Conflictul SUA - Iran: a fost depăşit punctul culminant?

Ostilităţile militare între Iran şi SUA au atins un moment extrem de critic în ianuarie 2020, odată cu dispariţia generalului Soleimani, urmată de atacul Iranului asupra a două baze militare SUA din Irak dar de fapt acestea datează de mai multă vreme.

Ceea ce induce oarecum în eroare este faptul că cele două ţări se confruntă militar pe teritoriul unui stat terţ - Irak, iar confruntarea politică este dusă de asemenea cu ajutorul sau prin intermediul unor state terţe.

Conflictul s-a intensificat după atacul din 27 decembrie 2019 asupra bazei militare irakiene de lângă Kirkuk în care şi-a pierdut viaţa o persoană aflată sub contract cu forţele americane. Răspunsul american a fost un atac asupra a cinci baze aflate sub controlul Kataib Hizbullah. Acest atac a acccelerat un consens mai larg asupra necesităţii părăsirii teritoriului irakian de către militarii SUA. Argumentul folosit de guvernul de la Bagdad a fost că cetăţeni irakieni au fost omorâţi pe teritoriu irakian chiar de către militari invitaţi de guvernul irakian. Gruparea Kataib Hizbullah se află formal sub autoritatea guvernului irakian dar este puternic sprijinită de Iran. Atacul asupra ambasadei SUA de la Bagdad a avut printre participanţi şi membri ai forţelor de securitate irakiene.

Astfel, guvernul de la Bagdad a avut o atitudine din ce în ce mai paradoxală faţă de SUA şi faţă de Iran: în timp ce atacurile la adresa SUA s-au înteţit, atitudinea faţă de Iran a devenit din ce în ce mai favorabilă. Există numeroase suspiciuni potrivit cărora atacul cu drone asupra Arabiei Saudite de către forţe militare aflate sub controlul Iranului ar fi fost efectuat de pe teritoriul Irakului. Militarii americani s-au declarant şocaţi să constate câţi iranieni sau luptători proxy Iran au fost ucişi în atacul asupra Kataib Hizbullah.

Retragerea SUA din acordul nuclear iranian a produs deja consecinţe importante asupra economiei Iranului. Iranul a crescut preţul la petrol, ceea ce a generat proteste de masă în noiembrie 2019, soldate cu numeroase pierderi de vieţi omeneşti. Cetăţeni irakieni au ieşit în stradă pentru a cere retragerea trupelor iraniene din Irak - fiind ignoraţi de guvernul Mahdi.

Iranul controlează de facto parlamentul şi guvernul de la Bagdad. Retragerea trupelor coaliţiei conduse de SUA din Irak a fost un scop strategic al Iranului. Prima tentativă de a cere oficial plecarea trupelor coaliţiei din Irak a fost făcută în parlamentul irakian în primele luni ale anului 2019. Pe 30 decembrie 2019 partidele pro-iraniene au repetat această cerere, iar eliminarea generalului Soleimani a generat votul din parlamentul irakian de pe data de 5 ianuarie 2020.

Imedat după acest vot, premierul irakian Mahdi a transmis ambasadorului SUA din Irak şi secretarului general NATO dorinţa fermă ca trupele coaliţei coordinate de SUA să părăsească Irakul. Comandantul forţelor SUA din Irak a trimis o scrisoare pe data de 6 ianuarie în care anunţa intenţia acestor forţe de a părăsi teritoriul irakian. Deşi secretarul SUA al Apărării Mark Esper a declarat că nu a fost luată nicio decizie privind retragerea din Irak, procesul de retragere a început chiar din ziua de luni. Ce s-a întâmplat cu adevărat la Washington? Este imposibil ca scrisoarea trimisă autorităţilor irakiene să nu fi avut aprobarea de la cel mai înalt nivel de comandă militară. Este foarte posibil ca responsabilii politici de la Washington să fi fost de acord cu o retragere treptată şi nu cu una rapidă pentru a nu suporta o umilinţă în faţa opiniei publice dar responsabilii militari au considerat că retragerea trebuie să înceapă fără întarziere dintr-un mediu foarte ostil care ar fi pericilitat vieţile militarilor şi contractanţilor.

Parlamentul irakian a adoptat rezoluţia de retragere a trupelor americane cu voturile a 170 de parlamentari şiiţi, dintr-un total de 329. Parlamentarii suniţi şi cei kurzi au preferat să se abţină, prin lipsa de la vot.

Premierul demisionar irakian Mahdi a renunţat la atitudinea sa conciliantă faţă de prezenţa trupelor americane de-a lungul timpului şi a declarat în parlament că preferă o retragere imediată şi nu una treptată.

O asemenea retragere nu poate avea loc într-o zi, fiind un proces îndelungat. Este vorba de transferul de oameni dar şi de echipamente, precum şi de distrugerea unor documente. Militarii coaliţiei vor fi relocaţi în Kuweit dar nu este deocamdată clar câţi vor rămâne totuşi în Irak. Nu numai trupele SUA au început să părăsească Irakul dar şi cele ale aliaţilor săi: Canada cu cel mai numeros contigent după cel al SUA - 500, urmată de alte ţări. România a anunţat oficial decizia de a retrage cei 14 militari care erau alocaţi pentru misiuni de antrenament a armatei irakiene şi misiuni tehnice.

Cui se datorează prezenţa acestor forţe militare în Irak? Ȋn 2014 guvernul irakian de la acea dată a trimis o solicitare Consiliului de Securitate ONU pentru a cere ajutor, fiind confruntat cu succesul rapid al Statului Islamic care ocupase deja o treime din teritoriul său. Cererea guvernului irakian nu a fost discutată în parlamentul de la Bagdad. Nu a existat niciodată un acord asemănător SOFA din 2008 care autoriza prezenţa forţelor militare SUA pînă în 2011.

Atacul de ieri noapte asupra bazelor americane din Irak, Al-Asad şi Erbil, a avut loc în plin proces de retragere a trupelor americane din Irak. Nu au fost victime, deoarece toate bazele SUA din regiune şi-au luat măsuri de protecţie maximă.

Ce se va întâmpla în continuare, vor mai fi militari americani în Irak? Acordul SOFA din 2008 prevedea un parteneriat strategic între Irak şi SUA, ceea ce a permis păstrarea de consilieri şi instructori militari şi după expirarea SOFA în 2008. Irakienii nu au dorit să mai acorde imunităţi şi privilegii trupelor americane atunci când au luat decizia de a nu mai prelungi SOFA dar nu s-au opus niciodată ajutorului militar american. Irakul are doar de pierdut dacă toate trupele americane ar părăsi teritoriul său. Nu există deocamdată o armată irakiană solidă, capabilă să facă faţă Statului Islamic sau altor ameninţări. Miliţiile şiite şi luptătorii peshmerga kurzi au colaborat cu armata irakiană având un scop comun, eliminarea Statului Islamic dar alt astfel de scop comun nu există. SUA a cheltuit până în prezent 5,8 miliarde dolari pentru instruirea şi modernizarea armatei irakiene, la care se adaugă încă 2 miliarde pentru construirea şi funcţionarea bazelor militare. Este foarte posibil ca în noul context de după atacurile Iranului la adresa bazelor militare americane din Irak să nu mai existe agresiuni militare directe ale Iranului la adresa SUA. Este foarte posibil ca noul guvern de la Bagdad să dorească o continuare a prezenţei coaliţiei internaţionale pe teritoriul său. Statul Islamic se poate regrupa foarte uşor, în absenţa unei ameninţări credibile la adresa sa, un risc bine cunoscut deopotrivă în Irak şi în Iran. Paradoxal, Iranul are nevoie de o largă coaliţie împotriva Statului Islamic care a acţionat în trecut şi împotriva sa - a se vedea atentatul din Teheran din iunie 2017 împotriva parlamentului şi a mausoleului lui Khomeini, soldat cu 17 morţi.

Momentul sosirii la Bagdad a generalului Soleimani şi a liderulul miliţiilor irakiene Abu Mahdi al-Muhandis pe data de 3 ianuarie a fost un gest clar de ostilitate la adresa forţelor militare staţionate în Irak. Uciderea celor doi comandanţi militari a fost un act de auto-apărare pe deplin justificat - un gest faţă de două persoane puternic implicate în atacurile împotriva forţelor militare SUA. Deşi gestul a fost criticat şi a generat o mobilizare fără precedent în Iran, SUA au transmis un mesaj fără echivoc: Iranul nu poate să îşi extindă sfera de influenţă în Orientul Mijlociu fără a încălca interesele legitime ale ţărilor din regiune sau a celor care asigură minima stabilitate a acestei regiuni. Fără generalul Soleimani, Iranul nu va mai fi la fel de eficient în Irak, Siria sau Liban. Fără trupe americane în Irak, această ţară şi-ar pierde cu totul suveranitatea şi aşa puternic încălcată de Iran în prezent sau de Statul Islamic în trecutul apropiat. Câştigul pe termen lung al actualei etape în care se află conflictul SUA - Iran este că Iranul va trebui să accepte că singurul export legitim de influenţă în ţările din regiune ar trebui să fie cel al regulilor democratice şi nu al trupelor militare sau para-militare. Donald Trump a acţionat instinctiv atunci când a dat ordinul de atac cu drone asupra celor doi lideri militari (se pare că ordinul nu ar fi fost dat dacă liderul spiritual al Iranului nu i s-ar fi adresat direct, afirmând că SUA nu poate face nimic) dar uneori instinctele s-au dovedit mai corecte decât orice analiză strategică.