Putere absolută pentru Erdogan. Peste 51% din turci au votat în favoarea modificărilor constituţionale la referendum UPDATE

Putere absolută pentru Erdogan. Peste 51% din turci au votat în favoarea modificărilor constituţionale la referendum UPDATE

SUporterii lui Erdogan se bucură de rezultatul referendumului. FOTO EPA

Aproximativ 51% din turci au votat în favoarea modificărilor constituţionale supuse duminică la referendum, anunţă agenţia de presă Anadolu.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 13.39 Turcia va prelungi starea de urgenţă, în vigoare de la puciul eşuat din iulie, scrie presa turcă luni, la o zi după victoria taberei ”da” în referendumul care-i acordă puteri sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
 
Decizia prelungirii stării de urgenţă urmează să fie luată într-o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, prevăzut luni începând de la ora 16.30 (19.30, ora României).
 
Vicepremierul Nurettin Canikli, citat de postul A Haber, s-a limitat doar să confirme că această problemă se va afla pe ordinea de zi a reuniunii.
 
UPDATE 13.34 Partidul Republican al Poporului (CHP, opoziţie) a cerut luni Înaltei Comisii Electorale (YSK) să anuleze rezultatul referendumului care-i acordă puteri vaste preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează The Associated Press.
 
Bulent Tezcan, vicepreşedintele CHP, a citat nereguli în desfăşurarea votului.
 
Există ”doar o singură cale de a pune capăt discuţiilor despre legitimitatea votului şi de uşura oamenii, iar aceasta este ca Înalt Comisie Electorală să anuleze votul”, a declarat el.
 
Decizia fără precedent a YSK de a accepta ca valide buletine de vot care nu poartă ştampila oficială de control a provocat indignarea opoziţiei.
 
Tezcan a declarat că nu este posibil ca autorităţile să stabilească despre câte buletine de vot exprimate în acest fel este vorba.
 
UPDATE 10.18 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va prezida luni o reuniune a Cabinetului la palatul prezidenţial de la Ankara.
 
UPDATE 10.15 În pofida victoriei “da” în ansamblul ţării, tabăra “nu” a câştigat în principalele trei oraşe: Istanbul, Ankara şi Izmir. Şi regiunile din sud-estul ţării, cu populaţie majoritar kurdă, au votat masiv împotriva extinderii prerogativelor şefului statului.
 
UPDATE 9.45   Principalele două partide de opoziţie, CHP şi HDP (prokurd), au denunţat “manipulările” din cursul reerendului şi au anunţat că vor contesta rezultatul scrutinului.
 
Ele au criticat în special o măsură anunţată în ultima clipă de Înaltul Consiliu Electoral, careconsideră valide buletinele care nu au ştampila oficială a secţiilor de vot în care au fost depuse în urnă.
 
Această măsură ridică semne de întrebare privind legitimitatea referendumului şi “pune într-un con de umbră decizia naţunii”, a subliniat liderul CHP, Kemal Kiliçdaroglu.
 
UPDATE 9.42 Peste 55% dintre turcii din România au votat împotriva modificării Constituţiei la referendum, iar peste 44,6% au votat în favoarea modificărilor care ar spori puterile preşedintelui, arată rezultatele anunţate după numărarea a 1846 de voturi.
 
Mai exact, 824 de oameni au votat pentru modificarea Constituţiei, iar 1.022 împotrivă.
 
UPDATE 01.00 Circa 51,4% din turci au votat în favoarea extinderii prerogativelor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar aproximativ 48,6% au votat împotrivă, arată rezultatele anunţate după numărarea tuturor voturilor
 
Peste 25 de milioane de turci au votat în favoarea modificării Constituţiei pentru a-i oferi prerogative sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în timp ce peste 23,7 milioane au votat împotrivă.
 
Şeful Comisiei Electorale a Turciei (YSK) a confirmat oficial că referendumul ce îi extinde prerogativele preşedintelui a fost adoptat, relatează Reuters. El a precizat că rezultatele sunt provizorii şi că acestea trebuie confirmate, pentru a deveni oficiale, ceea ce se va întâmpla, probabil, în termen de 11 sau 12 zile.
 
UPDATE 23.30 Locuitorii din mai multe cartiere din cel mai mare oraş al Turciei, Istanbul, au bătut în oale şi tigăi, de la ferestre, într-o formă tradiţională de protest faţă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a revendicat victoria în referendumul de duminică, relatează Reuters.
 
Locuitorii au protestat în cel puţin patru districte ale oraşului. În unele zone, ei au ieşit chiar pe străzi.
 
UPDATE 22.51 Consiliul Europei a îndemnat conducerea turcă să analizeze cu atenţie următorii paşi, în condiţiile în care rezultatul referendumului de duminică a fost foarte strâns, relatează Deutsche Welle.
 
„Electoratul turc a votat privind amendamentele Constituţiei. Ţinând cont de rezultatul strâns, conducerea turcă ar trebui să analizeze cu atenţie următorii paşi. Este de o importanţă supremă să asigure independenţa sistemului judiciar, în concordanţă cu principiul statului de drept înscris în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului”, a afirmat CE.
 
Consiliul Europei, din care Turcia face parte, este pregătit să susţină ţara în acest proces”, se adaugă în document.
 
UPDATE 22.10 Premierul turc Binali Yildirim a revendicat duminică victoria la referendumul pentru modificarea Constituţiei, ce îi acordă preşedintelui Recep Tayyip Erdogan prerogative sporite, relatează Hurriyet. La un miting electoral în faţa a zecii de mii de susţinători strânşi în faţa sediului AKP, el a afirmat că astfel a fost dată o nouă pagină în istoria democratică a Turciei. „Suntem o singură naţiune, Turcia dând o nouă pagină în istoria sa democratică”, a spus el.
 
Yildirim a subliniat că nu există perdanţi la referendum.
 
UPDATE 21.40 Ministrul german de Externe a declarat că este bine că s-a încheiat referendumul din Turcia şi le-a cerut oamenilor să îşi păstreze calmul, după ce schimbarea Constituţiei a fost adoptată prin consultare populară, relatează Reuters. „Se pare că va fi un rezultat strâns, aşa cum era de aşteptat. Indiferent de cum va fi votul poporul turc în final, ar fi recomandat să ne menţinem calmul şi să acţionăm în mod raţional”, a afirmat şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel.
 

Bucurie în Piaţa Taksim

UPDATE 21.30 Mii de susţinători ai preşedintelui Erdogan au început să se strângă în piaţa Taksim din Istanbul, pentru a sărbători victoria la referendumul de modificare a Constituţiei, ce îi va oferi şefului statului prerogative sporite. Oamenii cântă, dansează şi flutură drapele ale Turciei. O parte dintre ei au aruncat cu artificii. Anterior, Piaţa Taksim a fost închisă traficului.
 
UPDATE 21.25 Liderul Partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP), Devlet Bahçeli, de opoziţie, dar care a susţinut referendumul organizat de partidul de la putere, AKP, pentru modificarea Constituţiei, a declarat că rezultatele sunt un succes semnificativ, relatează Hurriyet.
 
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 98,82% din voturi, 51,34% din turci au votat pentru modificarea Constituţiei, iar 48,66% împotrivă.
 

Erdogan a revendicat victoria

UPDATE 21.00 Recep Tayyip Erdogan a revendicat duminică victoria, în referendului de extindere a prerogativelor sale, însă opoziţia contestă rezultatul, scrie Hurriyet. Erdogan l-a sunat pe premierul Binali Yildirim şi pe liderul Partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP), de opoziţie, dar care a susţinut modificarea Constituţiei, pentru a-i felicita, au declarat oficiali guvernamentali.
 
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 98,4% din voturi, 51,32% din turci au votat pentru modificarea Constituţiei, iar 48,68% împotrivă. Diferenţa de voturi este de aproximativ 1.260.000 de voturi.
 
Partidul pro-kurd HDP, de opoziţie, a anunţat pe Twitter că vor contesta două treimi dintre voturile de la referendumul de duminică, indiferent de rezultat, relatează Hurriyet.
 
UPDATE 20.50 După numărarea a 98,31% din voturile de la referendum, 51,22% din turci au votat în favoarea referendumului, iar 48,78% împotrivă. Diferenţa dintre cele două tabere este de aproximativ 1.160.000 de voturi.

 
UPDATE 20.00 Piaţa Taksim din centrul Istanbulului a fost închisă traficului din motive de securitate, relatează cotidianul Hurriyet, fără a oferi alte detalii, transmite News.ro.
 
Vicepremierul Veysi Kaynak a declarat că rezultatele votului „nu sunt ceea ce ne aşteptam” şi că numărul celor care au votat „da“ este „mai mic decât ne aşteptam, dar suntem totuşi în faţă“.
 
După numărarea a 96,6% din voturi, 51,48% din turci au votat în favoarea referendumului, iar 48,52% împotrivă.
 
Rata de participare la vot a fost de aproximativ 86%.
 
UPDATE 19.45 Vicepreşedintele principalului partid de opoziţie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), Erdal Aksunger, a denunţat acţiuni ilegale comise în favoarea Guvernului la referendumul de duminică pentru extinderea prerogativelor preşedintelui, relatează Reuters.
 
„Multe acţiuni ilegale sunt desfăşurate în favoarea Guvernului în prezent, dar «Nu» va câştiga în cele din urmă”, le-a spus Aksunger reporterilor strânşi la sediul Guvernului său, referindu-se la o decizie a Comisiei Electorale de a accepta buletine de vot neştampilate.
 
De altfel, CHP a anunţat pe Twitter că obiectează faţă de luarea în calcul a 2,5 milioane de voturi la referendum. Dintre acestea, 1,5 milioane nu au ştampila Înaltei Comisii Electorale.
 
După numărarea a aproape 95% din voturi, 51,7% din turci au votat pentru modificarea Constituţiei, iar 48,3% împotrivă.
 
 
UPDATE 19.15 Aproximativ 86% din turcii cu drept de vot s-au prezentat la urne pentru referendumul de modificare a Constituţiei, în urma căruia preşedintele Recep Tayyip Erdogan ar putea primi prerogative sporite, relatează postul de televiziune Haberturk, citat de News.ro.
 
Anterior, analiştii au afirmat că o rată mare de participare pe plan intern i-ar putea dăuna lui Erdogan, deoarece alegătorii de opoziţie nu se mobilizează foarte des pentru scrutinuri.
 
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 89% din voturi, 52,93% din alegători au votat în favoarea modificărilor, iar 47,07% împotrivă.
 

Primele rezultate parţiale ale referendumului din Turcia

UPDATE 19.00 Aproximativ 54% dintre turci au votat în favoarea modificărilor constituţionale supuse duminică la referendum, după numărarea a peste 82% din sufragii.
 
Aproximativ 46% din alegători, adică aproape 17.500.000, au votat împotrivă.
 
UPDATE 18.00 60,83% din turci, adică 8.100.254 de alegători, au votat „da” la consultarea populară, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 35,48% din buletine.
 
39,17% din alegători, adică 5.216.140 de oameni, au votat „nu”.
 
UPDATE 17.00 La ora locală (şi a României) 16.00, au fost închise secţiile de vot în cele 32 de provincii din estul Turciei. Restul au fost închise la ora 17.00. Autorităţile au anunţat că nu vor exista exit-polluri, dar vor fi anunţate rezultate pe măsură ce vor fi numărate sufragiile. Analiştii se aşteaptă ca rezultatele finale să fie făcute publice în jurul miezului nopţii.
 

Opt suspecţi, reţinuţi la secţiile de votare în Turcia

UPDATE 16.50 Cel puţin opt persoane căutate de autorităţi din cauza unor presupuse legături cu grupări scoase în afara legii au fost reţinute la secţiile de votare, potrivit agenţiei proguvernamentale de stat Anadolu, relatează The Associated Press.
 
Suspecţii au fost reţinuţi duminică în oraşele Adana, Malatya şi Trabzon, de către poliţişti care se aşteptau ca aceştia să vină la secţiile de votare pentru a-şi exprima opţiunea în referendum. Cel puţin cinci persoane au fost reţinute din cauza unor presupuse legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), precizează agenţia.
 
Celelalte trei persoane erau căutate din cauza unor legături cu mişcarea condusă de către fostul predicator Fethullah Gulen, autoexilat în Statele Unite, pe care Ankara îl acuză că se află în spatele puciului eşuat din 15 iulie, acuzaţii pe care acesta le dezminte.
 
UPDATE 16.30 Secţiile de votare au fost închise duminică în cele 32 de provincii din estul Turciei. Votul în provinciile mai dens populate din estul ţării continuă, iar secţiile de votare urmează să fie şi ele închise o oră mai târziu, la ora locală 17.00 (şi ora României).
 
UPDATE 14.30 Observatori din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), din care fac parte 57 de ţări, monitorizează procesul votării în capitala turcă duminică. Tana de Zulueta, şefa misiunii OSCE, declară că misiunea se află în ţară de la 17 martie, „pentru a evalua campania, inclusiv mediul mediatic, cadrul legal, desfăşurarea campaniei în privinţa respectării standardelor internaţionale la care Turcia este parte”.
 
Observatorii au vizitat duminică secţii de votare din 12 locuri, în vederea finalizării evaluării misiunii cu privire la referendum, a anunţat ea. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat dur OSCE vineri.
 

Referendum în Turcia. Trei morţi în urma unei altercaţii de la o secţie de votare

UPDATE 13.40 Trei persoane au fost ucise într-o bătaie în faţa unei secţii de votare, în provincia Diyarbakir (sud-est), potrivit agenţiei proguvernamentale de presă Anadolu, citată de The Associated Press. Potrivit Anadolu, o dispută care s-a terminat sângeros a avut loc între două familii, duminică, în curtea unei şcoli dintr-o localitate, unde oamenii votau în referendumul cu privire la modificarea Constituţiei.
 
Potrivit agenţiei private Dogan, bătaia a pornit de la „diferenţe de opinie politică”. O persoană a fost spitalizată, iar alte două persoane au fost reţinute în urma acestui incident sângeros.
 
UPDATE 13.00 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a votat duminică, la Istanbul, în referendumul despre care a spus că „nu este un vot obişnuit”, relatează The Associated Press. „Am mai avut referendumuri înainte. Însă acest referendum este, acum, despre un nou sistem administrativ al Republicii Turcia, este alegerea unei schimbări şi transformări”, a declarat şeful statului după ce a votat. „Trebuie să luăm o decizie care este dincolo de obişnuit”, a adăugat el, subliniind că speră ca ţara să ia decizia „şteptată”. „Eu cred în bunul simţ democratic al ţării mele“, a încheiat Erdogan.
 
Bodyguarzi cu arme automate au stat de pază în faţa secţiei de votare în timp ce preşedintele şi soţia sa şi-au exprimat opţiunea electorală. Doi dintre nepoţi au însoţit cuplul prezidenţial. Mulţimea s-a adunat să-l salute pe preşedinte şi să-l forografieze în faţa secţiei de votare.
 
UPDATE 11.50 Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a condamnat ţările occidentale care au încercat să influenţeze referendumul istoric din Turcia în timp ce a votat, duminică, în provincia Antalia (sud), relatează The Associated Press. „Unii din străinătate au încercat să spună naţiunii turce ce să facă. Ei s-au dat cu unii, însă astăzi decizia aparţine naţiunii noastre”, a declarat şeful diplomaţiei turce.
 
Premierul turc Binali Yildirim a votat şi el, duminică, în provincia Izmir (vest) şi a apreciat că naţiunea este cea care va decide la urne, relatează The Associated Press. „Oricare va fi rezultatul, noi îl vom aprecia mult. Decizia naţiunii noastre este cea mai frumoasă decizie”, a declarat şeful Guvernului pentru presă, în faţa secţiei de votare, după ce şi-a exprimat opţiunea în această consultare. „Turcia este mândră de tine”, au strigat alegători din faţa secţiei.
 
Atât Yildirim, cât şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan au condus campania taberei „da” cu luni înainte de scrutin.

Aproximativ 55 de milioane de turci sunt chemaţi la urne pentru a decide dacă şeful statului va avea sau nu prerogative considerabil sporite.

 
În cazul în care populaţia va vota în favoarea modificării legii fundamentale, Erdogan, ales şef al statului în 2014 după trei mandate la conducerea guvernului, ar putea rămâne la putere până în anul 2029, când ar împlini 75 de ani. 
 
Un vot nefavorabil ar reprezenta însă pentru el un pas înapoi, greu de digerat pentru un politician care a fost acuzat nu o dată că a adus ţara în pragul autoritarismului.
 
Rezultatul votului este greu de anticipat. Bătălia dintre tabăra în favoarea modificării Constituţiei şi cea care se opune se duce pe muchie de cuţit. Dacă până recent cei care spun „Nu“ schimbărilor conduceau uşor în sondaje, săptămâna aceasta situaţia s-a schimbat.
 
Astfel, potrivit Reuters, rezultatele a două sondaje date publicităţii miercuri arătau că o majoritate foarte strânsă de alegători, de 51-52%, va vota în favoarea extinderii prerogativelor preşedintelui.
 
Conform sondajului ANAR, realizat în perioada 5-10 aprilie pe un eşantion de 4.000 de persoane din 26 de provincii, 52% din intervievaţi au declarat că vor vota „Da“ la referendum, iar numărul indecişilor a scăzut la 8%.
 
Un alt sondaj, realizat de Konsensus în perioada 2-8 aprilie pe un eşantion de 2.000 de persoane în 41 de provincii, indica un procent de 51,2% de opţiuni „Da“ la referendum.
 
Observatori citaţi de presa internaţională consideră însă că rezultatele sondajelor nu sunt neapărat relevante, având în vedere situaţia politică din ţară şi încercările autorităţilor de a reduce la tăcere orice voce critică la adresa lui Erdogan.
 
„În ultimele săptămâni, unele sondaje au indicat un uşor avantaj în favoarea opozanţilor lui Erdogan. Acest lucru a stârnit nervozitatea guvernului turc. Preşedintele Erdogan a interzis acum câteva săptămâni demoscopilor critici la adresa guvernului să mai publice rezultatele. Acest lucru evidenţiază o nesiguranţă a preşedintelui“, a explicat într-un interviu acordat Deutsche Welle analistul politic Kristian Brakel de la Fundaţia Heinrich Böll.

Turcii au de ales între Evet (Da) şi Hayır (Nu) Foto: Captură agenţia Anadolu
 
Erdogan promite că Turcia „va benchetui“
 
Sâmbătă, Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat convingerea că va ieşi victorios la referendumul privind extinderea prerogativelor sale şi le-a cerut susţinătorilor săi să iasă la vot, notează DPA.
 
„Gândiţi-vă ce se va întâmpla în cazul în care, cu voia lui Allah, urnele de vot vor exploda cu voturi de «Da» (în favoarea aprobării reformei constituţionale, n.red.). Cu voia lui Allah, această naţiune va benchetui mâine seară“, a declarat Erdogan într-un miting desfăşurat la Istanbul.
 
Erdogan şi-a îndemnat susţinătorii să voteze, spunând că este o onoare. Totodată, i-a atacat pe oponenţii referendumului pe care l-a iniţiat chiar el, susţinând din nou că grupările teroriste susţin tabăra „Nu“.
 
„Pe 16 aprilie vom încheia munca pe care am început-o la 15 iulie“, a adăugat Erdogan, referindu-se la data puciului eşuat de anul trecut.

Recep Tayyip Erdogan la mitingul electoral din 15 aprilie organizat la Istanbul Foto: EPA
 
Spre reintroducerea pedepsei cu moartea
 
La un al doilea miting, susţinut tot la Istanbul, Erdogan a declarat că o victorie a taberei „Da“ la referendumul de azi va deschide calea pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. 
 
„Fraţii mei, decizia mea referitoare la pedeapsa cu moartea este evidentă. Dacă trece de Parlament şi ajunge la mine, o voi promulga şi voi încheia această afacere“, a declarat şeful statului turc. 
 
DPA aminteşte că pentru ca un amendament la Constituţie să treacă în Parlament este nevoie de o majoritate de două treimi.
 
„Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vom face un al doilea referendum pentru aceasta şi naţiunea noastră va decide“, a adăugat Erdogan. 
 
„Decizia (de duminică, n. red.) va deschide calea către aceasta“, a insistat liderul de la Ankara, adăugând că votul va fi şi „un punct de cotitură“ în relaţia cu Uniunea Europeană.
 
„O lecţie“ pentru ţările europene
 
„Duminica aceasta este ziua în care poporul nostru va da o lecţie acelor ţări europene care au fost implicate în tot soiul de ilegalităţi pentru a ne descuraja în ultimele două luni“, a mai spus Erdogan, făcând astfel aluzie la ţările care au blocat organizarea de mitinguri de către miniştri turci care făceau campanie în favoarea reformei constituţionale.
 
Duminica aceasta „este ziua în care le vom da un răspuns... Vom răspunde şi Germaniei, la fel şi Austriei, Belgiei şi Elveţiei, dar şi Suediei“, a insistat Erdogan, acuzând ţările europene că cenzurează Turcia.
 
De altfel, Erdogan a declarat că intenţionează să reunească oficialităţile guvernamentale pentru a evalua viitorul relaţiilor Turciei cu Europa. 
 
Într-un interviu acordat vineri postului de radio public TRT, Erdogan a afirmat că Turcia, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, a fost lăsată să aştepte fără niciun motiv la porţile blocului comunitar. „Turcia nu este ţapul lor ispăşitor. Fiecare va şti care-i este locul“, a afirmat el.
 
Opoziţia avertizează că ţara ar putea fi pusă în pericol
 
În timp ce Guvernul de la Ankara afirmă că un sistem prezidenţial ar pune capăt terorismului, loviturilor militare de stat şi ar facilita creşterea economică, oponenţii se tem că un vot în favoarea modificării Constituţiei ar putea conduce la dictatură. 
 
Kemal Kilicdaroglu, liderul principalului partid de opoziţie - Partidul Popular Republican (CHP) - a declarat că Turcia se află la o intersecţie între un sistem parlamentar democratic şi „un regim cu un singur om“. Un „Da“ la referendum ar pune ţara în pericol, a avertizat el.
 
„Vom pune 80 de milioane de oameni într-un autobuz (…). Nu ştim unde se îndreaptă“, a spus el la un miting al opoziţiei desfăşurat la Ankara. „Punem 80 de milioane într-un autobuz fără frâne“, a adăugat politicianul, citat de Reuters.
 
„Această campanie nu a fost organizată corect şi echitabil“, le-a transmis oamenilor, prin intermediul unei scrisori, unul dintre liderii formaţiunii pro-kurde HDP, Selahattin Demirtas, aflat în închisoare din noiembrie pentru acuzaţii de terorism.
 
„Votaţi Nu. Pentru libertatea noastră“ - miting al opoziţiei organizat pe 13 aprilie la Istanbul Foto: EPA
 
 
citeste totul despre: