Fraţii Musulmani îndeamnă islamiştii la revoltă după incidentele violente în care au murit peste 50 de egipteni
0Reprezentanţii Frăţiei Musulmane au lansat un nou apel pentru simpatizanţii preşedintelui demis Mohamed Morsi de a ieşi în stradă marţi, după ce 51 de islamişti au fost ucişi ieri în timpul confruntărilor cu armata.
Egiptul se pregăteşte pentru o nouă zi de violenţe, după ce Fraţii Musulmani au cerut susţinătorilor lui Morsi să se răscoale împotriva regimului militar care a preluat puterea după înlăturarea de la putere a islamiştilor.
Frăţia Musulmană a catalogat incidentele de luni dimineaţă drept „un masacru”. Forţele armate ar fi deschis focul asupra unei mulţimi de islamişti susţinători ai lui Mohamed Morsi în timp ce aceştia îşi făceau rugăciunile din zorii zilei. Cel puţin 51 de persoane ar fi murit, spun reprezentanţii partidului înlăturat de la conducerea Egiptului miercurea trecută.
Evenimentele de luni dimineaţă reprezintă cel mai sângeros episod din istoria ultimului an în Egipt. De la izbucnirea protestelor, în urmă cu o săptămână, peste 150 de persoane au fost ucise, majoritatea susţinători ai lui Morsi.
Preşedintele interimar Adly Mansour a anunţat ieri seară că va demara procedura pentru organizarea de alegeri anticipate până la sfârşitul acestui an, devansând astfel programul stabilit de armată, care cerea ca scrutinul să aibă loc peste şase luni.
Totodată, Mansour a anunţat că va înfiinţa şi două comitete cu membri numiţi în funcţie, care să lucreze la redacterea noii Constituţii, care în momentul de faţă are la bază legea sharia a musulmanilor.
Astfel, alegerile prezidenţiale anticipate din Egipt ar urma să aibă loc la începutul anului 2014. Două luni mai târziu, în a doua jumătate a lunii februarie, ar urma să aibă loc alegerile parlamentare. Apoi, peste alte două luni este planificat referendumul pentru adoptarea legii fundamentale.
CITEŞTE MAI MULT
Soldaţii egipteni au început să împuşte oameni în timp ce aceştia erau aplecaţi, efectuându-şi rugăciunile din zorii zilei, susţin mai mulţi reprezentanţi ai Fraţilor Musulmani, partidul înlăturat săpătmâna trecută de la putere, în urma protestelor la care au participat în jur de 30 de milioane de egipteni.
Consecinţele crizei politice din Egipt: UE ar putea modifica acordul de asistenţă financiară
Schimbarea regimului islamist prin lovitură de stat şi confruntările violente care au avut loc în Egipt a determinat Uniunea Europeană să ia în calcul modificarea programului de asistenţă financiară acordată statului.
VIDEO Ce urmează după criza politică din Egipt
În ediţia Adevărul Live de la ora 15.00, Abdalla Mobasher, vicepreşedintele Asociaţiei Egiptenilor din România, analistul miliatar Ion Petrescu şi europarlamentarul Cristian Preda discută cu jurnalistul Ovidiu Nahoi şi moderatorul Elena Dumitru despre criza prin care trece tânăra democraţie egipteană.
Armata egipteană a declarat stare de urgenţă în Suez şi în Sinai
Forţele armate care deţin acum puterea în Egipt au declarat stare de urgenţă în regiunile Suez şi Sinai, după ce un grup de islamişti înarmaţi a atacat un aeroport. Armata va desfăşura puncte de control la ieşirile din fiecare oraş, iar securitatea va fi consolidată în zonele frontaliere.
Şeful armatei a venit la Morsi pentru a-i cere să renunţe la funcţie, avertizându-l că, în caz contrar, va trebui să dea socoteală mulţimii furioase. „Peste cadavrul meu!“, i-a răspuns Morsi luni generalului Abdel-Fattah el-Sisi, cu două zile înainte ca armata să îl îndepărteze din funcţie pe liderul islamist, potrivit unei relatări a agenţiei Associated Press.
Cum a ajuns Mohamed Morsi, de la „preşedintele tuturor egiptenilor“ la omul care a divizat ţara
Mohamed Morsi, demis miercuri de armată, îşi lasă ţara divizată deşi, după alegerea sa în iunie 2012, el a declarat în Piaţa Tahrir că va fi "preşedintele tuturor egiptenilor" şi garantul idealurilor democratice ale revoltei care a dus la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, relatează AFP.
Economistul egiptean Ziad Bahaa Eldin va fi, „cel mai probabil“, noul premier al ţării
Ziad Bahaa Eldin, un tehnocrat care a condus mai multe instituţii economice egiptene, va fi „cel mai probabil“ numit prim-ministru în Egipt, în timp ce Mohamed ElBaradei va prelua vicepreşedinţia.
Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat în piaţa Tahrir din Cairo, pentru a apăra „legitimitatea poporului“ şi a-şi dovedi susţinerea faţă de hotărârea armatei de a-l îndepărta de la putere pe Mohamed Morsi.
Contrarevoluţia zguduie Egiptul. Negocierile pentru postul de premier continuă
Vineri seară, la două zile de la înlăturarea de la putere a primului preşedinte egiptean ales în mod democratic, Mohamed Morsi, simpatizanţii şi opozanţii fostului conducător s-au luat la bătaie pe străzile Egiptului, violenţele soldându-se cu cel puţin 36 de morţi şi aproximativ 1.000 de răniţi.
Egiptul, exclus din Uniunea Africană
Cei 53 de membrii ai organizaţiei de cooperare au votat suspendarea Egiptului din toate activităţile, ca răspuns la înlăturarea preşedintelui Mohamed Morsi prin lovitura de stat a Armatei, anunţă AlJazeera.
„Stratfor“: Instabilitatea politică a Egiptului este provocată de probleme vechi, nerezolvate
Criza din Egipt este mult mai adâncă decât ce se vede în ultima perioadă. Şeful Curţii Constituţionale a preluat interimatul la îndemnul Armatei, dar noul guvern se va confrunta cu aceleaşi provocări care au adus căderea lui Mohamed Morsi. Populaţia Egiptului a crescut cu mult peste posibilităţile statului şi chiar şi un stat mai puternic ar avea dificultăţi în furnizarea resurselor principale, în special combustibil şi grâu, notează „Stratfor“.
Poate o lovitură de stat să fie vreodată democratică? Criza politică din Egipt abia începe
Armata a răsturnat regimul islamist şi a preluat puterea până la alegerile prezidenţiale anticipate. Criza politică este însă departe de final.
FOTO VIDEO Cum au sărbătorit egiptenii demiterea preşedintelui Mohamed Morsi
Oponenţii preşedintelui demis Mohamed Mursi au sărbătorit în noaptea de miercuri, după ce armata egipteană a anunţat că fostul lider al ţării a fost arestat şi că vor avea loc noi alegeri prezidenţiale. Focuri de artificii au luminat cerul deasupra mulţimii agitate din Piaţa Tahrir, în timp ce străzi din capitală şi întreaga ţară s-au umplu de oameni care au început să danseze şi să strige de bucurie.
Preşedinte al Curţii Constituţionale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.
În timp ce armata egipteană şi grupurile de opoziţie îl îndepărtau de la putere pe Mohamed Morsi, întreaga lume se întreaba de ce sunt, de fapt, nemulţumiţi egiptenii de preşedintele pe care l-au ales, în mod democratic, în urmă cu un an.
Cine este generalul Sisi, cel care l-a arestat pe preşedintele egiptean?
Şeful Armatei egiptene, generalul Abdel Fattah al-Sisi, a devenit figura cheie a noilor revolte din Egipt după arestarea preşedintelui Morsi. În acest moment, generalul Sisi a preluat conducerea ţării.