Drona-capcană, folosită pentru prima dată de Statul Islamic: doi luptători kurzi au fost ucişi şi doi militari francezi grav răniţi în nordul Irakului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi luptători kurzi au fost ucişi şi 12 militari francezi răniţi, dintre care doi grav, la Arbil, în nordul Irakului, de o dronă pilotată de militanţi ai grupării teroriste Statul Islamic, relatează „Le Monde“.

Informaţia nu a fost confirmată de Statul Major Francez, dar „Le Monde“ dă asigurări că sursele sale sunt demne de încredere.

Potrivit blogului cu conţinut militar administrat de jurnalistul şi scriitorul francez Philippe Chapleau, 12 luptători kurzi peshmergas au fost ucişi şi 12 paraşutişti din cadrul forţei Task Force Hydra răniţi, duminică, în timp ce încercau să intercepteze o dronă pilotată de militanţi ai Statului Islamic. Drona ar fi explodat după ce a fost adusă la sol.

Paraşutiştii francezi răniţi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Militar din Percy-Clamart, în Franţa, iar doi dintre ei se află în stare gravă.

Este vorba de primul atac de acest gen al Statului Islamic.

Trupe franceze luptă de aproape doi ani alături de kurzi în nordul Irakului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite