Quo vadis Ucraina?

Proteste pro-europene în Piaţa Independenţei (Euromaidan) din centrul Kievului FOTO Reuters

Evenimentele din Ucraina pot determina schimbări sau întări anumite viziuni, dar acest stat nu va mai reveni la status-quo-ul de dinainte de Euromaidan.

Există mai multe falii în Ucraina- vestul acestei ţări are o viziune pro-occidentală, considerând utilă integrarea europeană, iar estul este o zonă industrializată unde interesele economice locale sunt mai apropiate de zona de influenţă a Federaţiei Ruse. Uniunea Europeană propune un vis politic interesant, în care Ucraina ar putea să-şi găsească un loc. Visul rămâne vis, realitatea este nemiloasă- Rusia este capabilă să ofere Ucrainei foarte mulţi bani (sub formă de ajutor) şi eventual reduceri la preţul gazelor şi petrolului. „Elita” economică a estului nu va accepta să-şi piardă influenţa, va prefera să rămână alături de jucătorul care i-a clădit averea şi „întâmplător” utilizează aceeaşi limbă şi se roagă în acelaşi tip de biserică.  Se remarcă un alt clivaj în acestă ţară - cel dintre tânăra generaţie şi clasa politică, un clivaj dintre o dorinţă de dezvoltare pe baze reale şi dorinţa puterii de a-şi menţine pârghiile. Sistemul pe care Ianukovici l-a construit este mult mai urât decât ceea ce era România în anii 90; relaţiile de familie şi clan sunt sfinte, iar banii se mişcă într-o manieră foarte bine controlată, nelăsând loc pentru „outsideri”. Din acest punct de vedere, situaţia din Ucraina poate fi comparată cu Primăvara Arabă,  dar nu şi cu situaţia din Siria. Generaţia tânără se simte izolată, iar Euromaidanul poate fi simbolul supravieţuirii într-un sistem închis şi rece.

 Unitate sau nu…

Să avem în vedere şi poziţionarea Crimeii în general. Statutul de provincie autonomă al peninsulei Crimeea deschide o serie de opţiuni, care nu pot fi ignorate de niciun jucător intern sau extern. Crimeea are o importanţă aparte în poziţionarea Ucrainei la Marea Neagră şi Marea Azov. Peninsula are o suprafaţă de 26 200 kilometrii pătraţi şi o populaţie de aproximativ 2 milioane de locuitori. Istoric vorbind această regiune a reprezentat un punct de controversă, în timpul războiului civil din Rusia fiind un bastion al forţelor albe- care se opuneau bolşevicilor. Mai târziu, după căderea URSS, această provincie a căpătat un statut de autonomie în cadrul Ucrainei, cu o constituţie specifică şi parlament propriu. La toate acestea se adaugă şi prezenţa flotei ruse a Mării Negre în portul Sevastopol - un alt element care a provocat tensiuni şi negocieri intense.

Într-un context prezent incert, în care balanţa de putere de la Kiev este pusă la grea încercare, ne putem imagina o posibilă reacţie a Crimeii. Federaţia Rusă a dus o politică destul de apropiată faţă de cetăţenii peninsulei şi nu este foarte greu să ne imaginăm un scenariu în care această provincie şi-ar putea declara independenţa faţă de Kiev. Având în vedere lipsa de omogenitate a opoziţiei de la Kiev, dar şi prezenţa unor elemente naţionaliste (în favoarea unui stat ucrainian puternic) vom putem observa, gradual, orientarea spre o opţiune de independenţă a Crimeii. Acest scenariu este puţin probabil, dar nu imposibil. Crimeea ar putea reprezenta o garanţie pentru Rusia în jocul regional de la Marea Neagră şi nu numai.

Spre UE sau nu...

Uniunea Europeană are nevoie de Ucraina, din raţiuni geopolitice, dar şi din raţiuni „interne”. Prin raţiuni interne mă refer la poziţionarea Europei în preajma alegerilor europarlamentare. Gestul Uniunii de a se implica activ în „competiţia pentru Ucraina” reprezintă un efort de demonstra capacitatea de acţiune şi reacţie a politicii externe comune (mai ales prin braţul Parteneriatului Estic). Uniunea va milita pentru respectarea voinţei populare a ucrainienilor, lucru normal după semi-eşecul Summitului de la Vilnius din 2013. Un succes in Ucraina poate demonstra eficacitatea instrumentelor comunitare şi poate marca revenirea Uniunii în jocurile politice din lume, paralel cu o perioadă în care populismul pare a se întoarce pe vechiul continent şi ameninţă (mai mult sau mai puţin) coeziunea internă a Uniunii.

Pe latura pragmatică putem identifica o serie de interese economice directe ale statelor membre ale Uniunii Europene. Să luăm spre exemplu Polonia -cu un cadru istoric ce prezintă multe intersecţii cu spaţiul ucrainian- stat care poate profita de o piaţă largă pentru produsele sale. Mai mult, Ucraina poate completa un anumit „cordon sanitar” (nefericită expresie) în faţa de influenţei Federaţiei Ruse în această regiune- element ce ar servi în mod direct şi o parte a intereselor americane în regiune.

Summitul Rusia- Uniunea Europeană din 28 ianuarie 2014 nu a adus surprize, preşedintele rus Vladimir Putin acuzând implicarea anumitor oficiali europeni în afacerile interne ale Ucrainei. Totuşi, faptul că de acum încolo Rusia va fi consultată în probleme referitoare la Parteneriatul Estic, ridică o serie de semne de întrebare asupra fermităţii poziţiei Uniunii Europene.

Revenind la posibile scenarii, nu cred că este cazul să comparăm Ucraina cu Siria, lucrurile stau diferit. Siria este un mozaic de elemente politice şi confesionale, Ucraina este divizată de alegerea unei direcţii externe. Bineînţeles nu putem ignora posibilitatea unui scenariu extrem de pesimist, în care taberele să înceapă un soi de război civil, acesta ar putea avea un impact deosebit asupra regiunii, aducând cu sine numeroase presiuni la graniţele României. S-au exprimat şi scenarii privind divizarea Ucrainei, iar anumiţi comentatori autohtoni  sunt entuziaşti faţă de posibila recuperare a unor teritorii, care au făcut parte din România Mare. Aceste viziuni sunt pripite şi lipsite de un minim sens comun; România va avea de suferit în cazul unei escaladări a violenţelor din ţara vecină. Să nu uităm că în regiune există şi Transnistria, caz care rămâne nerezolvat şi poate produce un nou „capitol” în perioade de haos regional, iar impactul asupra evoluţiei Republicii Moldova poate fi considerabil.

Unde merge Ucraina? Greu de răspuns, dar cert că acest caz ne indică câteva aspecte clare:

• Uniunea Europeană nu dispune de instrumente puternice pentru a răspunde unor provocări reale de natură geopolitică.  Ceea ce s-a întâmplat la Vilnius şi mai nou în Ucraina trebuie să determine Bruxelles-ul să-şi evalueze propriile capabilităţi.
• Rusia poate să-şi întărească prezenţa în zona de vecinătate apropiată, dar este un demers pe termen scurt şi mediu, pe termen lung acest aspect poate fi contraproductiv. Giganţii cu încheieturi slabe la care se adaugă şi un reumatism „intern” pot sfârşi prin prăbuşire, iar istoria rămâne un martor important în acest sens.
• Ucraina poate determina multe schimbări în planul politicii regionale şi chiar mondiale, ceea ce se petrece aici poate influenţa o zona din Caucaz sau din Asia. Destabilizarea regiunii (unde se află şi ţara noastră) poate modifica retorici, poate inversa priorităţi şi poate aduce situaţii unice în Europa, la începutul secolului XXI.

Radu Georgescu: absolvent al Masterului de Relaţii Internaţionale din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, moderator al emisiunilor de relaţii internaţionale Sfere de influenţă şi Impact global.