Rusia va construi două noi reactoare nucleare pentru Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă este hotărâtă să construiască pentru Iran două noi reactoare atomice. Anunţul a fost făcut cu doar 12 zile înaintea termenului limită în care Occidentul încearcă să ajungă la un acord asupra programului nuclear de la Teheran, scrie BBC.

Contractul stabilit între cele două ţări angajează Rusia să construiască în viitorul apropiat două noi reactoare atomice în această ţară, extinzând aşadar la opt numărul total de instalaţii nucleare construite de Moscova.

Mai multe puteri occidentale - SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania - precum şi Federaţia Rusă, au făcut presiuni asupra Iranului să reducă procesele de îmbogăţire a uraniului şi să permită verificări asupra instalaţiilor sale nucleare.

Statele vestice se tem că oficialii de la Teheran ar putea dezvolta în secret o bombă nucleară.

Iranul şi ţările occidentale poartă în prezent negocieri, cu termenul limită de 24 noiembrie, asupra modalităţii prin care sancţiunile economice impuse Iranului ar putea fi ridicate, dacă acestă ţară accepta verificări asupra reactoarelor sale.

Anunţul potrivit căruia Rusia va construi opt reactoare nucleare în Iran a fost făcut de presa rusă, care l-a citat pe şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică a Iranului, Ali Akbar Salehi. „Acest nou proiect este un punct de cotitură în dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre”, a declarat acesta.

Cele două noi reactoare nucleare urmează să fie construite la centrala din Bushehr, situată în sud-vestul Iranului. 

Rosatom, compania de energie nucleară a Rusiei, a anunţat că întregul proiect va fi monitorizat de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Iranul a negat orice acuzaţie a Occidentului asupra unui posibil program nuclear şi a insistat că activitatea de îmbogăţire a uraniului are doar un scop civil.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite