Nelson Mandela, vizitat de familie în spitalul în care este internat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelson Mandela este o legendă vie pentru poporul său FOTO Reuters
Nelson Mandela este o legendă vie pentru poporul său FOTO Reuters

Membrii familiei lui Nelson Mandela l-au vizitat pe acesta în spitalul în care este internat de şase zile. Fostul şef de stat suferă de pneumonie.

Potrivit unui comunicat al administraţiei prezidenţiale sud-africane citat de BBC, „nu a mai  apărut nicio schimbare majoră“ în ce priveşte starea sa de sănătate.

Deocamdată nu există informaţii referitoare la perioada în care va rămâne internat, însă oficialii au vorbit despre vizita familiei lui Mandela, fără a preciza însă câţi membri ai familiei acestuia au mers la spital.

Spre sfârşitul săptămânii, oamenii s-au rugat pentru sănătatea fostului conducător, devenit un simbol al naţiunii, în mai multe biserici din ţară.

Deşi relatările recente din partea administraţiei prezidenţiale arată că Mandela se simte bine, iar lichidul din plămânii săi a fost drenat şi el poate respira fără dificultate, mulţi şi-au exprimat îngrijorările, referindu-se cu precădere la vârsta sa înaintată. 

În decembrie, el a fost tratat pentru o infecţie pulmonară, iar în luna februarie a acestui an a fost internat pe fondul unor probleme cu stomacul. 

Numele spitalului în care se află fostul preşedinte sud-african nu a fost dat publicităţii.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite