Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman efectuează primul turneu în străinătate după scandalul asasinării lui Khashoggi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammed Bin Salman intr-o intalnire cu printul mostenitor al EAU Mohamed bin Zayed Al-Nahyan FOTO AFP
Mohammed Bin Salman intr-o intalnire cu printul mostenitor al EAU Mohamed bin Zayed Al-Nahyan FOTO AFP

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, supranumit ”MBS”, a început joi un turneu în străinătate, în Emiratele Arabe Unite - primul după scandalul de răsunet mondial al asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, la 2 octombrie, în consulatul ţării sale la Istanbul, relatează AFP.

Într-un comunicat publicat de agenţia oficială de presă SPA nu sunt precizate ţările pe care le va vizita, însă televiziunea prin satelit cu capital saudit Al-Arabiya a anunţat că Emiratele Arabe Unite (EAU) - principalul aliat al Arabiei Saudite în războiul din Yemen - ar fi prima etapă a turneului.

Prinţul moştenitor din Abu Dhabi Mohamed bin Zayed a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter, că este ”încântat” să-l primească pe MBS în această vizită de stat, subliniind că EAU va fi întotdeauna un cămin ”iubitor şi susţinător al fraţilor noştri din Arabia Saudită”.

Regele este ”atent”, se arată în text, ”la consolidarea relaţiilor regatului la nivel regional şi internaţional” şi să continue ”cooperarea şi contactele cu ţările surori în toate domeniile”, se arată în acest text.

În Turcia, un purtător de cuvânt al preşedinţiei a anunţat joi că preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi prinţul moştenitor saudit ar putea să se întâlnească, săptămâna viitoare, în marja summitului G20, în Argentina.

Aceasta ar fi prima întâlnire între cei doi de la asasinarea la 2 octombrie a lui Jamal Khashoggi, un critic al autorităţilor.

Această asasinare a pătat imaginea regatului wahhabit şi mai ales a prinţului moştenitor - acuzat de presă şi oficiali turci anonimi că a dat ordinul asasinării lui Khashoggi.

Erdogan nu l-a implicat niciodată în mod deschis pe prinţul moştenitor, însă a spus că ordinul asasinării jurnalistului provine de la ”cele mai înalte niveluri” ale statului saudit, îndepărtând totodată responsabilitatea tatălui prinţului, regele Salman.

Iar potrivit presei americane, CIA nu mai are îndoieli cu privire la responsabilitatea lui Mohammed bin Salman în asasinarea lui Jamal Khashoggi.

Însă preşedintele american Donald Trump respins din nou, joi, acest lucru, după ce a dat asigurări marţi că agenţia americană de informaţii externe nu a ”găsit nimic absolut sigur” şi şi-a reafirmat susţinerea faţă de conducătorii regatului.

Cazul Khashoggi a determinat ţări occidentale - inclusiv aliatul american - să impună sancţiuni mai multor suspecţi saudiţi.

Procurorul general saudit a inculpat, până în prezent, 11 persoane şi a cerut ca cinci dintre ele să fie condamnate la pedeapsa cu moartea, însă l-a disculpat complet pe prinţul moştenitor, care deţine principalele pârghii ale puterii în monarhia petrolieră.

După ce a dezminţit o vreme dispariţia lui Khashoggi, Riadul a sfârşit prin a recunoaşte - la presiunea internaţională - că jurnalistul a fost ucis în incinta reprezentanţei sale la istanbul în cadrul unei operaţiuni ”neautorizate”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite