Israel: Avigdor Lieberman demisionează din funcţia de ministru de Externe
0
Avigdor Lieberman, liderul partidului Yisrael Beiteinu, a demisionat din funcţia de ministru israelian de Externe, anunţând că formaţiunea sa de extremă-dreapta nu va face parte din noua coaliţie guvernamentală alcătuită de premierul de dreapta Benjamin Netanyahu, scrie Jerusalem Post.
"Din nefericire, toate cerinţele noastre, care nu au fost onorate, m-au condus la concluzia că viitorul guvern nu va servi interesele naţionale, ci va fi unul oportunist", a declarat Liberman, precizând că se va retrage din funcţia de ministru de Externe.
Partidul Likud (dreapta), condus de premierul Benjamin Netanyahu, a semnat deja acorduri pentru formarea unei coaliţii cu partidul Iudaismul Unit al Torei şi cu facţiunile Kulanu. Astfel, noua coaliţie va avea 61 de voturi în Knesset, o majoritate la limită. „Sunt fericit că am ales principiile, nu portofoliile guvernamentale“, a spus Lieberman.