Impresii din Maroc, Sosirea

Aterizezi în Marrakech şi primul lucru care te surprinde e şantierul din aeroport. Tocmai au renovat clădirea şi fix lângă ea se construieşte un al doilea terminal, care pare mai mare şi arată mult mai modern decât primul, semn că turismul înfloreşte.

În parcare e plin de taxiuri de o culoare nisipos-mâloasă, cele mai multe fiind Loganuri din ambele generaţii, şi de microbuze de 9-14-17 persoane. Apoi începe coşmarul.

Străzile...DOAMNE, STRĂZILE!!! Sunt surpinzător de bine asfaltate, nu asta e problema. Problema sunt stolurile de biciclete, scutere şi motorete care vin spre tine din toate direcţiile, te depăşesc pe toate părţile, te umplu de fum la semafor şi în general fac orice manevră complet ilogică şi neaşteptată. Ăsta e motivul pentru care maşinile merg încet şi cu grijă şi frânează mult şi des.

Ca să treci strada există două reguli simple: 1. Trebuie să ai tupeu. 2. Trebuie să arăţi ostentativ că ai tupeu. Am fost claxonaţi pe trecerea de pietoni, dar am şi traversat bulevard cu 2 benzi pe sens prin mijlocul traficului.

Bun, ajungi în oraşul vechi, Medina. Ăsta e un labirint interminabil de străzi, străduţe, alei şi pasaje, printre case de culoarea nisipului ori a lutului uscat de soare. Oraşul e poreclit Red City, pentru că în Medina nu există case tencuite ori vopsite în altă culoare şi aduce aminte de culorile deşertului şi casele din chirpici ale berberilor.

Fiecare spaţiu, fiecare cămăruţă, fiecare locşor din labirintul ăsta e ocupat de un negustor, cât de mic. Ierburi uscate, măsline de zeci de feluri, boboci de trandafiri, esenţe de mosc, ambră, iasomie, vanilie, haine din China, şalvari, eşarfe, halva, cofeturi cu nucă, susan, alune ori migdale, telefoane mobile, curmale tot de zeci de feluri, magneţi pentru frigider, vederi, ulei de argan, saci cu mentă proaspătă, tarabe cu fructe, vase tradiţionale din ceramică, condimente de culori nemaivăzute şi orice îţi poate trece prin cap.

Pe aceste străduţe te lovesc din toate părţile mirosurile condimentelor, ale gunoaielor în descompunere, ale esenţelor de parfum, ale urinei de pe la colţuri şi ale sandwich-urilor şi shaormelor. Pe la colţuri, pe sub tarabe, pe acoperişuri şi prin cotloane dorm ori veghează sute pisici, în aşteptarea unui gest de dărnicie ori a unei mişcări greşite care să lase să cadă o bucată de carne.

Pe străduţe, riscul de a fi luat în braţe de vreun scuterist creşte considerabil. Distanţele despre care vorbim aici ajung la ordinul milimetrilor, trebuie să dai afară aerul din plămâni ca să fii sigur că nebunul cu motoreta nu îţi crapă vreo coastă.

Punctul cental al oraşului vechi este piaţa cea mare. Aici continuă şi se înteţesc haosul şi aglomeraţia. Pe la amiază încep să se adune negustorii şi să îşi deschidă tarabele, care sunt fixe şi numerotate. Se deschid, pe rând, cele cu sucuri naturale de portocale, mango, grapefruit şi rodie, cele cu fructe confiate, curmale şi migdale, apoi se aprind focurile la grătarele cu umbrar amplasate exact în mijloc.

Destul de repede, locul se animă şi apar negustorii ori giumbuşlucarii ambulanţi. Îmblânzitori de vipere, femei care îţi decorează pielea cu modele în henna, bărbaţi cu maimuţe în lanţ, dispuse oricând să stea pe umărul tău la poză pentru o bucăţică de banană ori lipie, vânzători de ceasuri ori ţigări de contrabandă, chiar şi o doamnă care instalează o pistă de minigolf cu o singură gaură. Toţi te bagă în seamă, toţi au ceva de vânzare sau ştiu sigur pe altcineva care are ce îţi trebuie ţie.

Pe seară apar formaţii care se aşează pe unde apucă şi încep să cânte din tam tam-uri, trompete, cimpoaie şi nişte clămpănele din tablă (descriere aproximativă). Se adună mai mult localnici, care cântă şi dansează şi ei, şi se face o hărmălaie de nedescris. Unii aprind nişte lămpi cu gaz conectate la mici butelii, fac un foc de cărbuni şi pun de ceai. Mirosul cald de mentă te îmbie să stai cu ei la poveşti.

Spre miezul nopţii petrecerea se stinge. Fumul de grătar e înlocuit de mirosul înţepător venit de la caleştile cu cai ce încearcă să mai agaţe câte un client, iar pisicile pun stăpânire pe piaţă, în căutarea resturilor. Pavajul e negru şi lipicios, şi i-ar prinde bine o spălare, dar mai e de aşteptat până la prima ploaie.

Mâine e o nouă zi.

Autorul acestor rânduri este Ovidiu Neacşu, economist, a absolvit Finanţe şi Bănci la ASE Bucureşti. Antreprenor de 9 ani, pasionat de economie politică. A participat la seminarii pe teme economice, politice şi juridice în Franţa, Bulgaria, SUA şi Georgia şi este vicepreşedintele think-tank-ului libertarian SoLib - Societatea pentru Libertate Individuală.