Publicaţia belgiană Knack a publicat un raport distrugător, reluat azi de marile cotidiene, La Libre Belgique şi Le Soir. Se afirmă că trei societăţi comerciale din Belgia au vândut un component esenţial pentru producţia de gaz sarin, „având acordul vămii care, aparent, nu a ţinut cont de interdicţia în vigoare începând cu anul 2014... 24 de livrări suspecte ar fi avut loc între luna mai 2014 şi noiembrie 2016, fiind implicate trei companii din Anvers, A.A.E Chemie Trading, Annex Customs 2i Danmar Logistics, deferite acum justiţiei belgiene. Zeci de tone de produse chimice «interzise» au fost transportate prin intermediul lor în Siria şi Liban după iulie 2013. Unele dintre aceste produse, precum isopropanolul, pot servi la fabricarea de arme chimice printre care redutabilul gaz sarin“ - notează La Libre Belgique.

Asta în contextul în care, de peste un deceniu, serviciile de informaţii transmit semnale repetate despre ce se petrecea cu deosebire în Siria sau Irak unde guvernele (şi apoi cei din ISIS) comandau şi primeau livrări foarte importante de produse care să alimenteze producţia de arme chimice şi bacteriologice. Dovezi absolut concludente puteţi consulta aici, într-un raport publicat în ianuarie 2014 de EU Non-Proliferation Consortium care privea tocmai exportul din ţări din UE către Siria de asemenea substanţe duale. Sunt dovezile bazate pe documente (inclusiv, spre exemplu în cazul Germaniei, pe o listă de exporturi aprobată de Ministerul Apărării) cum că mai multe ţări precum Olanda, Germania, Marea Britanie, exportaseră cantităţi masive de asemenea substanţe cu destinaţia Siria.

Rezultatele se văd de ani de zile în Siria: fabrici de armament cu linii speciale dedicate producţie de arme chimice, depozite considerabile cu asemenea arme, unele trecute de mai multe ori fie sub controlul forţelor armate rebele, fie preluate şi folosite de cei din ISIS despre care se spune că, în ultimii ani, ar fi organizat chiar linii de export extrem de profitabile. Totul într-o tăcere vinovată a marilor companii europene implicate, cele care ştiau foarte bine cui trimiteau livrările atât de importante de substanţe duale dar care se făceau că nu ştiu nimic deoarece profitul înregistrat era uriaş şi merita riscurile.

Iată un exemplu relatat de anul trecut de cei de la The Jerusalem Post. Krempel. o companie germană de tehnologie a fost autorizată să comercializeze şi să exporte componente care au fost folosite mai departe de companii iraniene care produc rachete. Şi aşa se face că, în 2017, în după două atacuri succesive cu rachete cu încărcătură chimică an Siria ( 22 ianuarie şi 1 februarie 2017), la locul exploziilor au fost găsite rămăşiţe ale rachetelor folositem acestea purtând logo-ul companiei germane şi semnătura „Made in Germany“. Şi, notează cei de la The Tower, într-un raport al serviciilor de informaţii germane din iunie 2016 serviciilor de informaţii germane arăta că în statul Baden-Wurtenberg (unde se află şi sediul companiei Kremple) se spunea că „indiferent de numărul de sancţiuni interne şi internaţionale şi embargourilor, ţări precum Iran, Pakistan, Coreea de Nord fac eforturi pentr a-şi optimiza tehnologiile... iar Iranul caută să achiziţioneze produse şi tehnologii legate de domeniul dezvoltării armelor de distrugere în masă şi tehnologiei rachetelor“.

Iar confirmările nu vin doar din surse colaterale. Este binecunoscută declaraţia făcută în iulie 2014 de către William Hague, în acel moment ministru de externe al Marii Britanii care spunea în faţa Parlamentului că UK exportase substanţe chimice folosite de regimul din Siria pentru producerea de arme chimice. Hague afirma că exporturile respective fuseseră livrate începând cu 1985, sute şi sute de tone care „pot fi folosite în proceduri industriale normale, spre exemplu în producerea de materiale plastice şu medicamente. Dar pot fi folosite şi în producţia de sarin. Spre exemplu, două dintre acestea, DMT (dimethyl) şi TMP (trimethyl) pot fi utilizate în producerea gazului neurotoxic VX... Pe baza informaţiilor pe care le deţinem, opinia noastră este că este foarte posibil ca aceste substanţe exportate de către companii britanice să fi fost mai apoi folosite de către sirieni în programele lor de producere a agenţilor neurotoxici, inclusiv a sarinului“.

Amplasament uzină de producţie pentru VX şi iperită în apropiere de Nabk. Săgeţile indică intrările către instalaţiile aflate în subteran (sursa DR, citată de Mediapart)

Marea problemă este că există mii de dovezi că eporturile de „substanţe duale“ au continuat nestingherite către Siria, chiar dacă ţările de origine ştiau foarte bine care era amploarea programului sirian de producţie a armelor chimice. Şi mai ales, nepunându-şi, programatic, nici un fel de întrebare privitoare la folosirea ulterioară a substanţelor pentru care permiteau exportul, asta în condiţiile în care ştiau că exista din 1993 o interzicere totală a armelor chimice în termenii Convenţiei pentru interzicerea armelor chimice din care nu făceau parte 5 ţări, Sudanul de Sud, Angola, Egiptul, Coreea de Nord şi Siria. Damascul a decis ratificarea documentului doar pe 14 septembrie 2013, an în care este semnat şi un acord rus-american care garanta că vor fi distruse în totalitate cele 1300 t de produse chimice cu utilizare militară deţinute de Siria (dintre care se estima că 300 t erau gaz muştar şi gaz sarin). Totul a fost distrus în totalitate, asigură ruşii. Posibil sau nu, nimeni nu ştie exact în haosul de acum din Siria. Aşa cum nimeni nu ştie ceva precis de soarta exactă a cantităţilor uriaşe de arme şi muniţii din depozitele aflate în zonele controlate odată de armata rebelă şi diversele sale facţiuni sau în zonele aflate sub ocupaţia ISIS.

Ruşii poartă şi ei responsabilitatea de a fi susţinut programul iniţiat de pe vremea lui Hafez al-Assad, marele lor prieten de odinioară din Orientul Apropiat, iar acum Coreea de Nord este, pe mână rusească, este exportator important în Siria de substanţe duale, rapoarte multiple demonstrând şi prezenţa cu caracter aproape permanent a unor specialişti nord-coreeni în „zonele sensibile“ de producţie de arme chimice (vezi raportul ONU din luna februarie). Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Mai există asemenea depozite în Siria? Mai există linii de producţie, eventual în locaţii subterane? Vom avea rapid asemenea răspunsuri. Dar când oare vom avea un răspuns privind măsuri reale care să pună capăt uriaşei porcării pe care, iată, o mai reprezintă încă aportul de substanţe-duale către ţări din zone de conflict sau prezumabil a deveni astfel şi despre care se bănuieşte că nu s-ar da înapoi la nimic pentru a achiziţiona tehnologie pentru fabricarea de arme de distrugere în masă?