America, în time-out. Organizaţiile strategice ale estului profită pentru un contraatac masiv

Este o perioadă tulbure în care, deoarece nimeni nu înţelege ce se mai petrece şi nu vrea să se amestece în scandalurile prezente şi cele care se pregătesc în SUA, liderii globali – puţini şi ultra-puternici cum sunt ei, simt că toate teritoriile le sunt libere pentru intervenţie directă şi recuperare de influenţă.

Dinspre partea SUA, este clar că, cel puţin câteva luni bune, nu va exista o putere de reacţie consolidată deoarece absolut toate energiile antagonice sunt îndreptate spre dărâmarea duşmanului intern urmată de anihilarea completă a tuturor structurilor aflate în tabăra pierzătoare.

În acest context, uitaţi-vă cu mare atenţie la viteza cu care se acumulează reuniuni, programe politice şi deschideri de cooperare între giganţii estului, acum devenind din ce în ce mai vizibil modul în care, profitând de Paranteza Trump, China şi Rusia nu numai că şi-au stabilizat economiile (China fiind acum singura ţară cu economie pe creştere chiar în plină perioadă de pandemie) dar au avut şi liniştea necesară pentru a trece la elaborarea unor planuri pe termen lung, cum ar fi cele trei planuri cincinale care alcătuiesc foarte ambiţiosul plan pe 14 ani prezentat recent de Preşedintele Xi.

Mesajul general pe care doresc să-l transmită lumii Putin şi XI este, în linii mari, acelaşi pe care şi-l doreşte şi Uniunea Europeană: odată cu plecarea preşedinţiei Trump în istoria eşcurilor trecutului, ar fi timpul să se vorbească despre reluarea legăturilor economice şi despre circuitelor care să asigure revenirea normalităţii pe zone largi ale lumii şi eliberarea pieţelor, favorizând schimburile. Până la asta însă, trebuie aşteptat să se lămurească oficial situaţia din SUA pentru ca nu cumva, spun ruşii şi chinezii, cineva să-i poată acuza de a fi încercat să influenţeze balanţa într-un sens sau altul. În plus, fiecare oră care trace cu haos în SUA aduce alte blocaje instituţionale severe în toate zonele administraţiei americane şi le oferă libertate nesperată pentru a dezvolta argumente în favoarea propriilor lor organizaţii strategice de cooperare. În consecinţă, multiplică mesajele globale în cele două organizaţii globale pe care le controlează şi care reprezintă peste o treie din PIB-ul global: de care dispun: Organizaţia de cooperare de la Shanghai şi BRICS.

Pe 10 noiembrie a avut loc un summit al primei organizaţii şi peste câteva zile, pe 17 noiembrie, va avea loc şi Summitul celor din BRICS. Observatorii au fost atenţi la tonalitatea mesajelor la cel mai înalt nivel între Rusia şi China, prezentat ca un „parteneriat larg de cooperare strategică”, Serghei Lavrov vorbind şi despre „angajamentul profund în favoarea unei ordini globale multipolare bazate pe principiile egalităţii suverane şi neamestecului în treburile interne... precum şi în sprijinul continuării proiectului Noului Drum al Mătăsii şi al Marelui Parteneriat Eurasiatic... pentru o dezvoltare coordonată şi în paralel...pentru a mări nivelul conectivităţii regionale şi dezvoltării economice în Eurasia.” Exact asta susţine şi China care, duminică, ar putea semna pentru intrarea în cea mai importantă structuri de cooperare economică în zona Asia-Pacific „Regional Comprehensive Economic Partership (RCEP)”. Structura are în componenţă zece state din ASEAN (Brunei, Cambodgia, Indonezia, Malaezia, Laos, Myanmar, Filipine, Singapore, Tailanda, Vietnam, Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. Mişcarea a devenit posibilă după ce, la început de mandat, Trump a anulat negocierile pentru un Pact comercial similar, lăsând teritoriul liber pentru enorma expansiune chineză. Context în care se pregăteşte acum o vizită istorică prin prisma celor discutate: preşedintele XI la Seul...

  
Ţările membre RCEP

Avertismentul lui Putin: este inacceptabilă presiunea externă asupra „Belarus, Kârgâzstan şi Moldova”

Trebuie citit cu foarte mare atenţie deoarece este parte a discursului inaugural ţinut de preşedintele rus în deschiderea Summitului Organizaţiei de cooperare de la Şanghai. Este un mesaj care se suprapune exact pe cel dat de preşedintele chinez care, cu aceeaşi ocazie, fără a nominaliza o ţară sau alta, a atras atenţia asupra primejdiei reprezentate de intenţiile sau ingerinţele unor forţe străine. Putin a făcut această precizare şi asta ridică cel puţin un semn de întrebare îngrijorător: de ce în secvenţa respectivă este inclusă Republica Moldova, care nu are deloc, nici măcar la nivel de semnal, o situaţie echivalentă cu cea din Belarus sau Kârgâzstan, unde, după cum ştiţi, au izbucnit masive manifestaţii de protest pentru înăbuşirea cărora a fost necesară intervenţia foarte dură a forţelor de securitate. Este adevărat că în cazul celor două ţări menţionate au existat lideri politici locali (Lukaşenko este personalitatea cea mai cunoscută) care au reclamat intervenţii sau presiuni externe, solicitând sprijinul Moscovei. În Moldova nu aşa stau lucrrile şi să sperăm că nu se va ajunge aici. Atunci care este motivaţia lui Putin? Pe ce tip de date concrete se bazează şi cum poate fi altfel interpretat mesajul său decât ca un avertisment direct către Chişinău sau către actori  doar de Putin cunoscuţi care ar spera dezvoltări externe pe care să le poată influenţa în folos propriu.

Mesajul preşedintelui rus mi se pare total ciudat şi chiar conţinând elemente directe de exacerbare de tensiuni deoarece vine în contextul situaţiilor din Belarus şi Kârgâzstan, state cheie pentru Uniunea Eurasiatică, dar şi al mişcării de forţă executate de ruşi pentru a-şi asigura controlul pe zona Nagorno-Karabah, adică pe centul strategic al coridorului caspic de transport energetic care ajunge în Turcia şi, de facto, va fi controlat prin cele 5 centre de observaţie ale forţelor ruse de menţinere a păcii de lângă oraşul Shushi.

Legătura între toate aceste poate fi dată de repoziţionările partenerilor din Uniunea Eurasiatică faţă de importanţa circuitelor din Marea Neagră, devenită acum noul centru pe care se concentrează energiile partenerilor din Noul Drum al Mătăsii care doresc ca au Moscovei să-şi reconfirme rolului său de asigurator militar al investiţiilor economice prezente şi mai ales viitoare. Caz în care are sens mişcarea aparent ciudată făcută de Nicaragua care a inaugurat pe 10 noiembrie primul consulat străin în Crimeea, mesaj foarte uşor de preluat la justa sa semnificaţie de partenerii Rusiei.

Rămâne să vedem ce vor decide şi liderii UE: vor grăbi negocierile cu China? Vor dori să reia negocierile cu SUA în speranţa că se va putea pleca de la punctul în care au fost desfăcute, urmând linia echipei Obama? Vor aştepta refacerea criteriilor de cooperare din NATO pentru a fi siguri că incidente deplorabile cum a fost cel produs de Macron, apoi de Erdogan, nu se vor mai putea produce şi că, măcar din punctul acesta de vedere, spaţiul euro-atlantic revine în parametri operaţionali? Oricum, ceilalţi încep acest contraatac masiv economic care implică structuri de securitate. Este oare pregătit Occidentul să răspundă corespunzător?