu viitoarea Administraţie americană”.
 
Iar acum, reacţia palestiniană este şi mai dură:
 
„Orice pas pe care-l vor face Statele Unite în vederea recunoaşterii Ierusalimului drept capitala Israelului sau de a muta ambasada lor de la Tel Aviv la Ierusalim ar pune în primejdie viitorul procesului de pace", spunea Abbas la Ramallah, adăugând că ţările arabe nu vor recunoaşte niciodată o asemenea mişcare. Iar ministrul de externe palestinian a cerut duminică Ligii Arabe şi Organizaţiei islamice de cooperare o reuniune urgentă pentru a lua în discuţie o asemnea situaţie care „ar avea consecinţe grave" şi "ar provoca explozia situaţiei din teritoriile palestiniene şi din întreaga regiune.
 
Climatul este extrem de tensionat în zonă, şi asta nu doar pe acest subiect. Uniunea Europeană este aum o ţintă a criticilor oficielilor israelieni care acuză Europa "de a-i scuipa în faţă", cu referire la prezenţa anunţată a ambasadorului UE la Tel Aviv la vernisajul unei epoziţii despre condiţiile de viaţă ale palestinienilor, organizată de ONG-ul B'Tselem care se ocupă de prezentarea încălcării drepturilor omului în teritoriile palestiniene. . „Responsabilii UE cred că pentru a atinge inima israelienilor, trebuie să-i scuipi în faţă" - a spus Emmanuel Nahshon, purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de externe. Semne proaste înaintea reuniunii prevăzute luni, la Bruxelles, între miniştrii de externe din Statele Membre şi primul ministru Netanayahu, moment care s-ar putea suprapune cu o discuţie tensionată despre anunţata decizie americană, fiind evident că reprezentatntul Israelului va solicita o poziţie formală a UE pe acest subiect. 
 
 
Este vorba despre una dintre problemele niciodată rezolvate : statutul Ierusalimului, oraş considerat ca teritoriu sacru de cele trei religii monoteiste (mozaică, musulmană şi creştină) şi miez al discordiei, revendicărilor dure şi intransigenţelor politice. La nivelul comunităţii internaţionale, existo o profundă reticenţă de a autoriza ambasade în Ierusalim deoarece aceasta ar fi echivalent cu a recunoaşte Statului Israel „dreptul inalienabil de proprietate“ asupra oraşului. Asta în timp ce palestinienii, împreună cu toate statele arabe, definesc în continuare partea de est a Ierusalimului (care cuprinde şi partea veche a oraşului) drept „teritoriu palestinian ocupat abuziv de Israel“. 
 
 
În plus, există o Fatwa adoptată cu ocazia Summitului islamic de la Mecca (ianuarie 1981) care, după ce decretează Jihadul împotriva Israelului, ameninţă în mod direct orice ţară care recunoaşte Israelul şi are ambasada la Ierusalim... 
Istoria este foarte complicată şi începe odată cu adoptarea în 1947 de către ONU a planului de partajare a Palestinei, Ierusalimul trebuind să devină „teritoriu internaţional administrat de ONU”. Numai că, aşa cum a fost cazul şi în India, puterea garantă în zonă care era atunci Marea Britanie, se retrage total, fără avertisment, lăsând totul pradă anarhiei transformată în câteva ore în război civil. Ca urmare a războiului din 1948, partea de vest a Ierusalimului va fi ocupată de Israel, iar partea de est de către Iordania. Dar, respectând termenii acordului de la ONU privind statutul juridic al Ierusalimului, comunitatea internaţională refuză să recunoască suveranitatea israeliană asupra vreunei părţi a oraşului. Israelul replică rapid prin proclamaţia făcută de prim-ministrul David Ben Gourion care, pe 5 decembrie 1949, defineşte oficial Ierusalimul drept capitală a Statului Israel, proclamaţie continuată şi completată în iunie 1980 de „Legea privind Ierusalimul”, înscrisă acum în Constituţie, definind Ierusalimul capitala „completă şi unită” a Israelului. Decizie niciodată aplicată ca atare dar care, ulterior, a motivat războaie şi o stare de conflict permanent născut din dorinţa de control a unei sau alteia dintre zonele Iersalimului şi. mai ales, a cpntrolului accesului la locurile sfinte ale fiecăreia dintre cele trei religii.  Şi, pentru a ridica şi mai mult nivelul de conflict potenţial, UNESCO a adoptat de curând o rezoluţie privind statutul Ierusalimului în care denumirile locurilor sfinte sunt transcrise doar în varianta lor arabă, auzând Israelul de „distrugere intenţionată” a locurilor sfinte din Ierusalim prin săpături arheologice. Asta în contextul în care, din zona respectivă, parvenea mesajul şefilor cultelor din Ierusalim care cereau şi ei Israelului să se abţină de la măsuri care ar putea să schimbe statutul moscheii Al Aqsa:
 
 
În plus, lovitură extrem de dură pentru Israel, pe 23 decembrie 2016, în Consiliul de Securitate este votată Rezoluţia 2.334 (posibilă prin decizia de excepţională importanţă a SUA de a se abţine de la vot) în care este denunţată colonizarea israeliană în teritoriile ocupate „care pune foarte tare în primejdie viabilitatea soluţiei celor două state“.
 
De notat faptul că Trump se opusese din toate puterile adoptării unei asemenea decizii, determinându-l chiar pe preşedintele egiptean, autorul iniţial al proiectului de rezoluţie, să-şi retragă textul, reluat mai apoi de patru ţări membre nepermanente ale Consiliului, Noua Zeelandă, Malaezia, Senegal şi Venezuela. Importanţa înfrângerii suferite de Israel este dată tocmai de faptul că o condamnare a „colonizărilor ilegale“ înseamnă, implicit, din punctul de vedere al palestinienilor, şi o referinţă la problema Ierusalimului de est, prezentat mereu drept „teritoriu ocupat“. Acesta este contextul în care, dacă va deveni realitate, promisiunea lui Trump riscă să facă să reizbucnească un focar enorm de tensiune, nu numai între Israel şi Palestina, ci care să cuprindă rapid cea mai mare parte a ţărilor arabe, oferind şi o justificare propagandei jihadiste care acuză „sionismul american“ de a fi sursa tuturor relelor universului. Dar cadoul extraordinar pe care-l face Trump, voit sau nu, este să creeze un nou teren de joc diplomatic de cea mai mare importanţă strategică pentru Vladimir Putin acum, după ce Rusia a făcut legea în Siria (împreună cu aliaţii săi Turcia şi Iran), tot Rusia este invitată de palestinieni să le apere interesele lor şi, implicit, ale statelor arabe... Situaţie de forţă ale cărei implicaţii sunt enorme deoarece, astfel, Putin ar deveni nu numai un actor inconturnabil pentru orice discuţie sau negociere internaţională la nivel înalt pe tema Orientului Apropiat, dar ar putea, totodată, să utilizeze şi argumentul extrem de important al Turciei musulmane, şi ea cu un vis de demult de a-şi restabili o zonă de influenţă pierdută după dispariţia Imperiului Otoman. Vă spuneam în numeroase rânduri că în acest moment se rescriu hărţile de putere din zonă şi că Siria a fost doar începutul unei ţesături mai ample al cărei scop este refacerea geografiei impuse cu forţa de Marea Britanie şi Franţa, a împărţirii teritoriale decisă în termenii Acordului Sykes-Picot. 
 
Discuţia reală va fi despre garanţiile de securitate pentru entităţile care vor rămâne în ceea ce va fi noua geografie a Orientului Apropiat, despre cine le va da şi în ce condiţii. Şi ce va obţine la schimb. În acest context, este cert că Putin va fi solicitat ca protector  direct de unele state arabe. Va fi oare solicitat oare şi de Israel pentru a se obţine o mediere cu şanse de reuşită sau, dimpotrivă, sprijinul asigurat de Trump îi va fi suficient lui Netanayahu în caz de evoluţie conflictuală în zonă? Oricum ar fi, nunţul Administraţiei americane privind Ierusalimul ar putea declanşa (sau redeclanşa) un teribil război interconfesional, suprapus peste toate incendiile tradiţionale din regiune.