SUA iau în considerare să trimită forţe speciale în Siria şi elicoptere de atac în Irak
0
Statele Unite iau în considerare să trimită un număr mic de militari din forţele pentru operaţiuni speciale în Siria şi elicoptere de atac în Irak, în contextul în care analizează ce opţiuni au să impulsioneze lupta contra reţelei extremiste Statul Islamic (SI), au declarat marţi oficiali americani pentru Reuters, relatează Mediafax.
Preşedintele american Barcak Obama - care se opune ferm unei supraangajări a trupelor americane în nepopularele războaie din Orientul Mijlociu - ar putea considera unele opţiuni mai viabile decât altele, în contextul în care mandatul său se apropie de final.
Presiuni asupra administraţiei Obama
Însă administraţia Obama face obiectul unor presiuni în vederea intensificării efortului Statelor Unite, îndeosebi după ce SI a cucerit oraşul irakian Ramadi şi după eşecul programului militar american de formare a mii de rebeli sirieni.
Doi oficiali americani au declarat pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, referindu-se la aceste deliberări în curs, că orice mobilizări vor fi extrem de adaptate, ele vizând atingerea unor obiective militare specifice şi limitate, atât în Irak, cât şi în Siria.
Opţiuni
O opţiune prevede mobilizarea temporară a unor trupe din cadrul forţelor speciale americane în Siria care, într-o primă etapă, să ofere consiliere luptătorilor opoziţiei siriene moderate şi, eventual, să ajute în solicitarea unor atacuri aeriene americane, a declarat un oficial.
Printre alte opţiuni se află trimiterea unui număr mic de elicoptere de atac de tip Apache - şi forţe americane care să le opereze - în Irak, dar şi adoptarea unor măsuri în vederea consolidării altor capabilităţi irakiene necesare în vederea recuceririi teritoriului de la SI.
Aceste deliberări au loc în contextul în care Statele Unite doresc ca luptătorii opoziţiei siriene să exercite presiuni asupra oraşului Rakka, bastionul SI, şi ca forţele irakiene să recucerească Ramadi, după ce oraşul a căzut pe mâna jihadiştilor anterior anul acesta.
Însă opţiunile par să nu meargă chiar până la trimiterea de trupe americane în confruntări terestre, o opţiune pe care Obama respins-o până în prezent.
Potrivit unuia dintre oficialii citaţi, propunerile se află încă într-o fază conceptuală, ceea ce înseamnă că, chiar dacă vreuna dintre ele ar fi aprobată în zilele următoare, o mobilizare militară americană ar putea avea loc abia peste câteva săptămâni sau luni.
Pentagonul şi Casa Albă au refuzat să comenteze cu privire la aceste opţiuni, despre care au scris, de asemenea, The Washington Post (WP) şi The Wall Street Journal (WSJ).
Ashton Carter vrea intensificarea activităţii militare americane în Irak şi Siria
Secretarul american al Apărării Ashton Carter şi-a semnalat marţi intenţia de a intensifica activitatea militară americană în Irak şi Siria, la doar câteva zile după ce forţele americane care au participat la un raid au salvat ostatici SI în Irak. Un militar american a fost ucis în această misiune.
„Nu ne vom abţine de la a susţine parteneri capabili, în atacuri oportune, împotriva ISIL (unul dintre acronimele grupării SI) sau să efectuăm asemenea misiuni în mod direct, fie prin atacuri aeriene, fie prin acţiuni directe pe teren“, a declarat Carter într-o audiere în Senat.
Generalul Joseph Dunford de la Marine Corp, şeful Statului Major Interarme, a declarat în audierea de la Senat că se gândeşte să recomande suplimentarea forţelor americane care însoţesc trupe irakiene, în vederea susţinerii luptei împotriva SI, dacă acest lucru sporeşte şansele unei înfrângeri a jihadiştilor.
„Dacă are impact operaţional şi strategic şi putem consolida şansele de succes, acesta va fi cadrul operaţional în care aş recomanda ca forţe suplimentare să fie co-localizate cu unităţi irakiene“, a declarat Dunford, fără să ofere alte detalii.