Şi asta după ce marea confruntare strategică sunniţi-şiiţi, vizând continuumul şiit până la Mediterana, respectiv coridorul sunnit Nord-Sud care leagă Turcia prin Iordania de statele arabe din Golf este în plină desfăşurare, miliţiile pro-iraniene abordând opţiunea sudică pentru realizarea coridorului, nu prin zona kurdă, ci prin cea tribal sunnită, la nord de graniţa siriano-iordaniană.

Într-adevăr, haina luptei antiteroriste a fost îmbrăcată în perioada administraţiei Obama pentru a estompa divergenţele faţă de Rusia după anexarea Crimeei şi pentru a angaja Iranul, odată cu negocierea acordului privind controlul neutilizării tehnologiei nucleare în scopuri militare. Ei bine, această etapă a permis, după cum am văzut, şi o recrudescenţă a acţiunilor iraniene şi şiite pro-Assad, împotriva opoziţiei sunnite majoritare în Siria, populaţiile sunnite fiind forţate şi împinse la migraţie şi pribegie şi revărsându-se prin Turcia către Europa.

Pe de altă parte, această abordare a permis Rusiei intervenţia în Siria şi implicarea majoră şi agresivă în Orientul Mijlociu, din nou de partea alawiţilor pro-al Assad din Siria, aliniindu-se cu interesele iraniene şi şiite şi relansând legitimitatea de apărători ai sunniţilor pentru organizaţiile teroriste, inclusive Daesh, autointitulat Stat Islamic. Iar implicarea militară pe teren a dus la marcarea Siriei utile ca proprietate de necontestat controlată de regimul Assad, care are avantaje de poziţionare pe teren în viitoarele negocieri de pace.

Odată cu instalarea administraţiei Trump, la Casa Albă au sosit un set de lideri şi reprezentanţi care privesc cu maximă reticenţă şi mare preocupare extinderea şiismului pro-iranian în Orientul Mijlociu, înconjurarea Israelului de către forţe pro-iraniene sau finanţate şi înarmate de Iran. Iar după paşii majori în preluarea puterii şi instalarea conservatorilor în toate birourile admnistraţiei de stat americane, a venit şi prima vizită externă a preşedintelui Trump, începută nu întâmplător cu Arabia Saudită şi Israelul.

Noua-veche triadă SUA-Arabia Saudită-Israel e natural, odată ce lupta împotriva terorismului anunţă finalul, cu preluarea vestului Mosulului - capitala irakiană a Daesh - de către trupele irakiene iar în Raqqa - capitala siriană a organizaţiei teroriste - se pregăteşte pentru asaltul Forţelor Democratice Siriene şi a celor americane, care-şi doresc să instaleze steagul american deasupra capitalei inamicului ultimilor ani. Finalul luptei antiteroriste de pe teren şi eliminarea acelor safe havens controlate de Daesh duce automat la asigurarea pe teren a unor trupe pregătite şi înarmate şi a dezlegării mâinilor coaliţiei anti-IS pentru a putea aborda şi tema reechilibrării controlului şiit pro-iranian din regiune, dar şi a celui susţinut de Rusia pe teren, în Siria.

După atacul cu rachete Tomahawk asupra bazei militare siriene de unde se lansaseră armele chimice cu gaz sarin, SUA a anunţat clar respingerea şi nerecunoaşterea cuceririlor de pe teren obţinute prin utilizarea armelor interzise şi a armelor de distrugere în masă de către regimul sirian şi chestionarea directă a teritoriului controlat. Mai nou, atacarea unui convoi al miliţiilor pro-iraniene susţinătoare ale regimului care încercau consolidarea coridorului şiit sudic arată o nouă repoziţionare a SUA, aceea a atacării directe a forţelor ce nu respectă liniile actuale de demarcare şi ameninţă trupele sunnite anti-Assad de pe teren. Conflictul în Orientul Mijlociu e relansat pe liniile de falie clasice din regiune, ce duc la reaşezarea raporturilor de forţă şi a frontierelor în viitorul apropiat.

Rămâne o mare enigmă, cea a posturii Turciei. Vizita preşedintelui Recep Tayyp Erdogan la Casa Albă nu pare să fi fost una prea optimistă, de unde caracterul excesiv de discret al vizitei, o situaţie ce face ca includerea Turciei în triada SUA-Arabia Saudită-Israel, unde s-a aflat în mod tradiţional, să fie discutabilă la acest moment. Perspectiva unui stat kurd la frontierele sale sudice, sau măcar a unor autonomii kurde largi şi extinse creează nervozitate la Ankara, pe baza presiunii susţinute a acestei situaţii asupra zonei kurde din sud-estul Turciei. Aici rămâne marea întrebare a momentului, privind poziţionările Turciei într-o situaţie în care relaţiile kurde cu SUA şi Rusia par să fi decantat un acord între cele două puteri care nu place, în mod evident, Ankarei.


Conflictul din Siria Foto: AFP/ Imagine de arhivă

Schimbare de adversar în Siria: SUA au bombardat în premieră miliţiile şiite pro-regim din Siria

Statele Unite au marcat o premieră în Siria, după ce forţele sale aeriene au lovit trupele regimului Al Assad, instructori ruşi aflaţi alături de ele şi mai ales trupele miliţiilor şiite pro-iraniene din Siria, care îşi doreau extinderea ariei aflate sub control. De altfel, minciuna combaterii terorismului de către alianţa pro-şiită - alcătuită din trupele Al Quds ale Gardienilor Revoluţiei din Iran, miliţiile şiite pro-iraniene din Irak şi Hezbollahul libanez pro-iranian, împreună cu trupele lui Al Assad, suţinute de Rusia - fusese expusă în nenumărate rânduri de către presa occidentală. O hartă cu loviturile aeriene şi de artilerie ale regimului şi aliaţilor săi şiiţi plus Rusia demonstrează că alianţa constituită împotriva coaliţiei internaţionale anti-Daesh/Stat Islamic loveşte exclusiv trupele opoziţiei. Scopul este extinderea pas cu pas a ariei controlate pentru un avantaj pe teren atunci când negocierile de la Geneva sau varianta rusă de la Astana vor da rezultate.

Un convoi cu 20 de vehicule cu trupe anti-regim se îndrepta spre baza militară al Tanf de la graniţa siriano-iordaniană deţinută de trupele speciale americane şi britanice, într-o regiune aflată sub controlul grupării rebele de opoziţie numită Maghawir al-Thawra, sau Comandourile Revoluţiei, pregătite de trupele americane, în programul secret al CIA, pentru a combate Daesh/Stat Islamic. Deşi avertizaseră partea rusă că se află acolo şi să nu se apropie, convoiul a ignorat orice fel de avertisment şi lansase atacul, ajungând la 29 de km de bază. Avioanele americane au dat avertismente, au survolat zona, iar în final au distrus avangarda de 5 vehicule ale atacatorilor.

În opinia aliaţilor lui Al Assad de la Kremlin, trupele regimului ar trebui să umble nestingherite pe întreg teritoriu şi să ucidă pe cine-şi doresc.

Mai întâi a reacţionat regimul Al Assad, care a ţinut să sublinieze că el „distruge teroriştii” (trupele anti-Assad fiind calificate astfel) în orice punct de pe teritoriul statului şi neînţelegând faptul că cineva le-ar putea pune sub semnul întrebării acest drept. Apoi a sărit Moscova, ca din gură de şarpe, susţinând că atacul a fost ilegitim. Complet inacceptabil. Viceministrul de Externe Ghenadi Gatilov şi, ulterior, ministrul de Externe Lavrov au reacţionat dur la atac.

Potrivit susţinerilor ruse, orice acţiune împotriva trupelor regimului e una care duce la tensiuni şi escaladarea situaţiei. În opinia aliaţilor lui Al Assad de la Kremlin, trupele regimului ar trebui să umble nestingherite pe întreg teritoriu şi să ucidă pe cine-şi doresc. Or, această abordare e inacceptabilă pentru partea americană, pentru că a investit bani în combaterea Daesh/Stat Islamic inclusiv prin formarea, antrenarea şi înarmarea unor componente militante ale opoziţiei, şi nu sunt de acord cu decimarea acestor trupe extrem de utile. În plus, apropierea de bază crea o ameninţare directă şi la adresa trupelor americane, britanice şi aliate aflate în regiune.

De altfel, mai înregistrăm un fenomen, respectiv mutarea coridorului strategic şiit iranian pentru a lega Teheranul via Bagdad şi Damasc de malurile Mediteranei, blocând coridorul sunnit care leagă Turcia de Iordania şi ţările Golfului prin Siria şi Irak, de la zona de nord controlată de kurzi la zona de sud, aproape de graniţa iordaniană. Alături de Irak, Iordania este unul dintre principalii beneficiari ai programelor de creştere a capacităţii de apărare pentru a putea participa la combaterea terorismului.

Atacul dă un semnal clar, din nou, reluat după bombardarea bazei aeriene de unde au plecat avioanele care au purtat agentul chimic gaz sarin folosit în Siria – că SUA nu acceptă situaţia de facto şi cuceririle regimului al Assad prin folosirea armelor interzise şi a nerespectării regimului armelor chimice şi că vor bloca orice tentativă de extindere a zonei sub pretextul combaterii terorismului. În plus, este un avertisment extrem de puternic şi la adresa Iranului pentru a-şi diminua interferenţa şi a se retrage din Siria. De altfel, la ultima întâlnire de la Casa Albă cu Donald Trump, ministrul rus de Externe şi-a luat angajamentul să gestioneze Iranul, ieşit din alegeri prezidenţiale vineri, o temă pe care nu a reuşit să o realizeze şi există scepticism că ar putea vreodată să-şi respecte acest angajament.


FOTO TheNewArab

Războiul Su-Şi - bătălia sunniţi-şiiţi - faza pe atacuri cu rachetă balistică a rebelilor hutiţi din Yemen, înarmaţi de Iran, împotriva Arabiei Saudite

În ajunul sosirii preşedintelui american Donald Trump la Ryad, în capitala Arabiei Saudite, rebelii hutiţi din Yemen, musulmani şiiţi susţinuţi de către Iran împotriva Consiliului de Cooperare al Golfului, a monarhiilor sunnite, condus de Arabia Saudită, au tras o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune de tip Volcano 2 către capitala vecinului din Nord. Tirul s-a produs ca reacţie la bombardarea de către coaliţia internaţională condusă de saudiţi a capitalei Sana’a, cotropită şi controlată de rebeli hutiţi încă din 2014, împreună cu teritorii extinse din Yemen.

Ca în precedentele lansări de rachete balistice, şi de această dată Arabia Saudită, cea mai puternic înarmată dintre ţările sunnite, a interceptat tirul. Însă marea descoperire este aceea a bătăii rachetei balistice, a lungimii tirului care, de această dată a adus lovitura interceptată la 180 km sud-vest de Riyadh, reuşind să parcurgă cea mai lungă traiectorie şi să ajungă cel mai aproape de capitala Arabiei Saudite din toate tirurile anterioare, sporind preocuparea în legătură cu forţa scutului antirachetă şi antiaerian saudit şi cu creşterea de capabilităţi balistice ale Yemenului, prin transfer din Iran, respectiv cu perspectiva ca, la un moment dat, aceste rachete chiar să lovească oraşul Riyadh.

Hutiţii au recunoscut tirul şi au revendicat lovitura interceptată de către saudiţi, însă întreprinderea anunţă noi tiruri viitoare către capitală şi teritoriul saudit, care ar putea să nu mai fie interceptate şi să atingă ţinta în Riyadh. Până la nivelul lunii aprilie, rebelii hutiţi au tras nu mai puţin de 47.847 rachete către teritoriul saudit, dintre care 48 rachete balistice până în prezent, începând cu martie 2015, atunci când a izbucnit războiul în Yemen iar hutiţii, împreună cu militarii loiali fostului preşedinte Saleh, au preluat capitala şi au instalat o guvernare nerecunoscută. Tirurile au dus la uciderea a cel puţin 130 de militari şi civili din sudul Arabiei Saudite, potrivit raportului generalului Ahmed Assiri, purtătorul de cuvânt al coaliţiei arabe.

Războiul din Yemen, acolo unde Iranul a lăsat mănuşile şi s-a implicat direct şi deschis prin livrare de arme către hutiţi, a făcut deja peste 8.000 de morţi şi peste 45.000 răniţi din martie 2015. Efectele indirecte ale războiului asupra civililor sunt foarte importante, potrivit ONU, 19 milioane de persoane sunt pradă foametei extreme, respectiv peste 60% din populaţie.

Vizita preşedintelui american la Riyadh vine să marcheze un nou avertisment global la adresa Iranului, implicat în celebra dispută sunniţi – şiiţi, pe care a ridicat-o la nivelul Războiului Sfânt, în încercarea de a destabiliza lumea arabă. Perşi de origine, iranienii şiiţi mai susţin o componentă revoluţionară împotriva monarhiilor sunnite, încercând să exporte revoluţia islamică şi să înlăture formulele de monarhii absolute din Golf, cu precădere regimul wahabit al Casei Saud, care conduce statul constituit pe pământurile sfinte ale Islamului, ce conţine leagănul naşterii Profetului Mahomed şi cele mai importante localităţi ale vieţii sale, Mecca şi Medina.

Cu recenta afacere pe care a perfectat-o Donald Trump la Riyadh, transfer de armament în valoare de 100 miliarde de dolari, Arabia Saudită îşi va consolida poziţia de cea mai bine echipată armată din Orientul Mijlociu după Israel.

Implicarea Iranului în peninsula arabă se traduce în susţinerea minorităţii şiite din statele arabe – chiar majoritari în Bahrein, de exemplu, unde s-a încercat răsturnarea revoluţionară a monarhiei al Khalifa, inspirată de Teheran şi lansată de Hezbollah, miliţia şiită pro-iraniană din Liban. Însă implicările agresive şi violente iraniene se întind pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu, iar ciocnirile se extind şi la nivelul Golfului Persic, şi pe regiunea strâmtorii Hormuz, până la Bab El Mandeb, la intrarea în Marea Roşie. Ele se petrec între vase iraniene şi navele marinei statelor litorale, dar şi cu marina SUA, chiar în Golful Persic, acolo unde nu rareori mişcările agresive ale Gardienilor Revoluţiei Islamice ameninţă integritatea vaselor americane şi tensionează lucrurile până la explozie.

Cu recenta afacere pe care a perfectat-o Donald Trump la Riyadh, transfer de armament în valoare de 100 miliarde de dolari, Arabia Saudită îşi va consolida poziţia de cea mai bine echipată armată din Orientul Mijlociu după Israel, dar şi de rival absolut şi bine plasat tehnologic în faţa Iranului. De altfel, una dintre înţelegerile despre care vorbesc analiştii, este aceea de dobândire a armei atomice odată ce Teheranul va avea acces la această armă, iar Arabia Saudită are contacte constante şi aprofundate cu Pakistanul pe această direcţie. Dezvoltarea rachetelor balistice şi eventuala nuclearizare a Orientului Mijlociu ar fi ultimele ingrediente pentru a arunca în aer regiunea şi lumea întreagă, deja răvăşită de efectul războaielor cu armamente convenţionale.


Preşedintele sirian Bashar al-Assad FOTO EPA

Atrocităţile regimului Al Assad: oponenţii încarceraţi, spânzuraţi şi arşi în lagăre moderne

Evoluţiile de pe teren din Siria au început să dezvăluie atrocităţi moderne ale regimului Bashar al Assad, care frizează crimele în masă din Al Doilea Război Mondial. Mai mult, după intervenţia Rusiei pe teren, Al Assad a câştigat încredere şi îşi şterge şi urmele torturii, crimelor şi represiunilor. Astfel, potrivit datelor identificate din satelit de americani şi confirmate de oamenii de pe teren, Bashar al Assad a construit un crematoriu în curtea celei mai mari închisori din Damasc.

Probele aflate în posesia statului american acoperă câteva fapte: construcţia crematoriului în închisoarea militară cea mai mare din apropiere de Damasc, lucru dat publicităţii de Departamentul de Stat luni. Este vorba despre Stuart Jones, asistent al secretarului de Stat pentru Afacerile Orientului Aprăpiat, care susţine că crematoriul identificat e folosit pentru a face să dispară corpurile din închisoare, acolo unde Bashar Al Assad ar fi autorizat execuţii în masa prin spânzurare în rândul membrilor capturaţi şi arestaţi ai opoziţiei. E vorba despre mii de oameni care au trecut prin acest proces în cei şase ani de război în Siria.

Dosarul privind crimele în masă ale lui Bashar al Assad se apropie ameninţător de cel al predecesorului său mai celebru din Germania nazistă.

Până la construcţia crematoriului, multe trupuri au fost aruncate în gropi comune în jurul închisorii militare, potrivit surselor credibile citate de către asistentul interimar al Secretarului de Stat. Jones a mai dat publicităţii imagini din satelit şi aeriene ale clădirii crematoriului, făcut ca să uşureze macabra industrie de ardere a trupurilor celor anchetaţi, torturaţi şi spânzuraţi. Complexul militar al închisorii Sednaya este, astfel, complet lipsit de probe privind atrocităţile şi masacrul comis, chiar dacă date despre situaţia de aici au răsuflat pe diferite canale către presa internaţională şi autorităţile occidentale.

Dosarul privind crimele în masă ale lui Bashar al Assad se apropie ameninţător de cel al predecesorului său mai celebru din Germania nazistă, odată ce între capetele de acuzare s-au aglomerat - pe lângă lovituri aeriene împotriva propriei populaţii cu arme interzise, bombe butoi, arme cu fragmentaţie - atacuri chimice şi ucideri extrajudiciare în masă, înfometare până la moartea în masă a celor din enclavele opoziţiei, cu blocarea convoaielor umanitare sau atacarea acestora, ţintirea civililor pe scară largă, arestări ilegale ale opoziţiei, tortură, spânzurări în masă, acum crematorii umane.

Tema crimelor regimului lui Bashar al Assad este una recurentă, dar care ameninţă să arunce în aer situaţia actuală şi cea post-război, acolo unde Bashar al Assad nu numai că nu-şi mai află locul, ci chiar va compare în faţa Tribunalului Internaţional pentru crime împotriva umanităţii. Însă această schimbare bruscă intervenită după atacul cu rachete Tomahawk al SUA arată un alt element relevant, faptul că sprijinul necondiţionat al Iranului şi Rusiei pentru regimul al Assad ar putea să reprezinte de asemenea, motive de angajare a responsabilităţii prin complicitate.

Pe de altă parte, deşi a fost prezentată triumfalist ca o mare realizare şi înţelegere bilaterală ruso-americană, cu pozele exfiltrate şi publicate fraudulos de către Serghei Lavrov, ei bine, întâlnirea Trump-Tillerson cu Lavrov nu a adus mari realizări nici pe frontul sirian, aşa cum nu a produs schimbări nici pe frontul ucrainean. Rusia şi-a asumat gestionarea Iranului şi a miliţiilor pro-iraniene care să se retragă de pe teren, din Siria, în timp ce Bashar al Assad ar trebui controlat să nu mai atace opoziţia. Rezultatul e sub semnul întrebării, iar Jones însuşi a subliniat scepticismul total al SUA pentru perspectiva realizării acestor elemente angajate de către Rusia pe teren.