Morala războiului sau despre lipsa de opţiuni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

America este pregătită să atace Siria. De una singură. Sau aproape de una singură deoarece, după cum se vede, sunt din ce în ce mai puţini aliaţi tradiţionali care vor să se lanseze în ceea ce ar putea să semene cu o repetare a aventurii militare din Irak sau Afganistan.

Pe plan militar, americanii continuă să acumuleze noi elemente care să susţină o acţiune ofensivă aeriană, fie doar cu rachete Tomahawk, fie o combinaţie între un atac cu rachete şi misiuni ale aviaţiei de vânătoare si bombardament. În acest moment, celor patru distrugătoare din flota SUA si celor patru submarine nucleare care sunt poziţionate în estul Mediteranei, li s-a adăugat şi nava amfibie de asalt San Antonio. Distrugătoarele USS Gravely, USS Mahan, USS Barry, USS Stout şi USS Ramage sunt echipate cu rachete Tomahawk, arsenalul combinat totalizând aproape 500 de rachete. Nava amfibie San Antonio are capacitatea de a transporta la sol sau cu ajutorul elicopterelor un număr de 800 de marines.

Vom vedea care va fi tipul de acţiune care va fi decis de planificatorii militari americani care trebuie să respecte indicaţiile date de Preşedintele Obama privind „loviturile de avertizare" ceea ce presupune, cel puţin teoretic, că misiunea americană se va limita la dimensiunea aeriană. În funcţie de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, vom vedea şi dacă este pregătit un corelar de operaţiuni terestre, cu implicarea unor forţe armate din ţările care vor susţine eventuala chemare americană pentru constituirea unei alianţe.

Dimensiunea militară a operaţiunilor este acum secundară în raport cu cea a dezbaterii politice privind legitimitatea unei intervenţii militare. Foarte importantă aceasta discuţie, atât în ceea ce priveşte criza actuală din Siria, cât şi din perspectiva unor viitoare situaţii similare care ar presupune formarea unor coaliţii militare.

Vedem cum, în acest moment, se profilează o restructurare a tipului de reacţie a lumii occidentale, considerată de mulţi analişti ca fiind îngheţată într-o formula standard de organizare, intrând quasi-automat în joc, aproape instantaneu şi fără prea multe discuţii din momentul în care se făcea auzit semnalul american. Pentru prima oară se simte, la nivelul opiniei publice (preluat imediat, conform regulii supravieţuirii atât şi de politicienii de toate culorile) , efectul combinaţiei între eşecurile majore din Irak şi Afganistan. Opinia publică pare să fi ajuns la o limită a suportabilităţii pe timp de criză şi lasă de-o parte argumentele umanitare în favoarea unui raţionament cu mult mai pragmatic bazat pe raportul cheltuieli-câştiguri.

Catastrofa umanitară din Siria este evidentă. De ce nu are însă acea forţă de convingere care să determine o credibilitate oarecare a argumentaţiei aproape unanim în favoarea intervenţiei militare, cele aduse acum de cvasi-totalitatea politicienilor occidentali din ţările care, de regulă, formau „nucleul dur" al oricărei coaliţii alături de aliatul american?

Explicaţia ar fi oboseala care a cuprins opinia publică, epuizată de măsuri nesfârşite de austeritate, de explicaţii privind moralitatea profundă a acestora în raport cu raţionamentul superior al interesului naţional...dar aflată acum şi în faţa nevoii de a accepta cheltuielile militare enorme pe care le presupune eventuala intervenţie militară în Siria, fără garanţia că urmărea ar fi alta decât cea din Irak sau Afganistan, un nesfârşit şi sângeros război civil.

Pe de alta parte, foarte interesant este că impasul actual este justificat şi de lipsa de credibilitate a argumentaţiei în favoarea intervenţiei, alta decât cea uamanitară, căci peisajul politic al Orientului Apropiat este atât de complicat (ajuns chiar incomprehensiv după Primăvara Arabă) încât, pentru opinia publică occidentală, în afara nevoii de a-l vedea schimbat pe Assad, nimic nu mai e clar sau previzibil.

Exista însă o altă opţiune în afara acţiunii militare? Din păcate, nimic altceva nu pare să se contureze la orizont. Daca nu se intervine, războiul civil din Siria va continua şi, absolut cert, va cunoaşte noi etape imediate ale escaladării. Dacă se intervine, războiul civil actual se va închide, dar este foarte posibil să reînceapă, exact cu aceeaşi actori, dar infinit mai disperaţi şi mai convinşi să-şi ia revanşa, inclusiv cu sprijinul tuturor susţinătorilor din zonă.

Nu există nici un fel de opţiune reală care să nu presupună o baie de sânge. Este o constatare tristă şi necesară, dar numai astfel vom înţelege de ce, parcă printr-un miracol inexplicabil, multă lume a decis că e cazul unui extrem de prudent pas înapoi, începând cu NATO, limitat la o foarte corectă declaraţie politică de condamnare, dar şi la o retragere de sprijin militar...

Mare atenţie la cine va intra acum, fără rezerve, fără obiecţii, în coliţia de rezervă în sprijinul acţiunii americane. Se schimbă paradigma de joc şi, foarte posibil, să se contureze acum, în regim de maximă urgenţă, o nouă alianţă strategică în jurul SUA care să poată fi folosită, sau posibil să fie folosită în viitoare situaţii de criză similare, chiar în dezvoltarea scenariului post conflict în Siria, în eventualitatea în care ar putea exista răspunsuri nervoase din partea unor alte ţări din zona...Este posibil? Sigur. Va fi şi necesar? Din păcate, s-ar putea să fie ....   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite