Raţionamentul de tip ultimativ al principalului susţinător al referendumului, Massoud Barzani, şeful Partidului Democratic al Kurdistanului şi preşedintele Kurdistanului irakian, este foarte simplu, a fost exprimat din nou în urmă cu 48 de ore la mitingul ţinut la Erbil, capitala regiunii adresându-se unei audienţe de peste 20.000 de oameni: „Nu-mi voi face de ruşine poporul cerând amânarea scrutinului. Din acest moment, referendumul nu mai este în mâinile mele, nici în cele ale partidelor, ci în ale voastre... Aveţi de ales între independenţă şi supunere... Vom dori să negociem în mod serios cu Bagdadul, dar numai după 25 septembrie, acum este prea târziu“.

Jocurile sunt, deci, făcute? Foarte probabil da, numai că lucrurile nu sunt deloc limpezi nici măcar în sânul populaţiei kurde din Irak, voturile sale fiind împărţite între partidul lui Barzani şi Uniunea Patriotică a Kurdistanului, formaţiune politică aflată sub conducerea lui Jala Talabani, mai conciliant, mai dornic de dialog pe bază de concesii reciproce cu guvernul central de la Bagdad. Ceea ce poate să însemne o divizare de voturi sau, şi mai credibil, începerea unei lupte de putere între facţiuni, imediat după anunţarea rezultatelor referendumului. În alianţe cu minorităţile tadjice şi arabe din zonă, total opuse ideii unui Kurdistan independent.


Dar asta nu este decât o parte, chiar o foarte mică parte, a problemelor pe care le implică rezultatul referendumului de luni. Dacă votul majoritar va fi pentru independenţă, este foarte limpede că semnalul pe care-l va transmite va duce la inflamarea imediată a tuturor comunităţilor din Turcia, Siria şi Iran. Ceea ce, fără nici cea mai mică îndoială, va genera o situaţie pe care statele respective vor încerca s-o rezolve cât mai rapid cu mijloacele cele mai dure pe care le au la dispoziţie. Găsind, în fine, prilejul de a justifica în faţa opiniei publice internaţionale o represiune care să invoce prevederile constituţionale privind apărarea integrităţii statului şi asigurarea securităţii interne. Ca mişcare imediată şi preventivă, este posibil şi probabil ca trupele guvernului de la Bagdad să fie trimise în zona kurdă, cu risc de război civil, dar şi cu perspectiva de intervenţie militară masivă a Turciei care deja le-a transmis kurzilor că „vor trebui să plătească un preţ“ pentru organizarea referendumului. Caz în care vedem cum se deschide drumul spre un război civil pe model sirian, implicând cel puţin patru puteri majore din Orientul Apropiat: Turcia, Iran, Siria şi Irak dar şi interesele economice şi de securitate ale altor ţări, cele care vor să-şi consolideze sau să capete ceea ce francezii denumesc „droit de regard" asupra regiunii Kurdistanului şi resurselor sale strategice. Iar cheia este posibila bătălie pentru Kirkuk.

Tot ce ştim cu siguranţă este că victoria referendumului kurd pentru independenţă poate deschide o nouă poartă largă spre un nou episod sângeros în Orientul Apropiat, prelungind tragedia siriană şi aducând foarte aproape primejdia unui nou val foarte important de refugiaţi înspre Europa. „Vom lupta pănă la moarte pentru a fi liberi“, spunea Barzani. Teamă mi-e că s-ar putea să aibă dreptate.