Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu premierul britanic David Cameron despre situaţia din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat la telefon, luni, cu premierul britanic David Cameron despre situaţia din Siria, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat.

Discuţia prin telefon, care a avut loc "la iniţiativa părţii britanice", "s-a referit în special la situaţia din Siria în urma informaţiilor publicate de presă privind posibilia recurgere la arme chimice în apropiere de Damasc", capitala siriană, precizează comunicatul.

Putin şi Cameron au discutat, de asemenea, şi despre probleme legate de summitul G20 prevăzut pentru 5 şi 6 septembrie la Sankt-Petersburg (nord-vest), fosta capitală imperială rusă, potrivit aceleiaşi surse.

De la presupusul atac chimic la 21 august, atribuit de occidentali regimului sirian şi care a provocat mai multe sute de morţi, apelurile occidentalilor la o intervenţie militară în Siria sunt din ce în ce mai presante.

Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a apreciat luni că este "posibil" să se răspundă la folosirea armelor chimice în Siria "fără unitate completă în Consiliul de Securitate al ONU".

Dar Moscova continuă să îşi apere aliatul, Damascul, apreciind că rebelii sunt cei care au recurs la arme chimice pentru a discredita Guvernul sirian.

Duminică, John Kerry, secretarul de stat al SUA, i-a sunat pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi pe miniştrii de Externe britanic, francez şi rus pentru a le transmite că „are foarte puţine îndoieli” privind veridicitatea atacului chimic pe care regimull sirian l-ar fi săvârşit pe 21 august. 

În replică, Ban Ki-moon a declarat că „fiecare oră” contează pentru ancheta ONU, William Hague, ministrul britanic a spus că este posibil ca Vestul să acţioneze chiar şi fără „unitate totală în cadrul ONU”, iar ministrul Francez Laurent Fabius a anunţat că o reacţie occidentală „va fi arbitrată în zilele următoare”. 

Rusia rămâne de partea lui al-Assad

Discuţia lui Kerry cu ministrul rus al Externelor, Serghei Lavrov, nu a avut acelaşi rezultat: Moscova a avertizat luni Washingtonul că acuză Damascul fără dovezi, iar o intervenţie militară fără acordul Consiliului de Securitate al ONU este „periculoasă”. 

„Recursul la forţă fără autorizaţia Consiliului de Securitate al ONU este o încălcare gravă a dreptului internaţional (...). O intervenţie neautorizată de către comunitatea internaţională nu face decât să agraveze situaţia într-o ţară în care se vrea salvarea de la dictatură şi impunerea democraţiei”, a declarat Lavrov, în cursul unei conferinţe de presă. "Este un teren alunecos şi periculos", a adăugat el. 

De la izbucnirea războiului civil din Siria, în urmă cu mai bine de doi ani, Rusia şi-a arătat constant sprijinul pentru regimul al-Assad, poziţie din cauza căreie grupul G8 nu are nici acum o strategie clară cu privire la situaţia statului. 

CITEŞTE MAI MULT

Liderii din administraţia siriană încep să fie „vânaţi” de rebelii opoziţiei

Guvernatorul provinciei Hama din centrul Siriei a fost ucis, duminică, într-un atentat cu maşină-capcană, au anunţat surse din televiziunea naţională, atacurile fiind atribuite rebelilor.

INFOGRAFIE Conflictul din Siria reaprinde Războiul Rece. Istoria atacurilor cu arme chimice

Siria se află mai aproape ca niciodată de o posibilă intervenţie militară din exterior, după presupusul atac chimic de la Damasc.

Reuters: După atacul din Damasc, livrările de arme către rebelii sirieni au crescut

Susţinătorii din Golf ai rebelilor sirieni au livrat 400 de tone de armament militanţilor anti-Assad, într-unul din cele mai mari transporturi de arme de la începutul conflictului în 2011, anunţă cotidianul israelian Haaretz, citând surse ale opoziţiei siriene.

Regimul sirian a autorizat ancheta ONU în cazul presupusului atac cu arme chimice

Autorităţile guvernamentale din Siria au autorizat o anchetă a unei echipe a Naţiunilor Unite în zona suburbiilor Damascului, unde există suspiciuni că a avut loc un atac cu arme chimice, în noapte de 21 august, relatează AFP.

John Kerry a discutat cu ministrul sirian de Externe despre presupusul atac cu arme chimice

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avut o discuţie telefonică astăzi, în mod excepţional, cu ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, despre presupusul atac cu arme chimice din 21 august, anunţă Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Casus belli: armele chimice siriene. Unde este adevărul?

„Avem la dispoziţie o serie de opţiuni şi vom acţiona într-un mod foarte în cunoştinţă de cauză pentru ca deciziile să corespundă atât interesului nostru naţional, cât şi analizei noastre privind ceea ce poate să facă pentru avansarea obiectivelor noastre în Siria", a declarat un oficial al Casei Albe, ieri seară la Washington.

SONDAJ: Americanii se opun intervenţiei militare în Siria

Aproximativ 60% dintre americani consideră că Statele Unite nu ar trebui să intervină în războiul civil din Siria, în timp ce numai 9% cred că preşedintele Obama ar trebui să permită o intervenţie militară, conform unui sondaj realizat de Reuters/Ipsos.

Siria ameninţă SUA: „Va arde tot Orientul Mijlociu“

Guvernul de la Damasc a avertizat sâmbătă Statele Unite că un atac asupra Siriei „nu va fi vreun picnic pentru nimeni, sub nicio formă, pentru că o agresiune ar atrage grave repercusiuni şi ar fi o minge de foc care ar face să ardă întreg Orientul Mijlociu”, notează EFE.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite