Acţiuni neautorizate antiteroriste

Omar Hayssam retinut de trupele speciale FOTO Adevarul

Aducerea în ţară a lui Omar Hayssam în urma unei operaţiuni pe care Preşedintele României a prezentat-o drept una neautorizată pe teritoriul altei ţări este o procedură cu implicarea serviciilor de informaţii şi trupelor speciale destul de comună în practica internaţională a ultimelor decenii.

Este rezultatul noului tip de acţiuni agreate, chiar dacă informal, pentru a răspunde fenomenului terorist.

Cea mai relevantă operaţiune de acest gen a fost cea a detaşamentelor SEALS, soldată cu uciderea lui Osama Bin Laden. Americanii nici măcar nu şi-au pus problema să-i informeze pe aliaţii lor pakistanezi de efectuarea raidului, ba chiar, după documentele la care am avut acces, puseseră în alertă avioane de vânătoare aparţinând Flotei din Oceanul Indian şi de la bazele de la sol din Arabia Sudită şi Iordania pentru a intercepta orice acţiune ostilă din partea armatei pakistaneze, avertizată în ultimul moment, în termeni ultimativi, să nu se amestece. Ceea ce a şi dus la întoarcerea din zbor a unor interceptoare pakistaneze care se ridicaseră deja la sol pentru a angaja elicopterele de luptă americane. 

Imediat după raidul american, Pakistanul a exprimat preocuparea serioasă faţă de ”acţiunea unilaterală neautorizată » care nu trebuie să constituie “un precedent pentru nici un Stat, inclusiv SUA”. În comunicatul de presă emis atunci de Ministerul de Externe de la Islamabad se mai spunea că “Pakistanul îşi exprimă via îngrijorare şi rezervele sale asupra modului în care guvernul american a dus la bun sfârşit această operaţiune fără informarea şi autorizarea prealabilă din partea guvernului pakistanez...Aceste acţiuni subminează cooperarea şi reprezintă câteodată şi o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale”…

Din momentul în care justiţia unei ţări a decis că o persoană a desfăşurat activităţi teroriste, cutuma nescrisă dar foarte larg acceptată autorizează acţiunile de recuperare. Totul se bazează  pe interpretarea pe care fiecare ţară o poate da rezoluţiei 1373 din 2001 a Consiliului de Securitate care stipulează că statele membre ONU “…trebuie să vegheze, în conformitate cu dreptul internaţional, ca autorii sau organizatorii actelor de terrorism sau cei care facilitează comiterea unor asemenea acte să nu poată profita de statutul de refugiat şi ca revendicarea de motivaţii politice să nu fie considerate ca justificare a refuzului de a extrăda persoane prezumate a fi terorişti…Statele Membre trebuie să vegheze ca toate persoanele care participă la finanţarea, organizarea, pregătirea sau perpetrarea unor acte de terrorism sau care ajută într-un fel la acestea să fie aduse în faţa justiţiei şi ca, , dincolo de măsurile care se iau împotriva unor asemenea persoane, actele de terorism să fie calificate în legislaţia şi reglementările naţionale drept infracţiuni grave şi ca pedeapsa primită să fie corespunzătoare gravităţii acestor acte”.

În plus, mai există Rezoluţia 1624 din 2005, tot a Consiliului de Securitate, în care se cere Statelor Memebre “să refuze azilul oricărei persoane despre care există informaţii credibile şi pertinente conform cărora există motive serioase să se creadă că se face vinovată la incitarea la terorism…în plus, împiedicarea persoanelor respective să intre pe teritoriul Statelor membre…”. Pe cale de consecinţă, transgresarea de către un Stat a prevederilor respective poate justifica operaţiuni non autorizate deoarece se constată că, tocmai sub pretextul azilului politic, persoana urmărită (în cazul Hayssam, chiar condamnată pentru terorism de justiţia din România) este protejată de autorităţile naţionale ale unui alt stat.

Marea problemă este că, cel puţin în acest moment, nu există o definiţie unanim acceptată a crimei de terorism, iar procedurile de extrădare sunt foarte adesea în conflict cu uriaşa legislaţie internaţională în domeniu. Dacă doriţi să vă documentaţi asupra acestei teme, iată un document relevant elaborate de Biroul ONU de luptă împotriva drogurilor şi criminalităţii. 

Veţi înţelege poate mai uşor disperarea reală a unor state care văd cum de ani de zile sau chiar de decenii, urmăriţi internaţionali pentru terrorism şi-au găsit azil pe motive politice, fără nici o şansă reală de a crede că, vreodată, justiţia din ţările respective va aproba extrădarea. De aici şi soluţia limită a “operaţiunilor unilaterale neautorizate”, fie pentru a răpi persoane în vederea judecării lor pentru crime de război sau împotriva umanităţii (prima operaţiune spectaculoasă de acest gen fiind răpirea lui Adolf Eichmann din Argentina de către un comando israelian compus din agenţi Mossad şi Shin Beth), fie pentru operaţiuni de extragere sau exfiltrare a unor agenţi din teritoriul inamic sau/şi a unor grupuri de ostateci.

Discuţia nu este despre morală, ci despre priorităţi de securitate naţională. Ne putem da cu părerea la nesfârşit însă, de regulă, aceste jocuri îşi au propria lor logică şi propriul set de priorităţi. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar întotdeauna este vorba despre vieţi omeneşti şi, la capătul acţiunii, se află doar opţiunea în alb sau negru de viaţă sau moarte. Din nefericire, despre asta este vorba într-o lume ca a noastră în care acţiunile teroriste şi logica acţiunilor de răspuns cresc exponenţial în violenţă şi duritate.

Despre morală se discută de-abia după ce incidentul a fost închis, într-un fel sau altul, cu morţii de partea noastră sau a lor.