Sunt drepturile femeilor o prioritate în Afganistan? Interviu cu Wazhma Frogh, o cunoscută reprezentantă a societăţii civile afgane

Odată cu apropierea retragerii trupelor NATO de pe teritoriul Afganistanului, proces stabilit a se desfăşura până la sfârşitul acestui an, problema privind drepturile femeilor afgane, aflată de cele mai multe ori pe nisipuri mişcătoare, capătă din nou contur.

Deşi au trecut mai mult de 12 ani de când regimul Taliban a fost înlăturat de la putere în urma invaziei americane din 2001, iar situaţia femeilor a fost îmbunătăţită, reprezentanţi ai mediului non-guvernamental se tem de o eventuală năruire a tot ce s-a construit până acum la acest capitol.

„Dificultatea majoră cu care se confruntă fiecare dintre noi este incertitudinea cu privire la un viitor guvern care să continue schimbările realizate în ultimii 12 ani, cel puţin. Mulţi sunt îngrijoraţi că dacă un guvern apropiat talibanilor va veni la putere, drepturile femeilor ar fi afectate în primul rând, pentru că aceştia nu doresc niciun fel de prezenţă publică a femeilor. Au demonstrat şi susţinut acest lucru în mod constant în ultimii ani”, a spus într-un interviu acordat FP România, Wazhma Frogh, o cunoscută reprezentantă a societăţii civile din Afganistan, activistă pentru drepturile femeilor şi laureată în anul 2009 a premiului International Woman of Courage Award Afghanistan. În prezent, Wazhma Frogh este director executiv al Research Institute for Women, Peace and Security din Afghanistan.

Afganistan: dihotomie oraş vs. sat

La ora actuală, putem vorbi despre o serie de progrese importante care au schimbat viaţa femeilor din Afganistan, dar există încă dificultăţi în implementarea multor proiecte la nivelul întregului stat. Astfel, educaţia fetelor afgane a devenit una dintre priorităţile guvernamentale, acestea reprezentând acum aproximativ 40 de procente dintre cei 8.3 milioane de elevi înscrişi în programele educaţionale. Cu toate acestea, violenţele, lipsa infrastructurii, dar şi reticenţa multora dintre părinţi în a-şi înscrie fetele la şcoală continuă să fie o problemă.

De la momentul îndepărtării de la putere a regimul Taliban am putut observa schimbări semnificative în ceea ce priveşte situaţia femeilor din Afganistan. Iar aceste schimbări le-am simţit în primul rând în mediul urban, pentru că acolo se află fetele şi femeile afgane care erau deja pregătite să meargă la şcoală sau să muncească în afara casei.

„Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre femeile din mediul rural, care în urmă cu 15 ani obişnuiau să stea acasă, iar fiicele lor fac acelaşi lucru acum, 15 ani mai târziu. Şi asta pentru că infrastructura şi serviciile de bază din sănătate şi educaţie încă nu au fost dezvoltate în sate sau districte. Progresul realizat la nivel naţional nu este foarte relevant pentru aceste femei pentru că ele nu au mijloacele necesare să îşi exercite acele drepturi sociale şi politice pe care le au la dispoziţie, aşa cum o pot face femeile din mediul urban. Iar statul afgan este în primul rând o dihotomie oraş vs. sat”, a subliniat Wazhma Frogh.

Momentul instalării la putere a regimului Taliban în anul 1996 a însemnat începutul unei perioade de peste cinci ani în care libertatea şi drepturile femeilor afgane au fost încălcate şi restrânse până la punctul în care acestea au devenit practic prizoniere în propriile case. Astfel, le-au fost interzis accesul la educaţie şi muncă, să iasă din casă neînsoţite, putând face acest lucru doar alături de un bărbat care obligatoriu trebuia să le fie o rudă apropiată, dar şi impus un cod vestimentar strict, şi anume purtarea burkai în spaţiile publice. Totodată ele au devenit victimele a numeroase abuzuri şi violenţe, în condiiţile în care nu existau niciun fel de legi care să le protejeze. O impunere strictă a legii islamice Sharia, dar şi normele tradiţionale ale unei societăţi puternic patriarhale au condus la transformarea femeilor în entităţi invizibile, cel puţin în spaţiul public.

Drepturile femeilor şi reticenţa Parlamentului

Deşi acum Constituţia afgană prevede egalitatea între femei şi bărbaţi, numeroase legi care pot aduce în mod considerabil o schimbare pozitivă în viaţa femeilor sunt încă greu de votat de către un Parlament reticent şi puternic conservator. Cel mai bun exemplu este acela al Legii Eliminării violenţei împotriva femeilor, elaborată cu ajutorul organizaţiilor societăţii civile afgane, dar care a fost promulgată în anul 2009 prin decret prezidenţial de către Hamid Karzai, în urma respingerii acesteia de către Parlament. Potrivit unui raport prezentat de Naţiunile Unite în ceea ce priveşte implementarea legii EVAW, s-a înregistrat o creştere a numărului plângerilor făcute de femei împotriva agresorilor, însă punerea în aplicare a legii de către autorităţi în tribunalele afgane nu a atins un nivel îmbucurător, cu precădere în mediul rural.

O altă lege însă, votată de Parlament în luna februarie a acestui an, care ar fi interzis ca rudele să poată depună mărturie în cazurile legate de violenţă împotriva femeilor şi care ar fi putut reprezenta un pas înapoi semnificativ pentru drepturile femeilor afgane, nu a fost însă promulgată de preşedintele Karzai, la insistenţele societăţii civile.

Prezenţa femeilor pe scena politică afgană a devenit posibilă în special ca urmare a aplicării cotelor de gen (aproximativ 28 de procente din totalul parlamentarilor afgani sunt femei), însă acestea nu au reuşit încă să devină o voce semnificativă în luarea deciziilor. În acelaşi timp, Wazhma Frogh susţine că este dificil pentru populaţia afgană să îşi găsească modele în femeile-politicieni: ”Participarea femeilor afgane in viaţa politică a crescut, dar încă nu avem femei politicieni pe care să le luăm drept model – multe dintre ele s-au apropiat de marii lorzi ai războiului (warlords) şi de cei care deţin puterea, pentru a-şi susţine propria supravieţuire. Deşi în acest moment avem 69 de femei în Parlament, legi precum cea a Eliminării violenţei împotriva femeilor (EVAW) nu au fost încă votate. Membrii parlamentului s-au împotrivit şi au îngreunat foarte mult dezbaterile, iar femeile din Parlament nu au reuşit să obţină un sprijin considerabil din partea femeilor din circumscripţiile electorale din care proveneau. În aceste condiţii, populaţia feminină nu este încă interesată să voteze femei-lider. Interesant este că aproximativ 40 de procente din totalul populaţiei feminine şi-au exercitat dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din acest an (5 aprilie 2014), iar acest fapt sună promiţător. Deşi femeile au votat în aproape acelaşi procent pentru preşedintele Karzai în anul 2009, iar drepturile femeilor au fost un instrument politic important pentru mai toţi candidaţii politici, aceştia au eşuat în a oferi soluţii practice şi eficiente pentru emanciparea femeilor”.

În ceea ce priveşte societatea civilă şi mediul non-guvernamental putem observa că deşi au devenit foarte active în ultimii ani, securitatea fragilă, gradul ridicat al violenţelor şi economia precară a unui stat dependent de ajutorul extern îşi pun amprenta pe munca pe care acestea o exercită şi rezultatele pe care le obţin.

„Organizaţiile non-guvernamentale ce activează în domeniul drepturilor femeilor continuă să întâmpine probleme legate de securitate şi finanţare. Supravieţuirea acestor ONG-uri depinde foarte mult de proiectele pe termen scurt avansate de comunitatea internaţională, iar publicul începe să privească cu reticenţă activitatea lor”, declară Wazhma Frogh.

Înspre ce direcţia va evolua societatea afgană şi ce loc vor ocupa drepturile femeilor în lista de priorităţi a viitorului guvern, rămâne de văzut. ”Aşteptarea mea cea mai mare este ca situaţia femeilor din Afganistan să rămână cel puţin la acelaşi nivel de voinţă politică exitent acum, ca viitorul guvern să nu dărâme ce s-a realizat până în acest moment”, a încheiat pentru FP România, Wazhma Frogh.

Articol semnat de Sorina Zainea, absolventă a Facultăţii de Istorie - secţia Relaţii Internaţionale din cadrul Universitaţii din Bucuresti, iar în prezent urmează Masterul Roads to Democracy al Universităţii Siegen din Germania şi colaborează ca intern cu FP România.