Pfizer a descoperit că în Mexic şi Polonia circulă versiuni false ale vaccinului său anti-Covid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pfizer

Pfizer Inc. a anunţat miercuri seară că a decoperit că în Mexic şi Polonia circulă versiuni false ale vaccinului anti-Covid pe care l-a dezvoltat cu BioNTech, potrivit CNN.

Compania a avertizat că anonimatul oferit de comerţul electronic va face să crească răspândirea acestui tip de fraudă. 

Pfizer a declarat pentru CNN că lucrează îndeaproape cu autorităţile pentru a depista ameninţări aduse lanţului său de distribuţie.

De mai multe luni a fost spus că cererea mare de vaccinuri anti-Covid ar putea duce la apariţia de seruri ilegale.

Wall Street Journal a scris miercuri că cel puţin 80 persoane au primit la o clinică din Mexic astfel de doze false, vândute cu 1.000 de dolari fiecare. Aparent, ei nu au fost afectaţi fizic. Flacoanele, găsite în lăzi frigorifice portabile, aveau înscrise numere de lot diferite de cele trimise în ţară şi o dată de expirare greşită, a spus Dr. Manuel de la O Cavazos, ministru al Sănătăţii din statul Nuevo León.

Cât priveşte Polonia, aici autorităţile au descoperit în apartamentul unui bărbat flacoane cu tratament anti-riduri reetichetate ca vaccin Pfizer. Nicio persoană nu a fost vaccinată cu un astfel de ser în Polonia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite