"Indignarea", o nouă formă de participare politică

Manifestanţi în faţa sediului BCE, la Frankfurt (Germania), în 18 octombrie.

Frankfurter Allgemeine Zeitung, Frankfurt: Mişcările indignaţilor care înfloresc în toată lumea, reprezintă o nouă formă de participare politică. Neorganizată, ea cere de la instituţii precum partidele politice sau sindicate un dialog permanent, care le zguduie autoritatea.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

La o primă vedere, este o manifestaţie ca oricare alta, un marş de protest clasic pe drumul public. Sâmbătă, 15 octombrie, în lumea întreagă, oamenii au răspuns la apelul “indignaţilor” invitând populaţia să iasă în stradă. La Frankfurt, mai multe mii de persoane s-au adunat astfel pentru a se îndrepta spre cartierul economic, până la clădirea Băncii Centrale Europene (BCE). Marşul a început şi s-a terminat cu declaraţiile obişnuite. Semnificaţia acestei zile se găsea în altă parte.
Ceea ce se planifica pe internet s-a manifestat în stradă. Am văzut multe cupluri, mai ales oameni de o anumită vârstă. Dacă partidele politice erau puţin reprezentate, sindicatele erau complet absente. Rare erau grupurile de mai mult de cinci persoane. Această manifestaţie regrupa indivizi care făcuseră alegerea de a ieşi dintr-o societate anonimă pentru a intra într-o comunitate compusă din necunoscuţi.
Profilul şi revendicările indignaţilor, greu de stabilit
Motivaţiile lor păreau să varieze. O persoană în vârstă a evocat teama sa de război. Un grup de tineri a refuzat cu încăpăţânare să-şi retragă măştile inspirate de la personajul "V de la Vendetta".  În rândurile manifestanţilor, găseam atât farsori cât şi cetăţeni care îşi îndeplineau serios o operă misionară. Dificil de stabilit profilul şi revendicările indignaţilor. Dar această întrebare nu este poate cea care contează cel mai mult. Alte două contează fără îndoială mai mult: cum a apărut acestă formă de contestare? Şi cum poate fi potenţialul său exploatat pentru societate?
În această mişcare, contestarea pe drumurile publice nu mai este un mijloc pentru a susţine lupta unui sindicat sau a unui partid politic. Sunt cetăţenii înşişi cei care se reprezintă. Constestaţia este îndreptată împotriva instituţiilor, dar ei înşişi se feresc să se instituţionalizeze. Fiecare ia în mod individual iniţiativa de a manifesta, şi prin acest act de contestare, intră în comunitate.
Preşedintele american Barack Obama, care a reacţionat întotdeauna la revendicările politice ale cetăţenilor punând aceeaşi întrebare, “Where is the movement?” [Unde este mişcarea?], se regăseşte astăzi în faţa unui curent care nu are revendicări comune. Procesul tradiţional al protestelor s-a inversat. Acest diagnostic, stabilit iată, acum câteva zile de profesorul american de jurnalism Jeff Jarvis referitor la mişcarea new-yorcheză – poate de asemenea să se aplice Germaniei: aveam aici de-a face cu o “revoluţie prin hashtag” [Hash Tag, procedeu utilizat pe reţelele sociale pentru a adăuga informaţii aditionale unui tweet, prin diez # ]. Expresia este hiperbolică, căci această mişcare nu este o revoluţie. Chiar dacă demonstrează o mutaţie structurală interesantă.[...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.