NATO ar putea decide blocada coastelor Libiei

Este vorba - aşa cum spunea Roberta Pinotti, ministrul italian al Apărării, într-un interviu pentru La Stampa - despre o iniţiativă care urmează să fie discutată şi aprobată în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia, planul fiind evocat în cadrul unei întâlniri a liderilor din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia, desfăşurată zilele trecute la Hanovra.

Operaţiunea ar trebui să înceapă în această vară (mai exact, peste trei luni), încorporând şi strategia italiană de control a frontierelor, cu o întărire considerabilă a procedurilor de repatriere rapidă a persoanelor care nu se califică pentru obţinerea statutului de azilant, fiind vorba, în principal, de migranţi economici.

Roberta Pinotti adăuga că „la nivel NATO, am solicitat ca Operaţiunea ACTIVE ENDEAVOUR să fie recalibrată de la misiunea sa actuală, de operaţiune anti-teroristă în estul Mediteranei, la una care să cuprindă coasta libiană”, adăugând că se aşteaptă ca aprobarea finală să vină cu ocazia Summitului de la Varşovia în ceea ce priveşte „coordonarea operaţiunii din Mediterană, cu prilejul Summitului propunerea urmând să devină o misiune efectivă”. Mai mult chiar, primul ministru Renzi a adăugat că „Barak Obama a spus că îşi doreşte ca resursele NATO să intre în acţiune pentru blocarea traficului de persoane şi acţiunii traficanţilor a ceea ce noi denumim sclavii moderni...”.

The Independent mai adaugă o informaţie esenţială: Italia ar fi gata să preia conducerea unei forţe de menţinere a păcii sub mandat ONU în interiorul Libiei, răspunzând unui eventual apel al guvernului libian de coaliţie care să dorească un ajutor internaţional pentru stabilizarea ţării. Adică exact situaţia evocată în urmă cu câteva zile de Jean-Marc Ayrault  care spunea că „trebuie să fim pregătiţi să răspundem imediat în cazul în care guvernul primului ministru desemnat Fayez al-Sarraj va cere ajutor, inclusiv pe plan militar...”.

Conducere NATO sau europeană pentru noua misiune militară?

Este o chestiune ridicată imediat de cancelarul Angela Merkel, care ar prefera ca acţiunea să se desfăşoare sub comandă europeană, continuând planurile existente prezentate acum câteva luni de comandatul operaţiunii EUNAVFOR.

Interesant de văzut care va fi mandatul exact al acestei operaţiuni: simplă blocadă navală cu misiunea de a întoarce din drum micile nave care transportă migranţi? Care vor fi condiţiile în care navele militare vor putea deschide focul? Care va fi - şi la ce nivel - reacţia când împotriva lor ar putea acţiona baterii de coastă din zonele controlate de luptătorii ISIS?

Cea mai importantă dintre întrebări vizează, însă, posibilitatea efectuării unor atacuri aeriene asupra bazelor şi centrelor de antrenament ale ISIS din interiorul Libiei şi dacă, în anumite condiţii, va exista mandatul ONU pentru o forţă militară cu componentă terestră. În opinia experţilor militari, fără această ultimă etapă a operaţiunii doar bombardamentele aeriene nu vor fi suficiente, oricât de intense ar fi ele, dată fiind dovedita viteză de deplasare a punctelor de comandament ale grupărilor din ISIS, răspândite pe o suprafaţă vastă şi gata de repliere rapidă spre alte baze, înspre Niger sau Ciad, spre exemplu.

Precedenta intervenţie, în acel moment împotriva regimului Ghaddafi, a avut rezultate, desigur, dar a fost făcută împotriva unor forţe şi baze militare constituite după model militar tradiţional, ceea ce nu este deloc cazul acum, când bazele ISIS sunt mobile şi sub comandamente diferite, în funcţie de organizaţia căreia îi aparţin, iar luptătorii sunt amestecaţi cu populaţia locală, făcând deosebit de riscante bombardamentele pe scară largă. Pe de altă parte, dat fiind că obiectivul principal este blocarea traficului de migranţi, este de notat că un element suplimentar de dificultate este că, cel mai adesea, bazele de regrupare a migranţilor (fie în adâncimea teritoriului, fie pe coastă) sunt şi baze militare ISIS. Bombardarea lor poate genera un dezastru umanitar uşor previzibil.

FOTO: Corriere della Sera

Sigur că trebuie interpretate cu maximum de precauţie, dar există indicii că trupe speciale europene ar acţiona în acest moment în Libia, sprijinind acţiunile trupelor loialiste ale colonelului Hfter Salim Abdali care operează împotriva jihadiştilor din Benghazi. Se vorbeşte şi despre prezenţa unor detaşamente din SAS, forţele speciale britanice, al căror rol ar fi de a pregăti o intervenţie la sol a unei forţe de aproximativ 6000 de oameni, Marines şi trupe speciale din armatele europene, scopul fiind de a recuceri cele aproximativ 12 mari zone de producţie petrolieră şi de a împiedica un atac asupra rafinăriei Marsa el-Brega, cea mai mare din nordul Africii.

În orice caz, operaţiunile vor implica, cum scria Manilo Dinucci pentru Reţeaua Voltaire, un rol-cheie pentru US Africa Command, „care, pe 8 ianuarie 2016, a anunţat planul pe cinci ani al unei campanii militare care să răspundă ameninţărilor crescânde provenind de pe continentul african. Printre principalele obiective se numără şi Libia, dată fiind instabilitatea din această ţară... Italia va fi piesa de bază a operaţiunii. Două comandamente subordonate lui AfricCom se găsesc în Italia: cel de la Vincenza al US Army şi la Napoli cel al US Naval Force Africa. Acesta din urmă este sub comandamentul generalului american care este şi la conducerea Forţelor Navale ale SUA în Europa şi al JFC Napoli (Comandamentul NATO cu sediul la Lago Patria) şi, la fiecare doi ani, al Forţei de reacţie navală a NATO... sunt trimise deja, în vederea acţiunilor de bombardare a Libiei, Marea Britanie trimite avioane suplimentare în Cipru unde există deja 10 avioane Tornado şi Typhoon, iar un contra-torpilor se îndreaptă acum către apele libiene”.

Decizia se anunţă însă foarte complicată în măsura în care nu există încă o asemenea cerere oficială a guvernului libian de coaliţie, cel recunoscut drept singurul legal de către ONU şi, pe de altă parte, a existenţei unor temeri că o asemenea intervenţie ar putea genera o reacţie masivă adversă, ca aceea care a urmat Primăverii Arabe, destabilizănd şi mai tare situaţia din zonă. Dar există argumentul contrar, anume că acordul cu Turcia a permis închiderea filierei migraţioniste din est, totul urmând să se concentreze din nou pe circuitul clasic din centrul şi vestul Mediteranei, în contextul extinderii zonelor de influenţă ale ISIS în întreaga zonă sub-sahariană şi în Africa în general.