Lucrurile ameninţă să fie extrem de complicate deoarece, spre deosebire de desfăşurarea unui conflict de tip clasic, orice scenariu care ar implica un atac militar asupra Iranului are nişte componente cu totul special datorită apariţiei în joc, în orice tip de joc imaginabil, a factorului confesional. Nu este un secret pentru nimeni că planificatorii militari din regiune, serviciile de informaţii şi analiştii politici ştiau de mult timp că urmează să aibă loc o ciocnire de mari dimensiuni între comunităţile şiită şi sunnită, despărţite iremediabil de o istorie cumplită, seculară, de masacre, intoleranţă şi ură pe motivele religioase binecunoscute, dar şi alimentate cu bună ştiinţă, tot de secole, de toate marile puteri care au vrut să-şi securizeze prezenţa şi accesul la resurse folosind vechiul şi atât de eficientul principiu divide et impera.

Avem un exemplu foarte clar asupra modului în care, în orice ţară din zona Orientului Apropiat, orice conflict evoluează pe acest tip de scenariu dual: război civil +  război religios, aproape instantaneu ceea ce părea peisaj naţional unitar desfăcându-se într-o realitate de neînţeles pentru observatorii occidentali, tablou compus din zeci şi zeci de nuclee pe model tribal, fiecare luptând mai întâi pentru propria supravieţuire, schimbând alianţele cu o viteză inimaginabilă şi neavând încredere în nimeni. Asta este Libanul, aşa se întâmplă în Afganistan sau în Irakul uitatei pax americana, aşa s-au desfăşurat lucrurile în Maghrebul eşuatei Primăveri Arabe, asta are loc acum în Siria . Şi acesta poate fi viitorul întregului Orient Apropiat dacă se apasă, voluntar sau nu, pe detonatorul care să provoace un conflict cu Iranul.

În vara anului 2015 apăruse un mesaj foarte aşteptat şi îndelung pregătit sub egida ONU: liderii celor mai importante ţări ale lumii reuşiseră să negocieze un acord cu Iranul, un text bazat pe angajamentele solemne de a reduce regimul sancţiunilor în schimbul renunţării de către Teheran la programele sale, extrem de avansate, pentru construirea armelor nucleare.

În termenii acordului, Iranul stopa activităţile cu componente militare precum producerea şi stocarea de uraniu îmbogăţit (rezervele existente fiind transportate în Rusia) şi, mai ales, permitea vizitarea şi controlul principalelor locaţii cunoscute ca adăpostind reactoare, centrifuge şi depozite militare.

În acest moment însă, procesul pare să fie stopat şi motoarele gata să fie inversate. Perspectivă ce poate avea consecinţe tragice.

Pe de o parte, Donald Trump este perfect convins că Acordul nuclear cu Iranul a fost o prostie imensă, este totalmente inutil şi chiar pernicios, argumentând şi că Teheranul este în acest moment principalul sponsor al terorismului internaţional. Poziţie susţinută ferm şi de Mike Pompeo, noul şef al diplomaţiei americane în recentul său turneu în Arabia Saudită şi Israel, cele două ţări fac parte din "nucleul dur" al unei linii ofensive împotriva Iranului. Mai mult chiar, Primul Ministru israelian a declarat că deţine dovezi evidente ale faptului că Iranul încalcă termenii acordului, continuând activităţi în domeniul nuclear. Afirmaţie ce-i serveşte lui Trump deoarece vine să contrazică afirmaţiile repetate ale oficialilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, profund convinşi că, dimpotrivă, Iranul respectă Acordul internaţional.

Pe de altă parte, în weekendul trecut, liderii Marii Britanii, Germaniei şi Franţei au avut convorbiri telefonice de urgenţă asupra evoluţiei situaţiei din Orientul Apropiat, subliniind în continuare valabilitatea poziţiei comune a UE şi repetând că Acordul nuclear cu Iranul "reprezintă cea mai bună soluţie" pentru a împiedica Teheranul să dezvolte arma nucleară. Într-o declaraţie transmisă de biroul doamnei Theresa May se spune că "liderii celor trei ţări au discutat despre importanţa acordului nuclear cu Iranul ca cel mai bun mod de a neutraliza ameninţarea unui Iran deţinător de armament nuclear, fiind de acord că prioritatea noastră rămâne acţiunea de prevenire a dezvoltării de către Iran a armelor nucleare...suntem de acord că există elemente importante pe care acest Acord nu le acoperă şi pe care trebuie să le luăm în considerare, aşa cum ar fi rachetele balistice, apoi ce se va întâmpla după expirarea acordului precum şi activitatea regională destabilizatoare a Iranului...vom continua să lucrăm în comun cu americanii pentru rezolvarea întregului şir de probleme pe care le pune Iranul, inclusiv cele care ar putea fi rezolvate printr-un nou acord". Deschizând timid o soluţie de compromis, cea prezentată deja fără succes de Macron în vizita sa la Washington.

Dar Israelul se pregăteşte de ceea ce este mai rău şi, ieri, a luat o decizie pe cât de interesantă, pe atâte de neliniştitoare: în Knesset, cu 62 de voturi contra 41, a fost votat o lege propusă de Ayelet Shaed, ministrul Justiţiei. În termenii acestui text, în "circumstanţe excepţionale", Primul Ministru şi Ministrul Apărării pot decide singuri declanşarea unor operaţiuni militare, fără a mai fi necesară aprobarea întregului guvern (cu 22 de miniştri) şi nici măcar a guvernului restrâns de securitate (cu 11 miniştri). Răspuns la tensiunile şi ciocnirile din ce în ce mai dese cu palestinienii sau semn clar că se pregăteşte ceva mai serios?

Oricum, este vorba una dintre cele mai importante şi relevante mişcări în linia respectării principiilor conţinute în faimoasa "doctrină Begin" (după numele fostului Prim Ministru israelian) care spune că Statul Israel trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca, în efortul de a-şi garanta securitatea, să împiedice orice alt stat din Orientul Mijlociu să posede arme de distr4ugere în masă.  În acest scop, Israelul poate recurge la forţă, inclusiv prin decizie unilaterală pentru a efectua lovituri preventive împotriva oricărei ameninţări potenţiale. Acesta este cadrul în care trebuie înţeleasă luarea de poziţie a Premierului Netanayahu şi probele "absolut concludente" asupra programului nuclear secret al iranienilor.

Cât de rapid este oare posibil, în consecinţă, să revenim la hărţile difuzate de diverse servicii de informaţii şi care, în urmă cu trei ani, dădeau posibilele trasee ale unui atac aerian israelian de amploare asupra unor ţinte în Iran?


Cred că, pentru a afla răspunsul, nu mai avem foarte mult timp de aşteptat.