Fete atacate cu acid în Afganistan pentru că „se duc la şcoală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţi pe motociclete au aruncat cu acid pe feţele a trei fete din provincia vestică Herat din Afganistan, care se aflau în drum spre şcoală, informează CNN.

Fetele atacate, în vârstă de 16-18 ani, sunt eleve la una dintre cele mai mari şcoli de fete din oraşul Herat, capitala provinciei cu acelaşi nume din Afganistan, a declarat Aziz-ul-Rahman Sarwary, inspectorul şcolar din provincie.

Toate cele trei fete au fost internate în spiralul Noor, înainte de a fi mutate de părinţii lor, potrivit lui Jamal Abdul Naser Akhundzada, directorul spitalului. Două fete se aflau în stare critică.

Potrivit directorului spitalului, fetele ar fi declarat că atacatorii au fost doi bărbaţi pe o motocicletă. 

Aceasta este pedeapsa că vă duceţi la şcoală“, le-ar fi spus cei doi bărbaţi fetelor, după care au turnat acid pe ele.

Abdul Rauf Ahmadi, purtător de cuvânt al poliţiei locale spune că investighează cazul şi speră să-i găsească pe atacatori.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite