Succesiunea lui Hugo Chavez

Hugo Chavez a fost ales preşedinte pentru a patra oară în Venezuela

Zilele acestea Venezuela a fost cuprinsă de o criză politică generată de incapacitatea preşedintelui Hugo Chavez de a depune jurământul în faţa parlamentului.

Opoziţia democratică a cerut asumarea îndatoririlor preşedintelui de către vicepreşedinte şi organizarea de alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou şef al statului. Curtea Supremă a decis că jurământul este o formalitate care poate fi îndeplinită dincolo de termenul limită de 10 ianuarie. Hugo Chavez suferă de cancer şi după ce a fost ales preşedinte pentru a patra oară, a trebuit să plece în Cuba pentru a mai fi operat încă o dată după ce prima intervenţie chirurgicală nu a avut rezultatele scontate.

Ascensiunea la putere a lui Hugo Chavez este un caz clasic de corupere a unui sistem democratic şi instaurare a unui regim politic cvasiautoritar (pentru a nu fi categorisit drept autoritar, Chavez a păstrat aparenţele unui regim democratic) şi poate constitui un curs rapid despre preluarea puterii de către un dictator. Venezuela, înainte de venirea la putere a lui Hugo Chavez, nu era o democraţie consolidată, dar poseda instituţii democratice şi putea evolua spre un regim politic reprezentativ şi inclusiv. Prima dată când a dorit să pună mâna pe putere, Chavez a încercat să facă acest lucru printr-o lovitură de stat militară în 1992 – modelul clasic de preluare a puterii în mod ilegal şi ilegitim în America Latină – care însă a eşuat.

Regimul politic, între socialismul secolului 21 şi bolivarism

După ce şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea de doi ani pentru lovitura de stat, Hugo Chavez a revenit în viaţa publică, a candidat, şi în 1998 a câştigat alegerile prezidenţiale. Odată instalat în funcţie, Hugo Chavez a procedat gradual la distrugerea instituţiilor democratice ale Venezuelei.

Chavez nu a ţinut cont de separaţia puterilor în stat, a intimidat opoziţia, a abuzat de instituţia referendumului, a eliminat restricţiile privind numărul de mandate pe care un preşedinte îl poate avea, a transformat parlamentul bicameral într-unul monocameral şi a fraudat alegerile. Sectoare cheie ale economiei, printre care şi profitabilul sector petrolier, au fost naţionalizate în numele suveranităţii economice şi al justiţiei sociale, dar cu rezultate neconcludente pentru sărăcii Venezuelei. La un moment dat, în timpul mandatului său, administraţia sa a fost atât de incompetentă încăt infrastructura ţării a avut de suferit.

Împotriva lui Hugo Chavez a fost organizată o lovitură de stat militară în 2002 care a eşuat lamentabil. În ciuda performanţelor economice şi a abuzului de putere, Hugo Chavez a continuat să rămână popular. Un referendum de destituire a preşedintelui a fost convocat de către opoziţiei, dar a eşuat, majoritatea venezuelenilor votând pentru menţinerea sa în funcţie. Această popularitate s-a datorat bazei sale de sprijin din rândul populaţiei sărace, care a beneficiat prin proiecte finanţate de stat, de educaţie şi programe de sănătate. Campania sa de naţionalizare a companiilor petroliere şi energetice şi retorica sa naţionalistă şi anti-americană i-au întărit de asemenea popularitatea.

Regimul politic al lui Hugo Chavez este ancorat ideologic în două mari idei: socialismul secolului 21 şi bolivarismul. Socialismul secolului 21 este un set de idei formulate de filosoful german de stânga Heinz Dieterich şi are la bază patru percepte: o organizare economică inspirată de teoria marxistă a valorii muncii care să înlocuiască economia capitalistă, democraţie „majoritară” sau plebiscitară prin care cetăţenii sunt consultaţi regulat prin intermediul referendumurilor asupra temelor politice majore care afectează întreaga societate, instituţii democraice normale de factură „burgheză” care asigură un formalism democratic în practică şi cetăţeni autonomi, responsabili şi critici.

”Chavism”

Heinz Dieterich a fost consilierul lui Hugo Chavez o perioadă, după care a demisionat din cauza modului în care dictatorul venezuelean a aplicat programul socialismului pentru secolul 21.

Al doilea filon ideologic care alimentează regimul lui Hugo Chavez, mult mai important decât „socialismul secolului 21”, este bolivarismul, un set de idei inspirat de personalitatea artizanului independenţei Americii Latine şi de Sud la începutul secolului al XIX-lea, Simon Bolivar cunoscut şi ca El Libertador, originar din Venezuela.

Bolivarismul este ideologia revoluţiei bolivariste al cărei campion modern este Hugo Chavez şi este fundamentată pe anti-imperialism (cod pentru opoziţia faţă de politica externă a SUA în America Latină şi de Sud), democraţie participativă, suveranitate economică, distribuirea echitabilă a resurselor Americii de Sud, naţionalism şi eliminarea corupţiei. Asocierea acestor idei cu personalitatea lui Hugo Chavez în Venezuela a condus la etichetarea acestei ideologii drept „chavism”.

Reorientarea politicii externe 

În cei 14 ani de când a preluat puterea, Hugo Chavez a reorientat politica externă a Venezuelei, adoptând o puternică orientare anti-americană atât în materie de retorică cât şi prin temele de politică externă abordate. Venezuela s-a aliat cu adversari şi rivali ai politicii externe americane: Cuba, Iran, Rusia şi China. A creat o serie de instituţii regionale care să reunească regimuri cu orientare politică similară cu a Venezuelei lui Hugo Chavez: Ecuador (Rafael Correa), Nicaragua (Daniel Ortega), Bolivia (Evo Morales), Argentina (soţii Kirchener), Cuba (Fidel şi Raul Castro), Peru (Olanta Humala), Paraguay (Fernando Lugo), Uruguay (Jose Mujica). A propus şi a fondat o serie întreagă de proiecte politice, economice şi culturale regionale pentru a-i servi interesele şi a-i avansa agenda politică: Uniunea Naţiunilor Sud Americane, Alianţa Bolivaristă pentru Americi, Banca Sudului şi reţeaua de televiziunea TeleSur.

Hugo Chavez a întrerupt colaborarea cu Statele Unite în combaterea traficului de droguri şi a respins şi subminat toate iniţiativele privind liberalizarea comerţului propuse de Washington în American Centrală. Venezuela a contribuit la destabilizarea climatului de securitate din America de Sud prin sprijinirea gherilei FARC din Columbia, prin escaladarea unor diferende teritoriale cu Guyana, Olanda (Antilele olandeze) şi Columbia şi printr-un program de înarmare fără precedent şi costisitor. Regimul de la Caracas a fost acuzat de mai multe ori că permite utilizarea de către cartelurile de droguri a teritoriului său, în schimbul unor părţi din profituri.

Maduro va prelua conducerea

Eventualul deces în acest an al lui Hugo Chavez nu va periclita supravieţuirea „Revoluţiei Bolivariste” în Venezuela, pe termen scurt şi mediu. Chavez şi-a desemnat deja un succesor în persoana lui Nicolas Maduro, vicepreşedintele Venezuelei. Pe fondul durerii generale şi a empatiei în cazul decesului lui Chavez, maşina electorală din spatele mişcării bolivariste venezuelene va asigura voturile necesare pentru alegerea lui Maduro în locul defunctului preşedinte.

Ce va face Maduro după ce va fi ales preşedinte în locul lui Chavez, este mai greu de estimat. Vicepreşedintele venezuelean a reuşit să dea dovadă de abilitate politică, reuşind să găsească un echilibru funcţional între radicalismul politic al preşedintelui Chavez şi pragmatism. Fără Chavez în fruntea statului, opoziţia democratică ar avea teoretic mai multe şanse de izbândă, numai că va trebui să combată abil atât memoria unui preşedinte idolatrizat de cea mai mare parte din populaţia ţării, cât şi un sistem politic calibrat pentru a menţine la putere o singură forţă politică. Pentru Venezuela anul 2013 va fi unul al incertitudinilor.

Un articol de George Vişan