Israelul eliberează primul grup de prizonieri palestinieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coloniile evreieşti de pe teritoriile disputate sunt un important motiv de tensiune între Israel şi Palestina. FOTO: Reuters
Coloniile evreieşti de pe teritoriile disputate sunt un important motiv de tensiune între Israel şi Palestina. FOTO: Reuters

Israelul a publicat luni numele a 26 de prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberaţi în următoarele zile, mulţi dintre ei fiind închişi din cauza atacurilor sângeroase la care au participat. Decizia Israelului a fost luată în urma negocierilor de pace cu Palestina, mediate de Statele Unite, după o pauză de mai bine de trei ani.

Hotărârea a fost luată duminică noaptea de un complet de trei miniştri din cabinetul premierului Benjamin Netanyahu. Completul oficialilor a fost condus de ministrul Apărării Moshe Yaaloon, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Familiile israelienilor care au fost victime ale deţinuţilor au termen de 48 de ore pentru a face apel la Înalta Curte, însă, potrivit deciziilor anterioare, cel mai probabil instanţa nu va interveni. Israelul a mai eliberat în trecut prizonieri palestinieni, dar cel mai des în schimbul deţinuţilor israelieni.

Palestinienii care vor fi puşi în libertate se numără printre cei 104 de prizonieri de lungă durată pe care autorităţile israeliene au decis să le elibereze în contextul reluării negocierilor directe cu palestinienii, începând cu 30 iunie.

Din cei 26 de prizonieri eliberaţi 14 vor fi deportanţi sau trimişi spre Fâşia Gaza, iar alţi 12 vor fi duşi în Cisiordania. Jumătate dintre prizonieri erau condamnaţi pe viaţă, doi mai aveau şase luni până la ispăşirea pedepsei, iar alţii şase mai aveau de stat câte trei ani după gratii.

Majoritatea palestinienilor arestanţi au fost închişi între 1985 şi 1994, fiind condamnaţi pentru crimă, tentativă de omor sau complici în atacuri mortale.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut eliberarea celor 104 deţinuţi, mulţi dintre ei închişi înainte de acordul de pace interimar cu Israelul din 1993, fiind o condiţie pentru reluarea negocierilor care au fost suspendate în 2010, din cauza disputelor legate de aşezările evreieşti de pe teritoriile disputate ale Ciciordaniei, Fâşiei Gaza şi ale Iersalimului de Est, ocupate de Israel.

Washingtonul a stabilit un termen limită de nouă luni pentru a definitiva un nou acord de pace. O a doua rundă de negocieri va avea loc miercuri în Israel, iar ulterior delegaţii vor discuta şi în Cisiordania.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite