Lovitură enormă care se reverberează deja într-un mod conflictual în cea mai sensibilă zonă a planetei, cu potenţialul imediat de a provoca o explozie fără precedent, antrenând zone largi ale populaţiilor musulmane.

Decizia lui Donald Trump poate provoca (dacă nu a şi făcut-o deja) o raliere de mari dimensiuni a lumii musulmane în jurul unui element de foarte mare intensitate emoţională, adică ameninţarea pierderii identităţii culturale şi religioase a zonei arabe a Ierusalimului, acolo unde se află Moscheea Al Aqsa, simbolul lor sacru, cea mai veche din lume şi la fel de importantă pentru credinţa lor precum Mecca.

Trump a decis să inverseze cursul jocurilor unanim acceptate până acum, inclusiv de întreaga comunitate internaţională. Să reamintim că, din cele 30 de ţări care au avut odată ambasada la Ierusalim, toate s-au retras din anii '80 odată cu condamnarea oficială de către ONU a anexării estului Ierusalimului de către Isarel (aveţi AICI textul celebrei rezoluţii 478 din 1980 ), ultimele ţări care au făcut acest gest în 2006 fiind Costa Rica şi El Salvador. Iar acum, prin decizia americană, se pune punct oricărei speranţe de a vedea cumva realizat procesul de pace bazat pe planul a două state fiecare cu capitala la Ierusalim. Dimpotrivă, revenim în forţă la discuţii începute după Războiul de şase zile (iunie 1967) când forţele israeliene anexează întreaga zonă de est a Ierusalimului ale cărui noi frontiere cuprind de acum şi două dintre vechile sale sectoare şi este denumit „capitala eternă şi indivizibilă a Statului Israel şi a poporului evreu“.

Iar teama cea mai mare este că, de cealaltă parte, vor putea fi uitate Acordurile de la Oslo din mai 1994 prin care se încerca rezolvarea suveranităţii şi se va reveni la epoca dură şi sângeroasă a începutului anilor '60. Atunci, mai precis în 1964, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei proclama intenţia sa de a proclama Ierusalimul de est drept capitală a Ierusalimului, idee continuată mai apoi de conducătorii palestinieni care proclamau la Aleger în 1988 „stabilirea Statului arab al Palestinei pe pământul nostru palestinian, cu capitala la Ierusalim Al-Qods Al-Sharif“.

Repoziţionarea de acum a americanilor deschide oare posibilitatea ca Israelul să ceară mutarea tuturor ambasadelor de la Tel-Aviv la Ierusalim? Foarte greu, aproape imposibil de crezut, fie şi datorită faptului că asistăm acum la o asemenea reacţie internaţională mai mult decât negativă. Este însă un eveniment cu o importanţă simbolică infinit mai mare decăt dezbaterile despre statutul diplomatic al reprezentanţelor naţionale: aparent, Israelului i s-a recunoscut „dreptul de proprietate“ asupra locurilor sfinte ale „oraşului de trei ori sfânt“, posibil gest de maximă ofensă la adresa credincioşilor musulmani şi creştini.

Desigur că nu aşa stau lucrurile şi că o interpretare în acest sens reprezintă o forţare evident răuvoitoare într-o direcţie imposibil de susţinut prin fapte. Dar asta nu înseamnă că nu acesta va fi principalul mesaj de propagandă care circulă deja pe toate canalele islamice, întărindu-le pe cele precedente difuzate pe filierele ISIS, Hamas sau Hebollah. Mesaj care pune SUA şi pe resortisanţii ei într-o poziţie de risc, dar care în acelaşi timp fragilizează extrem de tare şi poziţia aliaţilor săi din lumea arabă. Drept care, mare atenţie la mesajele neobişnuit de dure, chiar cu o nuanţă de urgenţă absolută, transmise de Turcia, aliatul musulman din NATO, dar şi de două ţări-cheie din punctul de vedere al intereselor militare în Orientul Apropiat, Iordania şi Arabia Saudită...De ce le e teamă? Pur şi simplu, în imediat, că s-ar putea să apară un val de maree, extrem de profund şi amplu, în susţinerea poporului palestinian din nou văzut ca martir şi care cheamă fraţii musulmani în ajutor. Ceea ce, relativ uşor, se poate transforma într-un apel la Jihad împotriva Israelului şi pentru redobândirea controlului asupra pământurilor sfinte.

De cealaltă parte, ţări importante din Europa (Franţa, Germania, Maria Britanie, Belgia, printre multe altele) şi-au exprimat şi ele profunda îngrijorare faţă de gestul preşedintelui SUA, temându-se şi ele de consecinţele uşor de ghicit ale apariţiei unei stări conflictuale în orientul Apropiat care s-ar traduce printr-o ostilitate crescândă faţă de toţi cei care sunt percepuţi ca aliaţii americanilor.

Desigur, este vorba despre un scenariu posibil dar cu destul de multe şanse de a se produce în contextul actual al dispariţiei polilor de putere tradiţionali din Orientul Apropiat şi apariţia noului sistem influenţat de triunghiul Rusia-Turcia-Iran. Cel care primeşte acum un cadou nesperat, adică posibilitatea de a stabili propriul canal de influenţă bazat pe oferta de sprijin pentru populaţia palestiniană. Este ceea ce Turcia a şi început să facă de câteva luni, în lina mai vechiului mesaj al Rusiei de susţinere a prietenilor din lumea arabă, pe modelul eficient oferit regimului Assad.

Acesta este contextul în care apare o frază esenţială rostită ieri de Saeb Erkat, Secretarul General al OLP, care spunea că „din acest moment, Statele Unite sunt descalificate de la orice rol posibil în vreun oarecare proces de pace“ după ce Trump „a distrus“ soluţia „celor două state“.

Adică exact ceea ce spunea şi Hassan Al Balawi de la reprezentanţa palestiniană de pe lângă UE:

SUA nu mai reprezintă din acest moment un mediator neutru în conflictul israelo-palestinian

În acelaşi sens, preşedintele palestinan Abbas spunea că: „Prin aceste decizii deplorabile, SUA subminează în mod deliberat toate eforturile de pace şi proclamă faptul că abandonează rolul de sponsor al procesului de pace pe care l-au jucat în decursul ultimelor decenii“.

Mare atenţie la aceste afirmaţii deoarece ele sunt elementul esenţial de mare noutate în evoluţiile din ultimele 24 de ore. Dacă, din punctul de vedere palestinian, Statele Unite nu mai sunt mediator, atunci cine va fi chemat să îndeplinească acest rol? Pe cine vor recunoaşte ei, ce ţară şi ce personalitate „cu statut neutru“? Sunt deja nişte indicaţii. Dat fiind că Turcia nu poate fi percepută drept „neutră“ de multe dintre statele arabe care nu au uitat comportamentul din paerioada Imperiului Otoman, pentru multe dintre ele rămâne Rusia, vechiul şi statornicul prieten de odinioară, cel care era garantul stabilităţii pe toată durata Războiului Rece.

Se poate? Să vedem ce va conţine raportul asupra situaţiei pe care Secretarul General al ONU îl va prezenta vineri în cadrul unei reuniuni de urgenţă, convocată la cererea a 8 state (Bolivia, Egipt, Franţa, Italia, Marea Britanie, Senegal, Suedia şi Uruguay). Ce se va întâmpla dacă, şi cu acea ocazie, Antonio Guterres îşi va repeta convingerea exprimată ieri, critică directă la Trump, că statutul Ierusalimului nu poate fi rezolvat decât printr-o negociere directă între părţi, adăugând faptul că a fost dintotdeauna „adversaul oricărei măsuri unilaterale“: „nu există alternativă la soluţia cu două state...cu Ierusalim drept capitală a Israelului şi Palestinei“.