Bangladesh: 25 de persoane au murit într-un incendiu uriaş la un depozit de containere. Peste 170 de persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Cel puţin 25 de persoane au murit într-un incendiu uriaş încă nelichidat, produs într-un depozit de containere din Sitakunda, în sud-estul Bangladeshului, potrivit unui nou raport anunţat, duminică, de un oficial din domeniul sănătăţii.

"Douăzeci şi cinci de persoane au murit în incendiu, inclusiv cinci pompieri. Bilanţul este de aşteptat să crească, deoarece incendiul nu este încă pe deplin sub control", a declarat oficialul, Hasan Shahriar, pentru AFP.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 21:30 (15:30 GMT) sâmbătă la depozitul de containere Sitakunda, situat la aproximativ 40 de kilometri de portul Chittagong, din sudul ţării.

Potrivit pompierilor, în timp ce sute de oameni au încercat să stingă focul la o oră de la începutul dezastrului, mai multe containere chimice au explodat, ucigând şi rănind mulţi dintre salvatori.

De asemenea, cel puţin 170 de persoane, inclusiv 40 de pompieri şi 10 ofiţeri de poliţie, au fost rănite.

Depozitul conţinea haine în valoare de milioane de dolari care urmau să fie exportate către comercianţii occidentali, a declarat pentru AFP Mominur Rahman, administratorul şef al districtului Chittagong.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite