Cei doi parteneri strategici au desfăşurat un contingent de peste 6.000 de soldaţi, forţe navale, terestre şi aeriene, realizând, printre altele, acţiuni de contraterorism, asigurarea securităţii graniţelor, cyber-defense sau managementul câmpului tactic.

La această acţiune de asemenea amploare nu au participat şi alte state aliate, în ciuda faptului că Eager Lion s-a desfăşurat nu departe de zona în care operează Daesh. În comparaţie, în 2015 au mai luat parte Kuweit, Bahrain, Qatar, Arabia Saudită, Liban, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Irak, Franţa, Italia, Pakistan, Canada, Belgia, Australia şi Polonia, fapt ce a atras atenţia mass-mediei internaţionale către deciziile statelor arabe de a nu fi prezente şi în 2016. Evident, atât acestea, cât şi Washingtonul nu au comentat situaţia, însă putem privi lucrurile ca o reacţie a Riyadului pentru a semnaliza nemulţumirile legate de politica SUA în regiune.

Sigur, în acest context, Monarhiile din Golf, dar şi Pakistanul şi Egiptul s-au alăturat deciziei Arabiei Saudite, întărind simbolistica privind rolul acestui stat în Orientul Mijlociu. De altfel, petrodolarii Riyadului au menţinut stabilitatea majorităţii statelor din GCC odată cu Primăvara Arabă, în timp ce Egiptul tocmai a primit o finanţare de 22 miliarde USD din partea Arabiei Saudite pentru a evita falimentul de stat, iar Islambadul şi Riyadul împărtăşesc o serie de temeri şi interese comune.

De altfel, tensiunile între saudiţi şi americani privind politica SUA în Orientul Mijlociu nu au fost puţine de-a lungul jumătăţii ultimei decade, Arabia Saudită refuzând chiar un loc în cadrul Consiliului de Securitate al ONU după ce a criticat vehement poziţia americană vis-a-vis de criza din Siria. Aceste nemulţumiri persistă şi în prezent, cu atât mai mult cu cât regimul Assad este încă la putere, iar John Kerry ia în calcul trecerea la un plan B în timp ce Joseph Votel, Comandantul Forţelor Armate Americane pentru Orientul Mijlociu, a făcut o vizită surpriză în Nordul Siriei, acolo unde a felicitat forţele kurde pentru eficacitatea luptei împotriva Daesh.

Totodată, cele mai mari temeri sunt legate de ridicarea embargoului iranian în urma semnării Acordului Nuclear, ceea ce ar scoate Iranul de sub marginalizarea externă permiţându-i să poată accede către statutul de hegemon regional.  

Tensiunile riscă a escalada ca urmare a dezbaterii Congresului SUA privind posibilitatea de a deschide o investigaţie ce vizează rolul jucat de Arabia Saudită în susţinerea atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001. Riyadul vede acest act ca unul ostil şi a anunţat că dacă un asemenea scenariu va deveni real, va retrage toate activele deţinute pe piaţa financiară americană. Casa Albă a anunţat deja că nu susţine un asemenea proiect şi că va folosi dreptul de veto dacă va fi cazul, însă Obama este departe de a-i convinge pe arabi, deşi a efectuat o vizită la Riyad tocmai pentru acest scop.  

Ajuns în capitala saudită în data de 20 aprilie, Obama a fost primit de către guvernatorul Riyadului şi nu de către Regele Salman, sau alt membru al familiei regale, un gest cu o încărcătură simbolică destul de ridicată, mai ales dacă ţinem cont de faptul că  Salman s-a aflat pe acelaşi aeroport cu o zi în urmă pentru a primi liderii GCC.

O răcire şi mai adâncă a relaţiei saudito-americane este improbabilă pe termen scurt şi mediu ca urmare a interdependenţelor şi intereselor geo-economice şi de securitate comune, însă politica privind Orientul Mijlociu va reprezenta o reală provocare pentru viitorul lider de la Casa Albă în contextul grelei moşteniri a Acordului Nuclear pe care Obama o lasă în urma sa.