100 FPRomânia/ 2015 - cine ce a făcut relevant în Relaţii Internaţionale/ Securitate: diplomaţi, europarlamentari, analişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul Galei Premiilor FP România 2016, dl Bogdan Aurescu a fost premiat "pentru gestionarea parteneriatului strategic
cu SUA". (Foto: Sorin Stana)
În cadrul Galei Premiilor FP România 2016, dl Bogdan Aurescu a fost premiat "pentru gestionarea parteneriatului strategic cu SUA". (Foto: Sorin Stana)

Diplomaţia română a finalizat aşezarea americanilor în România – iar Preşedinţia a prins ideea în noua Strategie Naţională de Apărare. Noul ambasador român la Washington s-a angajat să aducă şi investitori americani. Avem diplomaţi, de origine română, în culisele marilor turnuri istorice ale momentului. Europarlamentari români sunt actori vizibili la Bruxelles. Iar autorii FPR dau mai departe de gândit. - versiune extinsă faţă de ediţia tipărită

sumarul listei 100 FP România/ 2015 - inclusă în ediţia FP România nr 50 (februarie/ martie 2016)

ediţii anterioare: 100 FPR/ 2014 (Relaţii Internaţionale) - 100 FPR/ 2013 (Relaţii Internaţionale/ Armată)

vedeţi şi Premiile FP România 2016 - sau ediţiile anterioare: Premiile FP România 2015, Premiile FP România 2014 

Bogdan Aurescu 

Diplomat, fost ministru de Externe 

Pentru implementarea americanilor la Deveselu. 

A fost Bogdan Aurescu altceva decât un ministru tehnocrat? (Americanii ce spun?) Cu ce s-a putut lăuda diplomatul după predarea funcţiei de ministru de Externe: „Astăzi, 18 decembrie 2015, are loc un moment foarte important pentru securitatea României – declararea capacităţii operaţionale tehnice a Facilităţii antirachetă de la Deveselu. Pentru mine, ca fost negociator-şef pentru România al Acordului cu Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, este un eveniment care are semnificaţia ducerii la bun capăt a unui proiect de care m-am ocupat continuu, ca secretar de stat pentru afaceri strategice, apoi ca ministru al afacerilor externe, pe care l-am <<crescut>> încă de la momentul <<zero>>, ba chiar aş spune chiar de la momentul lui <<-1>>. Îmi amintesc, ca şi cum ar fi fost ieri, vizita din octombrie 2009, la Bucureşti, a vicepreşedintelui Biden, când Statele Unite au avansat pentru prima oară ideea participării României la sistemul american antirachetă din Europa. (...) A fost un proces de negociere foarte complicat, cu multe aspecte tehnice, militare mai ales, dar şi de drept internaţional, pe care le-am rezolvat însă în cele şapte runde de negocieri. A şaptea rundă a avut loc pe 4 mai 2011, prilej cu care am reuşit să finalizăm textul Acordului. Cu o zi înainte, anunţam împreună cu partea americană locaţia sistemului antirachetă din România şi aşezam astfel pe harta strategică a lumii mica localitate Deveselu din judeţul Olt. (...) A urmat efortul de punere în aplicare în teren a Acordului, desfăşurat în principal de MApN şi care a cunoscut un moment important pe 28 octombrie 2013, când la Deveselu au fost declanşate lucrările principale de amenajare. În acelaşi timp s-a derulat negocierea cu partea americană a 14 Aranjamente de Implementare a Acordului, finalizată în iulie 2014. Ca secretar de stat şi apoi ca ministru, am urmărit permanent acest proces de aplicare a Acordului, ca să ajungem cu bine la momentul important de astăzi, 18 decembrie 2015. Am atins astfel etapa declarării capabilităţii tehnice a Facilităţii antirachetă din Baza Deveselu, ceea ce înseamnă că toate elementele de construcţie sunt finalizate şi toate componentele sistemului amplasat în România sunt la locul lor, aşa cum am convenit cu partea americană, în calendarul pe care l-am stabilit (şi anunţat public) împreună. Acest moment este marcat şi de transferul responsabilităţii Facilităţii de la Deveselu de la Agenţia SUA Antirachetă către Forţele Navale Europene ale SUA, care vor gestiona sistemul în continuare. Facilitatea antirachetă din România mai trebuie să treacă printr-o serie de teste de conectare cu sistemul american EPAA, urmată în primăvară de integrarea sa în sistemul NATO antirachetă, alături de celelalte componente ale fazei a II-a a EPAA – cele patru nave AEGIS amplasate în portul Rota din Spania. Ulterior, obiectivul nostru va trebui să fie declararea capabilităţii iniţiale a sistemului NATO antirachetă la Summit-ul Alianţei din Polonia, din iulie 2016, după ce Summit-ul de la Chicago din 2012 a decis declararea capabilităţii sale interimare. (…) Sigur, Federaţia Rusă nu agreează acest proiect, iar declaraţiile asertive ale oficialilor ruşi sunt cunoscute deja. Aşa cum sunt foarte bine ştiute şi argumentele româneşti, americane şi ale NATO care au fost reiterate constant, atât direct, cât şi public: sistemul antirachetă este strict defensiv, nu este îndreptat contra Rusiei şi nu poate afecta capacitatea rusă de descurajare. Aşa cum nici soluţionarea dosarului nuclear iranian nu are legătură cu continuarea acestui proiect asumat de NATO, pentru că nu se referă la programul balistic iranian, care nu a încetat, aşa cum o arată testele balistice recente ale Teheranului.” (contributors.ro) 

notabil

SUA şi celelalte state membre ale NATO au stabilit, în 2014, să creeze cinci „fonduri fiduciare" – programe finanţate de către comitete de state NATO – menite să ajute la reformarea Ucrainei şi la modernizarea capacităţilor Apărării ucrainene. România s-a oferit voluntar să conducă Fondul Fiduciar pentru Apărarea Cibernetică a Ucrainei, şi a cooptat pentru asta compania de stat Rasirom. Alianţa consideră că Rasirom, furnizorul de securitate al principalelor instituţii româneşti de stat, are „o experienţă bogată în Apărarea cibernetică" – a transmis Associated Press. Interesant şi contextul mai amplu desenat de AP: Lupta împotriva „renegaţilor" Internetului şi excelenţa în domeniul computerelor „moştenită" din timpul regimului comunist au propulsat România între principalele ţări care luptă împotriva hackerilor. Cele două i-au făcut pe „copoii" români din domeniul cibernetic atât de buni încât NATO a ales Bucureştiul să apere Ucraina de spionajul rusesc, trimiţând aici experţi să monitorizeze instituţiile guvernamentale de la Kiev şi să formeze specialişti ucraineni în domeniul IT.

Sebastian Huluban 

Consilier de stat, Administraţia Prezidenţială 

Pentru gestionarea procesului de elaborare a noii Strategii Naţionale de Apărare. 

Preşedinţia s-a achitat rapid de sarcina de a pune pe mese o nouă Strategie Naţională de Apărare – adaptată vremurilor. Klaus Iohannis, toamna trecută: „La începutul anului am reuşit, împreună cu partidele politice, să ne înţelegem asupra unui pact privind finanţarea cheltuielilor cu apărarea. Faptul că până în 2017 vom avea o alocare de 2% din PIB şi vom menţine timp de cel puţin un deceniu această finanţare deschide orizonturi absolut noi pentru ceea ce se poate face în domeniul Apărării. (…) Am reuşit în timp record, şi cu o muncă asiduă, să avem o nouă Strategie Naţională de Apărare, o strategie care vine cu paradigme noi, o strategie de apărare care pentru prima dată include noţiuni precum prevenire, securitate naţională extinsă, include în premieră colaborarea interinstituţională ca şi element al securităţii naţionale”. Documentul a fost aplaudat de comunitatea de securitate, care l-a şi dopat – dar şi desfiinţat de adversarii politici ai Preşedinţiei, ca şi de o serie de analişti şi comentatori. 

Şi totuşi. Când întrebi cine a gestionat acea „muncă asiduă”, este indicat Sebastian Huluban, numit anul trecut consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale, Compartimentul pentru Probleme de Apărare, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Anterior, dl Huluban a fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, unde a condus Departamentul pentru politica de apărare (2012-2014). Licenţiat în Ştiinţe Politice al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi doctor în istorie al Universităţii Bucureşti, Sebastian Huluban a mai fost ziarist la publicaţia orădeană Jurnalul de dimineaţă, dar şi şef de cabinet a lui Liviu Maior, fost ministru al Învăţământului (şi tatăl lui George Maior, fost director al SRI). 

de urmărit 

Ioana Lupea, adevarul.ro: „România se numără printre puţinele ţări ale UE care alocă 2% din PIB pentru apărare. O mai fac marile puteri europene, precum Franţa şi Marea Britanie. În 2013, Germania a alocat pentru cheltuieli militare doar 1,3% din PIB. (...) Ţările nordice pot, dar nu vor, pentru că au alte priorităţi. (...) Şi Victoria Nuland a fost mulţumită de consensul politic pentru 2% pentru Apărare, deşi aceasta nu se numără printre priorităţile cetăţenilor care aşteaptă în continuare prosperitatea statului bunăstării pe care o visau în 1989 când au ieşit în stradă pentru a dărâma totalitarismul ceauşist. Şi este evident că banii alocaţi vor merge spre tehnologie militară din ţările dezvoltate. Econosmistul Lucian Isar are perfectă dreptate când spune că, dacă tot am luat această decizie, banii ar trebui mai degrabă investiţi în industria românească de apărare. În calitate de cetăţean al acestei ţări aş fi fost mai mândră dacă ţara mea ar avea un sistem de educaţie la fel de bun precum cel finlandez sau dacă ar seconda Franţa nu după mărimea bugetului pentru cheltuieli militare, ci pentru a ieşi cu succes din tranziţia demografică. (...) Într-o criză a bunurilor publice care par premeditat de prost gestionate pentru a fi privatizate, România iese să facă shopping de tehnologie militară. Recentul pact pentru apărare, prima acţiune a noului preşedinte Klaus Iohannis, este un exemplu pentru ceea ce se întâmplă când alţii îţi stabilesc priorităţile naţionale."


 

George Cristian Maior 

Diplomat, Ambasadorul României în Statele Unite 

Pentru angajamentul de a completa parteneriatul militar cu SUA cu unul economic.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit anul trecut pe fostul director al SRI în funcţia de ambasador al României în SUA. „Pe plan intern, politica românească este acum dominată de acţiunile DNA-ului, care este susţinut şi ajutat pe faţă de America (Victoria Nuland chiar a recunoscut public implicarea Washingtonului în <<pregătirea>> procurorilor români). George Maior, fostul şef al SRI, omul care a prezidat, în ţară, asupra cuplării aparatului de securitate-intelligence român la sistemul americano-britanic, ca şi asupra dezvoltării alianţei româno-americane, este acum trimis (sau chemat) să gestioneze această relaţie direct de la Washington”, propunea o grilă de interpretare Gabriel Elefteriu, analist de securitate la Londra, în ediţia FPR nr 48 (aug/ sep 2015).

„Consolidarea relaţiilor cu comunitatea românească şi sporirea încrederii va fi o preocupare pentru ambasadă. Ridicarea vizelor va reprezenta o preocupare majoră.Toate cele 10 teme din Parteneriatul Strategic trebuie în permanenţă aprofundate. De asemenea, operaţionalizarea scutului antirachetă este un aspect avut în permanenţă în vedere“, a explicat dl Maior, în cadrul audierilor din comisii. A calificat însă drept „inacceptabil ca Statele Unite să fie pe locul 11 în topul investitorilor străini în România” şi s-a angajat să remedieze situaţia – mai ales să atragă investiţii americane în IT şi Energie. N-a omis nici dimensiunea culturală, educaţională şi a cooperării în domeniul inovaţiei şi ştiinţei – să notăm aici, la intersecţia dintre securitate şi universitate, dezvoltarea programului Harvard asupra riscurilor de securitate din zona Mării Negre, iniţiat de dl Maior în 2002. 

Notă: Contrar preocupărilor majore ale omologului român, noul ambasador american, Hans Klem, ne-a transmis anul acesta că, încă, nu ne calificăm pentru ridicarea vizelor – cu restul cum rămâne?  

notabil 

Întrucât Ottawa a inclus anul trecut România în programul Electronic Travel Authorization (eTA), românii care au deţinut în ultimii 10 ani o viză canadiană sau o viză non-imigrant pentru SUA nu mai au nevoie de viză pentru a călători în Canada. Călătorii pot solicita autorizaţia necesară doar completând un formular online; de obicei, cererile sunt aprobate în câteva minute.

de urmărit 

De salutat numirea analistului germanofon Emil Hurezeanu ca ambasador la Berlin, a jurnalistului francofon Luca Niculescu la Paris şi a istoricului Adrian Cioroianu ca reprezentant al culturii române la UNESCO.

Simona Miculescu

Diplomată 

Pentru cariera în Sistemul ONU. 

Şefa Reprezentanţei permanente a României la Organizaţia Naţiunilor Unite, ambasadoarea Simona Miculescu, a prezidat, la începutul anului trecut, cea de a 53-a sesiune a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială – tema lucrărilor, „Regândirea şi consolidarea dezvoltării sociale în lumea contemporană”, n-ar trebui să sune a lemn în ţările subdezvoltate social, precum România, şi ţine de marea conversaţie globală despre Agenda de dezvoltare post-2015. În iulie, MAE anunţa numirea dnei Miculescu în funcţia de reprezentant al ONU şi Director al Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Belgrad (UNOB). Din această poziţie, dna Miculescu va conduce activităţile UNOB în sprijinul Misiunii ONU de Administrare Interimară în Kosovo (UNMIK) şi activităţile regionale relevante pentru ONU şi activitatea UNMIK. Succes! 

Notă: Reprezentanţa României la ONU a fost preluată de Ion Jinga, fostul ambasador la Londra. Tot aşa, succes! 

notabil 

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate l-a numit anul trecut pe diplomatul român Traian Hristea în poziţia de şef al Delegaţiei UE în Kazahstan, în contextul anunţării noii organigrame a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE). Membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României din 1995, dl Hristea a mai condus Delegaţia UE la Erevan (2011-2015), a fost ambasador al României la Kiev (2005-2010), a condus Direcţia Prognoză şi Planificare Politică din MAE (2010-2011) şi Direcţia Europa Lărgită şi Republica Moldova (2004-2005).

Denisa-Elena Ionete a fost numită anul trecut în poziţia de şefă a Delegaţiei UE în Ciad. Anterior, dna Ionete a condus Unitatea de Management al Crizelor şi Situaţiilor de Fragilitate, din cadrul Directoratului General Cooperare Internaţională şi Dezvoltare (DEVCO) al Comisiei Europene, iar în perioada 1998-2006 a fost ofţer de programe UNICEF în Gabon, Nigeria, Palestina şi Afganistan.

fp

În cadrul Galei FP România 2016, dl Cornel Feruţă a fost premiat "pentru cariera internaţională relevantă"

Cornel Feruţă 

Diplomat 

Pentru relevanta carieră internaţională. 

Finalizarea, anul trecut, a îndelung negociatului acord internaţional asupra limitării programului nuclear iranian a făcut din Teheran una dintre principalele destinaţii ale diplomaţiei mondiale – mai ales a celei economice. România pare să fi fost luată prin suprindere, ca de iarnă – dar un diplomat român, cel puţin după origine, cunoştea de mult subiectul. Cornel Feruţă, coordonator-şef în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a făcut parte din delegaţia care a negociat cu Iranul – apărând inclusiv în fotografia de la semnarea planului de acţiune pentru implementarea acordului. 

În 2008, Cornel Feruţă (pe atunci în vârstă de 33 de ani) a fost numit vicepreşedinte al Consiliului Guvernatorilor AIEA, funcţie pe care a deţinut-o până în 2010. În 2011 a fost numit preşedinte al celei de-a 55-a Conferinţe Generale a Agenţiei. În 2013 – preşedinte al celui de-al doilea Comitet Pregătitor al Conferinţei de Revizuire a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare. Din septembrie 2013 coordonează activităţile interne şi externe ale Agenţiei. Dl Feruţă este diplomat de carieră, cu o activitate de peste 15 de ani în Ministerul Afacerilor Externe. A plecat la sediul AIEA din Viena din funcţia de director-general pentru afaceri politice în cadrul MAE. Interesant, înainte de a se angaja în structurile MAE, a fost, timp de trei ani, redactor la Evenimentul Zilei şi la Jurnalul Naţional (1994-1997). Deci se poate ;) 

notabil 

Cât de mult ne plac emisarii FMI în România? Cam la fel o plac ciprioţii şi grecii pe Delia Velculescu – fostă şefă a misiunii FMI în Cipru în perioada bailout-ului, acum şefă a misiunii FMI în Grecia. Dna Velculescu are un master şi un doctorat în economie la Universitatea Johns Hopkins din Maryland şi a intrat în echipa FMI în 2002. Este co-autoare a unei analize a economiei greceşti, publicată în 2009, de unde şi rolul care i s-a atribuit în rezolvarea crizei din Grecia. Ca anecdotă, Delia Velculescu a învăţat la şcoala din Sibiu unde viitorul preşedinte Klaus Iohannis preda fizica. 

Ioan Mircea Paşcu 

Europarlamentar 

Pentru că alarmează Vestul asupra agresivităţii Rusiei în estul UE. 

Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu (PSD/ S&D) este vicepreşedinte al Parlamentului European şi al Comisiei de Afaceri Externe. Cu puterea acestor funcţii în spate, primăvara trecută, dl Paşcu a prezentat în PE un raport asupra schimbărilor radicale din peisajulul geostrategic al Mării Negre ca urmare a anexării ilegale a Crimeei de către Rusia. Câteva idei din raport, via euractiv.ro: Rusia susţine că NATO se apropie de graniţele ei; în cazul Crimeei, Rusia a venit aproape de NATO, iar acum avem, practic, un fel de graniţă maritimă cu Rusia. Plasarea unor sisteme cu rază lungă de acţiune în Crimeea permite Rusiei să ajungă adânc în teritoriul NATO, ceea ce a creat o problemă de apărare pentru Alianţă. Evoluţiile din Marea Neagră au două dimensiuni: situaţia exploatărilor de gaze şi petrol, şi transportul celor care provin din alte zone prin Marea Neagră. Apoi o cursă a înarmărilor – pe de-o parte, masivul program de modernizare a flotei sale din Marea Neagră, pe de alta, răspunsul pe care ţările occidentale sunt îndreptăţite să-l dea. Accesul la beneficiile rezervelor de petrol şi gaze din Marea Neagră va fi mediat de echilibrul forţelor navale existente în zonă... „Raportul doreşte să sporească gradul de conştientizare de către UE a importanţei Mării Negre, într-o perioadă în care revizuim deopotrivă strategia în domeniul securităţii şi cea de apărare. Desfăşurarea şi modernizarea agresivă a flotei de către Rusia reprezintă o provocare în domeniul securităţii, care nu poate fi ignorată sau lăsată în întregime în grija NATO", a punctat europarlamentarul PSD. „Înainte de anexarea ilegală a Crimeei, existau o bază pentru flota rusească la Sevastopol şi câteva mici forţe de apărare. (...) Acum, în doar ceva mai mult de un an, au devenit o forţă de luptă care poate acţiona în Orientul Mijlociu, Balcani, Europa Centrală şamd." 

În noiembrie, după atacurile din Paris, analiza, pentru Agerpres, efectele geopolitice ale înaintării terorismului islamist în Europa: „Trei sunt implicaţiile mai mari. Prima: prin aceste atacuri, securitatea euroatlantică capătă o dimensiune nouă, cea internă (război pe străzile Europei), alături de cea tradiţională, externă. Acest lucru ar trebui să însemne o modificare de abordare a noului concept european de securitate, pe care îl pregăteşte dna Mogherini. A doua: Franţa a decis să ceară activarea, pentru prima dată, a clauzei de asis¬tenţă reciprocă (echivalentul art. V din Tratatul NATO) din Tratatul UE. Ambele implicaţii sunt departe de a fi înţelese în întregime în acest moment. A treia: Franţa a decis să îşi coordoneze acţiunile cu Rusia, ca doi aliaţi, în condiţiile în care Rusia nu este membră nici a NATO, nici a UE. Mai mult, din noul discurs politic francez, se poate deduce că problema respectării Acordului Minsk de către Rusia, de care este legată ridicarea sancţiunilor UE impuse în urma anexării ilegale a Crimeei şi destabilizării militare a estului Ucrainei de Rusia, a trecut deja pe planul doi, în raport cu lupta comună antiterorism. Aceasta, deşi, aparent, Rusia nu a condiţionat colaborarea antiterorism de ridicarea sancţiunilor (iar Rusia a intervenit în Siria cu destul timp înainte de atacurile de la Paris...). În acest context, ne putem întreba dacă nu se va relua şi transferul celor două portelicoptere franceze către Rusia, transfer momentan îngheţat.”

Monica Macovei 

Europarlamentară 

Pentru iniţiativele politice pan-europene. 

Greu de evaluat cu optimism şansele partidului Monicăi Macovei în Parlamentul României. Activitatea sa din Parlamentul European este însă remarcabilă. Atenţiune, limbaj europenist: Parlamentul European a adoptat, primăvara trecută, raportul europarlamentarei Monica Macovei (independentă/PPE) privind propunerea de regulament a Comisiei Europene pentru înfiinţarea Procurorului European – care ar putea investiga fraudele cu fonduri europene în statele membre UE. Raportul nu este unul legislativ, dar prin adoptarea lui PE indică necesitatea grăbirii procesului de creare a instituţiei Procurorului European – prevăzută în Tratatul de la Lisabona. Potrivit raportului, Biroul Procurorului European va efectua investigaţii penale şi va trimite în judecata persoanele învinuite de infracţiuni care afectează bugetul Uniunii. Instituţia va avea două componente: un birou central, format din 25 de procurori europeni selectaţi pe baza unei competiţii deschise, cu un procuror-şef; procurori europeni delegaţi, adică procurori din statele membre care vor ancjeta acasă cazurile de fraudă cu bani europeni, dar printr-o colaborare directă cu biroul central. „Avem procurori români anticorupţie care îndeplinesc criteriile pentru a fi procurori europeni şi care pot oferi lecţii despre combaterea eficientă a fraudelor şi corupţiei", a declarat la avea vreme dna Macovei. 

idei 

Sorin Pîslaru, ZF: „În faţa neputinţei de a face autostrăzi şi căi ferate rapide cu bani la Uniunea Europeană, având în vedere că din 4,5 mld. euro alocaţi pentru infrastructură în exerciţiul bugetar 2007-2013 am folosit doar 2,5 miliarde de euro, România mai are o singură soluţie. Să cedeze construcţia autostrăzilor şi a căilor ferate direct către Comisia Europeană. În prezent, statul român primeşte bani pentru proiecte de la Uniunea Europeană, comandă studiul de fezabilitate, contractează proiectantul şi constructorul, rezolvă contestaţiile,  plăteşte, recepţionează lucrarea  şi trimite facturile spre decontare la Bruxelles. (...) Aşa că, dacă tot este dispusă Uniunea Europeană să ne dea bani de autostrăzi, de ce să nu le comande direct la construc¬tori şi să se ocupe de finalizarea lor? (...) Au luat economia, să ia şi administrarea investiţiilor în infrastructură. Şi pot urma spitalele sau şcolile.”

Sorin Moisa 

Europarlamentar 

Pentru (re)cunoaşterea problemelor TTIP. 

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), care urmează să niveleze pieţele SUA şi UE, a fost prezentat iniţial drept o iminentă revărsare de mană cerească – treptat, criticii, mai ales europeni, dar şi americani, i-au demonstrat limitele şi au avertizat tot mai sonor asupra pericolelor induse. Cu toate criticile, tăvălugul nu se va opri. Tot ce mai poţi este să fii pregătit, inclusiv prin cunoaşterea detaliilor, şi să încerci impunerea câtorva ajustări. Europaramentarul Sorin Moisa (PSD/ S&D) s-a afirmat drept cel mai mare promotor al TTIP în România – unde a derulat o amplă campanie “de informare”, demnă şi de cauze mai... puţin contestate. Într-o ultimă luare de poziţie pe această temă, dl Moisa caută un acord fin: „A venit, în sfârşit, timpul să atacăm problema cea mai spinoasă a TTIP (şi a tuturor celorlalte mari tratate intra-occidentale): infamul, mult hulitul mecanism de reglare a disputelor între state şi investitorii privaţi, zis pe acronimul lui englezesc ISDS (Investment State Dispute Settlement). (...) Nu sunt motive să-ţi placă ISDS: este un sistem bizar pentru bunul simţ, prinde viaţă pentru fiecare caz în parte, fără posibilităţi reale de apel în caz de eroare, cu tribunale care nu ar trebui să se cheme tribunale ci comisii de arbitraj, cu putere mare o dată ce cazul ajunge în faţa lor. Abuzurile sau excesele unor corporaţii sunt bine documentate. Evident că ai încredere mai mare într-o curte naţională, imperfectă cum o fi ea, dar cu judecători profesionişti, trecuţi prin multe procese de selecţie, controlaţi de reguli, jurisprudenţă, tradiţie, proceduri de apel, curte de casaţie care face unificarea interpretării şi jurisprudenţei. Dar, să privim, fără patimă, şi cealaltă parte a paharului, în general ignorată în dezbaterea publică: cazurile de imposibilitate a apelului la justiţie, respectiv ceea ce aş numi naţionalism judiciar: tendinţa curţilor de a apăra interesul naţional sau local în detrimentul interesului individului sau al investitorului, cu atât mai mult dacă el este străin. Care este echilibrul între aceste două tendinţe în privinţa ISDS? Evident că transformarea lui într-un nou sistem, care să nu mai sufere de hibele criticabile ale celui vechi, dar care să păstreze un minim confort pentru investitori împotriva patriotismului judiciar, localismului agresiv, fie el şi rar sau excepţional. Este exact ce a propus de curând Comisia Europeană, împinsă de Parlamentul European, incluzându-mă aici direct şi pe mine: Sistem de Curte de Investiţii, cu o curte de primă instanţă şi curte de apel, judecători permanenţi profesionişti, care deci pot fi cenzuraţi de presă şi societatea civilă, secretul deliberărilor doar ca super-excepţie, distribuţia aleatorie a cazurilor pentru a evita suspiciunile. Mai sunt lucruri de îmbunătăţit la dreptul de reglementare şi definiţia exproprierii indirecte, după părerea mea, dar ne apropiem de punctul de echilibru între toate tendinţele şi interesele. Exact aici se află şi interesul României: noi avem tratate de modă veche cu SUA şi Canada. Un sistem de arbitraj mult ameliorat îl înlocuieşte pe cel vechi, din anii ’90, cu care altfel rămânem expuşi exceselor eventuale ale investitorilor sau erorilor judiciare ale arbitrilor.” Hm! 

notabil 

Regizorul Cristian Mungiu se numără printre cei 20 de cineaşti europeni de top care au cerut anul trecut protejarea legii drepturilor de autor de intenţia Comisiei Europene de a o înlocui cu o Digital Single Market (DSM) – care ar permite producţiei audiovizuale şi cinematografice să circule liber în interiorul UE, prin intermediul unor licenţe paneuropene. Cineaştii spun că propunerea CE de eliminare a noţiunii de „exclusivitate teritorială" îi va deposeda de drepturi pe posesorii acestora, va aduce beneficii doar platformelor multiteritoriale, precum Netflix şi Google, şi va ameninţa întregul sistem de finanţare care a permis înflorirea industriilor cinematografice şi culturale din Europa. „Filmele noastre sunt o formă de speranţă şi contribuie, cu modestie, dar în mod cert, la construirea identităţii europene.” Semnatarii documentului au subliniat, însă, nevoia de plasare a „uriaşilor din domeniul internetului global" pe picior de egalitate cu actorii locali de pe piaţa cinematografică, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale şi cotele de investiţii.

Angela Filote 

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România 

Pentru că solicită şi o economie europeană în România. 

În România, cu a doua cea mai săracă populaţie din UE, sunt necesare măsuri destinate trecerii de la un stat cu costuri scăzute la unul cu forţă de muncă cu valoare adăugată medie şi mare, dar fără a pierde interesul investitorilor – a semnalat, toamna trecută, reprezentanta Comisiei Europene la Bucureşti, la un summit adresat investitorilor. „Ce face ca România să fie atractivă? Fundamentele macroeconomice o fac atractivă, dar, din nou, dacă ne uităm la motivele principale pentru care vin investitorii, cel puţin potrivit studiilor noastre, costurile relativ scăzute pe plan local, aşezarea geografică, apartenenţa la Uniunea Europeană şi resursele naturale reprezintă avantaje. Dintre toate aceste motive, am o problemă cu costul scăzut. Nu cred că România îşi permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut, nu cred că e corect pentru români.". Dna Filote semnala atunci că, pe fondul unei predilecţii în economie pentru sectoarele cu tehnologie scăzută şi medie, nici puţinele industrii cu tehnologie ridicată nu investesc suficient în cercetare. 

notabil 

Louis Schweitzer, fostul preşedinte al Renault, responsabil cu succesul Dacia Logan, a fost trimis anul trecut de Guvernul Franţei să conducă un program prin care România să obţină o mai bună absorbţie a fondurilor europene în perioada 2014-2020. Va lucra în cadrul Expertise France, o agenţie guvernamentală franceză, şi va susţine aplicarea unui program de sprijin pentru modernizarea administraţiei române. „Programul a fost conceput pentru a contribui la aplicarea Acordului de parteneriat încheiat între România şi Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020”, a declarat, pentru HotNews, Cyril Bouyeure, consilier special pe lângă preşedintele Expertise France.

de urmărit 

Dan Luca, directorul Institutului Euractiv din Bruxelles, flutura anul trecut o propunere de program guvernamental de consolidare a expertizei în materie de politici europene în administraţia românească, de la nivel naţional şi local – mai ales că în 2019 vom deţine Preşedinţia UE. „Pentru a face faţă volumului de muncă la nivel comunitar, România trebuie să-şi dubleze şi perfecţioneze rapid resursa umană instituţională implicată în mecanismul de racordare a ţării la UE. Aceasta se poate face doar prin lansarea unui nou program guvernamental, asemănător cu cel lansat în anul 2002, în perioada de pre-aderare (al euroconsilierilor). Pe de altă parte, România trebuie să-şi consolideze reprezentarea sectorului privat românesc în polul legislativ Bruxelles. Având în vedere particularităţile economiei româneşti, Guvernul român trebuie să se implice în găsirea schemelor de co-finanţare. O soluţie, care pare la îndemână, este modelul francez, care susţine financiar tinerii francezi în birourile de lobby de la Bruxelles ale companiilor franceze. Este nevoie de o strategie coerentă pentru ca românii să pătrundă în secretariatele celor 3.000 de federaţii din Bruxelles, dar şi grupurile de lucru tematice specifice fiecărei federaţii, pentru a avea o prezenţă mai solidă în procesul decizional al acestor structuri.


Doru Lionăchescu, Gabriel Elefteriu 

Bancher de investiţii; analist de securitate 

Pentru analizele de geo-economie, respectiv geo-politică. 

Faptele merg mai departe şi dacă nu le cunoşti ori înţelegi. FPR caută să aducă un plus de interpretare. Din sumarele anului trecut am ales două analize remarcabile. 

În ediţia nr 46 (iunie/ iulie), Doru Lionăchescu, preşedintele Capital Partners, constata că România a ignorat participarea la constituirea, istorică, a unui nou organism financiar internaţional: Banca Mondială a Chinei. „România asistă inertă diplomatic la acest eveniment epocal, paralizată între un pro-americanism îngust şi un <<pro-sinoism>> de faţadă, fără să-şi vadă interesul propriu şi uluită de mişcarea unor ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania şi chiar Polonia, care au decis să solicite statutul de membri fondatori ai AIIB. (...) Este aproape sigur că statutul băncii va permite şi încuraja finanţarea proiectelor de infrastructură din întreaga lume, având de-a face nu cu o bancă pentru infrastructură asiatică, ci cu o bancă asiatică pentru infrastructură. Devine astfel şi mai blamabil dezinteresul României – o ţară cu nevoie disperată de investiţii în infrastructură – de a participa din interior la configurarea acestei instituţii financiare alternative.”

Folosind şi această observaţie în argumentarea sa, Gabriel Elefteriu, cercetător la un think tank din Londra, formula, în ediţia nr 48 (august/ septembrie), o teorie curajoasă în locul văicărelii locale că am fi o colonie americană: o adâncire a „protectoratui” SUA ar fi cea mai bună veste posibilă. Cităm, pe sărite: „Să nu ne ascundem după deget: România se află acum sub semnul unui un regim care poate fi cel mai bine descris ca un protectorat american de facto. (...) SUA nu-şi (mai) pot permite să <<piardă>> România. Iar cu acest interes-cheie american de partea sa, România poate căpăta o statură mai înaltă în Europa şi în lume. Aceasta este o putere extraordinară în mâinile Bucureştiului – doar să o realizeze. (...) Până la urmă, acest protectorat american nu poate fi considerat din perspectivă românească decât o situaţie temporară – chiar dacă asta ar putea însemna decenii, cât ar putea dura noua fază de confruntare cu Rusia.” Altfel zis, vom pluti de-a pururi în deriva vremurilor sau facem şi noi ceva din ce face istoria din noi? 

notabil 

La conferinţa „Rezilienţa în 2050", din octombrie trecut, organizată de Royal United Services Institute (RUSI), preşedintele Fundaţiei Eurisc, Liviu Mureşan, şi colegul său Alexandru Georgescu, au fost declaraţi câştigătorii ediţiei inaugurale a Concursului de Eseuri RUSI. Contribuţia lor s-a numit „Drumul către Rezilienţă - Securitate Spaţială şi Infrastructuri Critice Spaţiale". Înfiinţată în 1995, Fundaţia EURISC desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul riscurilor non-militare, „explorând noile dimensiuni ale securităţii”. Un exemplu de proiect în acest sens este parteneriatul cu Agenţia Spaţială Română şi Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare din cadrul Ministerului Apărării pentru studiul „Sisteme Spaţiale ca Infrastructuri Critice”, o premieră la nivel internaţional, ale cărui rezultate sunt prezentate în cadrul unor conferinţe anuale desfăşurate sub egida Academiei Internaţionale de Astronautică. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite