Aviaţia militară rusă a ucis trei militari turci în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei militari turci au fost ucişi şi alţi 11 răniţi în urma unor bombardamente ale forţelor aeriene ruse în nordul Siriei. Potrivit celor două ţări, militarii turci au fost luaţi la ţintă din greşeală, în timpul unei operaţiuni împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

Kremlinul a cofirmat aceeastă informaţie, difuzată iniţial de armata turcă.

Potrivit unui comunicat transmis de Kremlin agenţiei RIA Novosti, preşedintele rus Vladimir  Putin l-a sunat pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan pentru a-şi exprima condoleanţele.

Cu ocazia acestei conversaţii telefonice, cei doi şefi de stat au decis consolideze coordonarea militară între ţările lor în operaţiunile desfăşurate în Siria împotriva Statului Islamic, dă asigurări Kremlinul, potrivit Reuters.

Turcia şi Rusia vor ancheta separat evenimentul nefericit produs joi dimineaţă.

Potrivit Kremlinului, incidentul a avut loc în apropiere de oraşul al-Bab, în nordul Siriei, aflat sub controlul Statului Islamic.

Armata Siriană Liberă, susţinută de Turcia, a lansat joi o ofensivă majoră la al-Bab, ultimul bastion al Statului Islamic din provincia Alep.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite