SUA, China, Rusia şi UE intră în această competiţie, pregătite să asume orice curs ulterior, fie că el va fi doar o negociere, fie că va fi o negociere post-conflict. Fiecare dintre actori ştie că schimbarea actualului sistem al relaţiilor internaţionale este absolut inevitabilă tocmai pentru că succesiunea evenimentelor din ultimii ani dovedeşte că mecanismele apărute după cel de-al Doilea Război Mondial sunt acum depăşite, obosite şi din ce în ce mai ignorate de state în căutare de noi alianţe mai sigure şi mai profitabile.

Iar prima etapă a jocului este pe cale să se încheie. E vorba despre anii în care fiecare dintre cei patru actori şi-a prezentat şi a trecut la implementarea noii formule de putere pe baza căreia va intra în etapa următoare.

China, noul mare actor global, şi-a anunţat viziunea de expansiune economică mondială care să acopere o vastă zonă a planetei cu ajutorul celor două mari centuri, terestră şi maritimă, din cadrul Noului Drum al Mătăsii. Şi, tocmai fiindcă proiectul este gigantic, îl acoperă în termeni de predictibilitate politică şi investiţională, prin asigurarea concentrării puterii absolute în mâinile unei singure persoane, Marele Lider Absolut după modelul Mao.

Rusia merge în continuare pe linia de forţă impusă de Putin, folosind din plin arma resurselor energetice, dezvoltând o extrem de ambiţioasă politică de implantare în teritorii noi, de la Arctica până la Mediterana, amplasând noi şi noi baze militare la limita estică a expansiunii chineze şi în proximitatea imediată a liniilor NATO. Menţinând o presiune continuă prin susţinerea focarelor de conflict pe care le reprezintă „războaiele îngheţate“ şi investind resurse enorme în programe de înarmare.

În SUA se schimbă în forţă garniturile politice, militare şi de securitate pentru a aduce în faţă o linie dură şi evident cu mult mai devotată Preşedintelui Trump şi politicilor sale mai ales în domeniul economic unde, în virtutea promisiunii electorale de protejare a pieţei naţionale, este declanşat acum ceea ce poate deveni un foarte concret război comercial global. Deocamdată, totul e favoarea SUA, bursele şi companiile fiind în creştere importantă, iar Trump vrea să profite la maximum acest avantaj probabil asociat cu o negociere asupra livrării către mai vechii sau noii aliaţi a unora dintre „pachetele tehnologice“ excepţionale de care dispun americanii.

Uniunea Europeană a trecut şi ea la o ofensivă interesantă, relativ târzie deoarece era nevoie ca situaţia din Germania să fie lămurită prin formarea noului guvern de coaliţie. Imediat după asta, motorul franco-german este turat din nou la viteză de croazieră, Macron şi Merkel anunţă că vor intra foarte rapid în discuţie modificări majore ale proiectului european centrat pe „nucleul dur“, acolo unde, să fie clar, vor fi elaborate deciziile strategice. UE are în favoarea sa uriaşul potenţial al pieţei sale comune şi unei interesante poziţii geografice, final obligat de linie pentru reţelele strategice de transport mărfuri şi hidrocarburi, venite din direcţia est sau vest... dar şi cu propria rezervă de patente tehnologice de vârf, utilizabile pentru industria militară şi în zona civilă.

Patru actori care se bat pentru teritorii-pieţe de desfacere, zone de influenţă politică, obsedaţi de formarea unor centuri de siguranţă care să le garanteze rutele de aprovizionare. Şi, din nou, dornici să-şi formeze o clientelă politică cât se poate de stabilă şi predictibilă în ţările semnificative măcar prin poziţionare geografică, teritorii aflate de regulă în stare semi-conflictuală permanentă şi cu populaţii într-un stadiu de sub-dezvoltare cronică.

Întrebarea nu este dacă schimbarea se va produce, ci prin ce formulă se va înfăptui ea. Despre asta e vorba acum, aceasta este semnificaţia profundă a  tensiunilor şi ameninţărilor ce se succed în piaţa publică, asta în timp ce negociatorii s-au pus de ceva timp la masă, în spatele lor, pe scaune, strapontine sau stând în picioare grupaţi mai pe lângă ziduri sau chiar în camerele de alături, aşteaptă cuminţi actorii ce vor pune în operă decizia finală. Că va veni doar după discuţii sau va fi concluzia finală a unui conflict, vom vedea. Oricum, fiecare dintre cei patru şi-a aliniat toate piesele în ordine de luptă.

Şi noi? Păi noi mai avem câteva generaţii să ne sfâşiem între noi, ce să ne intereseze prostiile alea?

Va mai curge ceva apă pe Dâmboviţa până să devenim parteneri la un asemenea joc în care Putin et Comp sunt gata să mute oricând şi decisiv.