Iranul a simulat bombardarea centralei nucleare israeliene de la Dimona cu rachete balistice şi drone kamikaze VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala de la Dimona
Centrala de la Dimona

Corpul Gardienilor Revolutiei Islamice din Iran (IRGC) a ameninţat că va ataca instalaţia nucleară israeliană de la Dimona din deşerul Negev, precum şi Ierusalimul, Tel Aviv şi Haifa.

Televiziunea de stat din Iran a prezentat imagini de la un exerciţiu militar organizat de Gărzile Revoluţionare iraniene în care este simulată atacarea cu rachete balistice şi drone kamikaze a unei machete care imită reactorul nuclear israelian de la Dimona, din deşertul Negev, informează Jerusalem Post.   Se spune că atacul a avut loc în timpul celui de-al 17-lea exerciţiu Marele Profet al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice şi Forţelor Aeriene IRGC.

Conform şefului Statului Major al forţelor militare iraniene, generalul Mohammad Bagheri, exerciţiul a presupus lansarea simultană a 16 rachete balistice şi a 10 drone kamikaze Shahed-136.

Videoclipurile „arată puterea de precizie şi acurateţe a rachetelor şi a dronelor”, se arată în raport. Dronele au fost folosite pentru a „lovi turnul de răcire din Dimona”, potrivit agenţiei proguvernamentale iraniene Tasnim New Agency.

Un cont de Twitter administrat de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) a ameninţat vineri că va arunca în aer oraşul Dimona din deşertul Negev, unde se află o instalaţie nucleară.

Pe cont a fost postată o înregistrare video care arată mai multe explozii într-un deşert. „Apoi, în ziua respectivă, noi [Dumnezeu] vă vom da cea mai aprigă lovitură. Cu siguranţă vom aplica pedeapsa”, a scris IRGC în araba, citând un citat din Coran, adaugând hashtag-ul „Dimona”, informează Jerusalem Post.

Israelul, considerată singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, se teme că Iranul, duşmanul său declarat, va deveni în curând o ţară aflată în „prag nuclear”, care să dispună de suficient combustibil pentru a produce bomba atomică şi se opune reluării negocierilor în dosarul nuclear iranian.

Ministrul de externe israelian, Yair Lapid, a precizat deja că Israelul „îşi rezervă dreptul” de a recurge la forţă împotriva Iranului pentru a-l împiedica să se doteze cu arma nucleară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite