Povestea danezului Morten Storm, care susţine că a fost spion CIA în Al-Qaeda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost membru al unui club de motocilişti din Danemarca spune că a fost spion pentru serviciile secrete americane, britanice şi daneze şi vrea ca CIA să-i recunoască eforturile depuse pentru uciderea lui Anwar al-Awlaki, un membru Al-Qaeda şi unul dintre cei mai proeminenţi radicali.

După ce s-a convertit la islam, Morten Storm a călătorit în Yemen pentru a studia Coranul. A intrat în contact cu predicatorii radicali care promovau războiul sfânt împotriva occidentalilor. Aflat la un pas de a deveni membru al Jihadului, bărbatul în vârstă de 37 de ani şi-a abandonat noua credinţă şi s-a angajat într-o misiune sub acoperire periculoasă, pentru a ajuta serviciile secrete occidentale să-i prindă sau să-i ucidă pe terorişti.

Morten Storm susţine că a lucrat timp de şase ani ca informator pentru CIA, ca de altfel şi pentru serviciile secrete britanice MI5 şi MI6 şi pentru serviciile secrete daneze, PET. Toate aceste organizaţii au refuzat să comenteze pe această temă.

Ar fi putut spune că nu am lucrat niciodată pentru ei. Câteodată şi tăcerea este o informaţie. Dar eu ştiu ce am făcut“, a declarat Storm pentru Associated Press. Istorisirea incredibilă a lui Morten Storm are toate datele unei poveşti cu spioni, dar danezul insistă că este adevărul gol-goluţ, şi nu o ficţiune.

Misiunile danezului

El a declarat că s-a decis să dezvăluie povestea vieţii de agent secret pentru că s-a simţit trădat de agenţii care se ocupau de cazul lui. În special, s-a supărat că nu i s-a acordat merit pentru atacul aerian din Yemen din 2011, atac în urma căruia a fost ucis Anwar al-Awlaki, cleric musulman radical din organizaţia Al-Qaeda.

Storm a povestit că s-a infiltrat în rândul apropiaţilor lui Al-Awlaki şi chiar a primit 250.000 de dolari de la CIA, pentru a aranja călătoria unei femei musulmane croate în Yemen cu scopul ca aceasta să devină cea de-a treia soţie a imamului care avea legături cu Al-Qaeda.

Storm mai susţine şi că a jucat un rol important într-o serie de operaţiuni anti-teroriste foarte bine documentate din ultimii şase ani, pentru că s-a infiltrat în moscheele extremiste din Marea Britanie şi în grupurile militante din Somalia.

Bob Ayers, fost ofiţer al serviciilor secrete americane, se îndoieşte de spusele lui Morten Storm. „Doar pentru că el susţine că a lucrat pentru aceste agenţii asta nu înseamnă că a fost pe statul de plată al vreuneia. Mai mult ca sigur că nu ar fi avut acces la multe lucruri. Îndoielnic este şi faptul că a fost unul dintre oamenii de încredere ai lui Awlaki“, spune Ayers.

În cartea sa, intitulată „Storm, agentul secret infiltrat în Al-Qaeda“, el susţine că a fost implicat şi într-o operaţiune care l-a vizat pe Saleh Nabhan, un ofiţer superior al organizaţiei teroriste, ucis de trupele speciale americane în 2010.

Cum a ajuns spion

Storm are cazier pentru lupte în baruri, violenţă, trafic cu ţigări şi furt, cazier care se întinde până în adolescenţa sa. A fost ucenic în banda de motociclişti „Bandidos“, până când a fost convertit la islam de un coleg de celulă, în 1997.

Mai târziu a petrecut mult timp cu radicalii islamişti din Marea Britanie şi Yemen, s-a căsătorit cu o marocană şi şi-a numit primul fiu Osama, după fostul liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden. A vrut să se alăture în 2006 militanţilor islamişti care luptau în Somalia, dar a fost refuzat. El susţine că tocmai acest refuz l-a înfuriat şi l-a făcut să aibă îndoieli despre religia adoptată. În curând s-a schimbat total şi şi-a oferit serviciile agenţilor danezi de la PET, care l-au pus în legătură cu agenţiile secrete britanice şi americane.

Storm spune că relaţia lui cu CIA s-a deteriorat după ce i s-a spus că Al-Awlaki a fost ucis într-o operaţiune separată. Într-o întâlnire la un hotel din Danemarca, el a înregistrat, în secret, o conversaţie pe acest subiect purtată cu un bărbat care susţinea că este agent CIA.

Bărbatul, despre care Storm spune că îl cheamă Michael, spune în înregistrarea dată publicităţii de AP că liderii SUA, chiar şi preşedintele Barack Obama, sunt recunoscători eforturilor depuse de Storm, dar a adăugat că „au mai existat şi alte proiecte“ care implicau prinderea lui Al-Awlaki. Michael spunea că era ca un joc de fotbal în care destul de mulţi jucători sunt în poziţia de a marca un gol.

Ce s-a întâmplat este că alt coechipier ar fi putut să-ţi paseze ţie mingea, dar nu a făcut-o. El a tras la poartă, el a înscris golul“, spune Michael pe înregistrare. Storm nu a fost mulţumit de această explicaţie.

După ce a dezvăluit secretele, Storm ştie că e posibil să devină o ţintă, nu numai pentru Al-Qaeda, dar şi pentru CIA. „Cred că atunci când o persoană devine o problemă, cel mai uşor pentru serviciile secrete este să scape de această persoană“, a declarat Storm pentru AP.

Totuşi, el n-a oferit nicio dovadă solidă care să sugereze că CIA sau oricare altă agenţie are planuri să-l elimine.

Nu regret nimic. Tot ce-am vrut a fost să lupt împotriva terorismului şi am sfârşit prin a deveni personajul negativ. Cu toţii au avut de câştigat, în afară de mine. Sunt totuşi bucuros că am reuşit să salvez nişte vieţi, dar plătesc pentru asta acum“, a declarat el pentru AP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite