Timp de aproape o săptămână, Varşovia a fost scena unde peste 190 de state membre ONU şi-au exprimat îngrijorările şi apărat interesele, în încercarea de a contura un traseu şi un plan cât mai clare pentru noul acord global climatic, ce urmează a fi semnat în anul 2015, la Paris.

Statele părţi-semnatare ale Convenţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (Rio de Janeiro, 1992)  au astfel sarcina de a dezbate şi elabora o serie de măsuri, strategii şi obligaţii care să se regăsească în cadrul  viitorului acord. Faptul că această Convenţie nu este un act cu efecte juridice asupra statelor semnatare, iar acordurile ce impun asumarea unor obligaţii de acest tip, cum este Protocolul de la Kyoto (1997) care nu a fost însă semnat de Statele Unite şi China, cei mai mari producători de gaze cu efect de seră la nivel global,  fac misiunea mult mai dificilă.

Fonduri financiare, dar nu asumări juridice

Ca întotdeauna am putut observa diviziunea clară între grupul statelor în curs de dezvoltare alături de noile puteri emergente India, Brazilia, China şi cel al statelor dezvoltate din Vest şi atitudinea discordantă a acestora în faţa acţiunilor ce trebuie implementate în acest sens.

Propunerile care au condus la un compromis temporar între cele două blocuri au fost cele referitoare la ajutorul financiar pe care statele dezvoltate îl vor oferi statelor sărace şi în curs de dezvoltare, pentru a reduce efectele schimbărilor climatice şi a se adapta noilor condiţii climaterice. Astfel, până în anul 2020, statele dezvoltate trebuie să acorde până la 100 de miliarde de dolari pentru proiecte ce vizează acţiunile de diminuare a impactului asupra mediului.

În perioada 2010-2012, de când acest plan financiar a fost elaborat, au fost acordate 10 miliarde de dolari, neatingându-se obiectivul propus , de 30 de miliarde de dolari.
Multe dintre statele în curs de dezvoltare au fost însă nemulţumite de acest compromis, acuzând că aceste iniţiative financiare nu rezolvă problemele de fond şi nu fac altceva decât să le menţină într-un cadru periculos şi dezavantajos, în cazul în care statele dezvoltate nu îsi asumă acţiuni semnificative şi pe termen lung.

La randul lor, unii dintre reprezentanţii statelor puternic industrializate din Vest au acuzat state precum China, India sau Brazilia ca încă se poziţionează ca state în curs de dezvoltare în ce priveşte schimbările climatice, deşi gradul emisiilor pe care le produc este foarte ridicat.

Fondul multilateral pentru schimbări climatice adresat statelor în curs de dezvoltare – The Green Climate Fund – va fi operaţional în curand, urmând să fie deschis în luna decembrie, la Incheon, Coreea de Sud.

Un alt rezultat al Conferinţei de la Varşovia este cel referitor la elaborarea unui set de decizii care vor ajuta statele în curs de dezvoltare să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, rezultate în urma despăduririlor sau a degradării pădurilor, emisii ce reprezintă o cincime din totalul celor care au ca principală cauză activităţile umane. Acest plan este susţinut  de angajamentele financiare în valoare de 280 milioane de dolari, ale Statelor Unite, Norvegiei şi Marii Britanii.

Dezastrul produs de taifunul Hayian in Filipine, la inceputul lunii noiemebrie, a reprezentat fondul pe care s-au pus bazele unor mecanisme internaţionale care prevăd pierderile şi daunele (“loss and damage”) asociate impactului schimbărilor climatice  asupra statelor în curs de dezvoltare, cu precădere vulnerabile în faţa acestora. Astfel, s-a recunoscut inevitabilitatea unor astfel de fenomene naturale dezastruoase, Însă nu putem vorbi încă despre un cadru internaţional concret care să oblige în vreun fel statele puternic industrializate, în concordanţă cu nivelul de emisii cu efect de seră pe care le produc. Aceste state vor încerca întotdeauna evitarea asumării unor astfel de angajamente care le-ar putea  obliga juridic la nivel internaţional.


Conferinţa de la Varşovia a însemnat un alt pas către stabilirea cadrului de negocieri şi elaborarea unui nou Acord asupra impactului schimbărilor climatice, care urmează a fi semnat la Paris în 2015.  S-a dovedid însă a nu aduce nicio schimbare concretă şi esenţială modului în care până acum statele s-au raportat schimbărilor climatice cauzate de activităţile umane.

Avem în continuare aceleaşi mecanisme birocratice care nu reuşesc să conducă la un cadru transparent al modului de reducere a emisiilor de gaze, iar divergenţele dintre statele dezvoltate şi cele emergente ca India, China, Brazilia produc milioane de victime ale dezastrelor naturale.

 Viitorul acord de la Paris va avea ca obiective diminuarea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon şi limitarea creşterii  temperaturii medii globale până la nivelul de 2 grade Celsius, pe fondul unor angajamente obligatorii ce ar putea intra în vigoare începand cu anul 2020.

România a fost reprezentată în cadrul Conferinţei de la Varşovia de către o delegaţie condusă de ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, care a subliniat importanţa stabilirii unor repere strategice privind acordul din 2015, dar şi a elaborării unui plan privind locurile de muncă “verzi”, alături de reprezentanţii Grupului de Creştere Economică Verde.

Între timp, România trebuie să mai lucreze la strategia pentru diminuarea defrişării masive şi haotice a pădurilor, una dintre cauzele  schimbărilor climatice, cu impact nu numai asupra mediului, cât şi asupra economiei României.


Până la semnarea acordului de la Paris din 2015, urmează o noua Conferinţă a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, care se va desfăşura în Lima, Peru, în decembrie 2014. Rămâne de văzut în ce grad se vor concretiza planurile de la Varşovia.
 

Sorina Zainea a absolvit Facultatea de Istorie - secţia Relaţii Internaţionale din cadrul Universitaţii Bucuresti. În prezent urmează Masterul Roads to Democracy al Universităţii Siegen din Germania şi colaborează ca intern cu FP România