Nihilism pe Nil
0
Atunci când Abdel Fatah al-Sissi, responsabilul pentru cea mai mare armată din lumea arabă, avertizează că actuală luptă politică poate duce la colapsul statului, situaţia este critică. Declaraţia a fost făcută pe 29 ianuarie în faţa cadeţilor Academiei Militare din Cairo.
Primăvara egipteană de acum doi ani, cea care, printr-o revoltă fără de precedent a societăţii, l-a detronat pe Hosni Mubarak, este departe de a fi lăsat locul unei democraţii funcţionale sau stabile. Violenţele continuă, ca rezultat al acestei stări de fapt. Noua putere pare prea slabă pentru misiunea care i-a fost acordată, aceea de reconstrucţie a societăţii.
Numai în ultimele zile, cel puţin 50 de oameni au murit în localităţile din apropierea Canalului Suez în luptele de stradă cu poliţia, nefericite ecouri ale crizei politice din Cairo.
Nu putem vorbi neapărat de un gol de putere, cât de o populaţie dezamăgită de pasul încet al tranziţiei spre un soi nou de democraţie. Armata, care a cuplat încrederea şi doleanţele populare de garanţia libertăţii, a predat ştafeta politicienilor. Aceştia reprezintă o combinaţie ciudată între feţe noi şi populiste şi opoziţia mai mult de formă de pe vremea lui Mubarak. În categoria din urmă, Mohamed Morsi, Preşedintele ţării, deşi ales în mod liber anul trecut, este acuzat că face prea mult jocul Frăţiei Musulmane.
Opoziţia actuală la partidul susţinut de FM este formată din minoritatea creştină, grupări liberale şi laice. Împreună, au reuşit să strângă 36% din voturi împotriva ratificării noii constituţii. Recente declaraţii antisemite ale Preşedintelui (şi n-au fost chiar rare, de-a lungul carierei sale politice) în mod sigur nu-i fac mulţi prieteni la Tel Aviv şi Washington.
Populismul este în plină floare. La umbra sa, dezbaterea pare să fie una între un stat cu puternice valenţe islamice sau unul mai cuprinzător faţă de minorităţi. Nu apare nicăieri speranţa unei construcţii de tip Ataturk. Bineînţeles, situaţia este departe de a fi atât de simplă, iar electoratul duce, în primul rând, lipsă de servicii sociale şi se luptă cu o rată extremă a şomajului.
În mod critic, îi lipsesc structuri clare în ceea ce priveşte domnia legii. Toate acestea duc împreună la demonstraţii de amploare şi la violenţe de stradă. Multe dintre ele sunt, în mod evident, conduse cu scop şi direcţie.
Este neclar, în acest moment, dacă declaraţiile ministrului Apărării sunt o ameninţare voalată în folosul unui netestat bine comun sau dacă şi generalii joacă o carte egal de egoistă şi politică în acest haos pre-democratic. Ceva mai clar este că egiptenii îşi doresc amplă putere de decizie în treburile statului, alegeri libere şi drepturi adecvate democraţiei.
Cu toate acestea, este improbabil ca un stat care apără cu ferocitate laicismul să existe în Egiptul următoarelor decenii. Noua Constituţie garantează anumite drepturi democratice, dar numai sub oblăduirea statului şi a respectului faţă de familie. Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte drepturile femeilor, documentul include şi promisiunea egalităţii, dar fără prejudiciu faţă de legea islamică. Toată lumea „câştigă”.
Departamentul de Stat de la Washington pare să susţină suveranitatea absolută a egiptenilor în trasarea propriilor vectori de putere. Din acest punct de vedere, armata este cea care deţine, în situaţia limită, atât o doză superioară de încredere a populaţiei, dar şi cea a comunităţii internaţionale cu privire la interesele sale economice. Declaraţia lui Abdel Fatah al-Sissi poate fi o avertizare timpurie, dar poate şi un strigăt târziu după ajutor.
Mihnea Dumitru - Context Politic
Se încarcă comentariile...
