Când copiii iau parte la război: un băiat de şapte ani din Siria, cu arma şi cu ţigara în mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un băieţel din Siria a fost fotografiat cu o armă şi cu o ţigară în mână FOTO „Huffington Post“
Un băieţel din Siria a fost fotografiat cu o armă şi cu o ţigară în mână FOTO „Huffington Post“

Imaginea în care un copil în vârstă de şapte ani trage dintr-o ţigară în timp ce o armă AK-47 îi atârnă de gât exemplifică cel mai bine modul în care războiul civil din Siria le-a schimbat viaţa oamenilor. Pentru copilul din fotografie, cel puţin, copilăria nu mai există.

Ahmed este fiul unui luptător rebel şi a fost fotografiat în timp ce stătea de pază în cartierul Salahadeen, una dintre liniile de front din oraşul sirian Alep.

Imaginea a apărut în presă internaţională după ce soţia premierului britanic, aflată într-o vizită a unei tabere de refuagiaţi, a declarat că inocenţa copilăriei este distrusă în bucăţi de războiul civil în Siria.

„Ca mamă, a fost îngrozitor să aud poveştile chinuitoare de la copiii pe care i-am întâlnit. Niciun copil n-ar trebui să treacă prin aşa ceva. Cu fiecare zi care trece, tot mai mulţi copii şi părinţi sunt ucişi, iar inocenţa copilăriei este ruptă în bucăţi“, a delarat Samantha Cameron citată de „Huffington Post“.

Imaginea vine şi în contextul în care puterile internaţionale au respins cererea liderului opoziţiei siriene de a înarma cu rachete Patriot rebelii din zonele de conflict din nordul Siriei. Refuzul NATO îi transmite preşedintelui Bashar al-Assad mesajul că poate face ce vrea, a spus liderul opoziţie siriene, Ahmed Alkhatib. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite