100 FP România/ 2015 - cine ce a făcut relevant în Politică-Administraţie-Justiţie: activişti, tehnocraţi, analişti şi alţii

Anul 2015 a început şi s-a încheiat cu valuri de proteste în stradă. Primele au fost declanşate de prietenii-activişti ai pădurilor patriei. În ultimele, societatea civilă a jucat rolul opoziţiei politice. Ca urmare, avem un guvern tehnocrat, pe alocuri promiţător. A fost şi anul în care un antrenor de yachting a reuşit să retrocedeze cetăţenilor terenuri însuşite de rechini.

Procurorii DNA au scos din circuit alte sute de corupţi – dar victime ale Revoluţiei şi ale Mineriadei se încăpăţânează să acuze mai departe Justiţia... Asociaţii de civici forjează instrumente pentru şi mai multă participare publică – iar unii, puţini, scriu cu voce tare ce gândesc mai mulţi. - versiune extinsă faţă de ediţia tipărită 

sumarul listei 100 FP România/ 2015 - inclusă în ediţia FP România nr 50 (februarie/ martie 2016)

ediţii anterioare: 100 FPR/ 2014 (Administraţie/ Politici) - 100 FPR/ 2013 (Politică/ Administraţie/ Justiţie) 

Societatea civilă 

Asociaţii, grupuri de iniţiativă, activişti independenţi – şi protestatari ocazionali 

Pentru dobândirea conştiinţei de sine. 

Adevărul socotea în decembrie că „strada” a fost personajul anului trecut, pentru că a forţat demisia unui premier-problemă. E mai mult decât atât. „Societatatea civilă, în ambele ei forme, organizată şi dezorganizată, a reuşit în ultimii patru ani dacă nu să schimbe regulile jocului măcar să indice ce este în neregulă cu ele. De multe ori societatea civilă a îndeplinit şi funcţia de opoziţie, fie pentru că marile partide ajunseseră la consens (Roşia Montană, Legile Big Brother), fie pentru că opoziţia era prea slabă şi ilegitimă ca să acţioneze convingător (protestul privind condiţiile de vot din diaspora, protestul Colectiv). Prin cererile repetate de reformă electorală şi politică a reuşit schimbări legislative care vor putea duce la stimularea participării politice şi la relansarea pluralismului. Societatea civilă a înregistrat câteva victorii împotriva marilor companii. (...) În privinţa influenţei serviciilor secrete, este din ce în ce mai vocală, dar nu are îndeajuns de multe resurse să îşi asume mai mult. (...) Democraţia locală a fost stimulată de apariţia a numeroase grupuri civice care au început să se mobilizeze şi să conteste eficient monopolul de putere la nivel local. Deşi o tendinţă îmbucurătoare, încă nu s-a depăşit bariera urbană a acestei mobilizări”, ne explica, în ediţia trecută a FPR, lectorul şi activistul Claudiu Crăciun (care a fost de fiecare dată acolo, adesea cu portavocea). 

notabil

• În multe locuri din ţară, simpli cetăţeni cer socoteală autorităţilor locale: la Iaşi au obţinut replantarea teilor şi renunţarea la scobirea unei parcări subterane în locul parcului din centrul oraşului, gălăţenii solicită redarea în folosinţă a cinematografelor, un site bacăuan stă cu ochii pe aleşii locului, craiovenii au adunat 13.000 de semnături pentru organizarea unui referendum local împotriva proiectelor nucleare de peste Dunăre, elevi din Constanţa şi-au obţinut bursele prevăzute de lege, clujenii au salvat malul Someşului de automobile, varii grupuri de transilvăneni caută să oprească poluarea produsă de fabrica de formaldehidă Kronospan din Sebeş, bucureşteni din mai fiecare sector luptă mai departe pentru salvarea unor spaţii verzi, monumente şi clădiri de patrimoniu – şamd. 

Paznicii pădurilor 

Pentru riscantele investigaţii asupra defrişărilor. 

Să nu uităm, protestele anului 2015 au început cu revoltele legate de dezvăluirea, prin imagini şi cifre, a proporţiei dezastrelor din pădurile patriei şi a culiselor acestui jaf atât ecologic cât şi economic. La sfârşitul lui aprilie, Environmental Investigation Agency (EIA), o ONG de mediu cu birouri în Washington şi Londra, condusă de Alexander von Bismarck, a făcut publice filmări din care reiese că reprezentanţi ai companiei Holzindustrie Schweighofer România ar accepta în cunoştinţă de cauză, ba chiar ar bonifica, lemn tăiat ilegal din pădurile româneşti. Ancheta a scos mii de oameni în stradă la Cluj, Sibiu, Iaşi, Alba-Iulia, Sfântu Gheorghe, Ploieşti, Baia Mare, Drobeta Turnu-Severin, Braşov, Tulcea, Miercurea Ciuc – ca şi în diaspora. În urma protestelor, prevederile anti-monopol din Codul Silvic au fost păstrate, compania austriacă a fost supusă unui control guvernamental care a semnalat numeroase ilegalităţi, iar practicile acesteia au ajuns cunoscute la nivel european; a crescut numărul dosarelor penale legate de tăierile ilegale de lemn, s-a înfiinţat Garda Forestieră, iar la începutul anului trecut a fost promulgată modificarea Legii privind siguranţa naţională, prin care problematica mediului (inclusiv cea a pădurilor) este inclusă printre cele privind securitatea naţională – a sintetizat România Curată. 

Aceeaşi cauză o servesc cu îndârjire şi activişti curajoşi precum Gabriel Păun (aka Agent Green), care a derulat campanii legate de interzicerea tăierilor de lemn din Parcurile şi Rezervaţiile Naturale (în urma cărora s-a ales inclusiv cu agresiuni fizice), sau Hans Hedrich, de la Asociaţia Neur Weg, care insistă să facă anchete şi rapoarte legate de activităţile forestiere, în special în legătură cu activităţile fabricii... Schweighofer de la Reci. 

de urmărit

• Garda Forestieră – noua poliţie a pădurilor. 900 de oameni înarmaţi, cu o misiune ca şi imposibilă. 

• Mulţi dintre cei care monitorizează zi de zi mediul înconjurător vor o super-reglementare comunitară referitoare la pădurile europene – semnala vara trecută jurnalistul eco Raul Cazan. UE ar fi interesată de o înţelegere pan-europeană pe păduri împreună cu Rusia. Întrucât noi tehnologii pot proteja domeniile forestiere din nordul Scandinaviei şi până în Europa centrală şi de est, oportunităţile de exploatare sustenabilă a pădurii sunt în creştere. Iar a nu rade pădurile este esenţial pentru o economie europeană prosperă pe termen lung.

idei

• Claudiu Crăciun, pe fondul protestelor eco din mai: „Schimbarea Codului Silvic – interzicerea tăierilor la ras, limitarea cantităţii de lemn pe care o procură o companie, politica activă de reîmpădurire şi anchetarea abuzurilor şi ilegalităţilor. Dar e momentul să gândim toată politica într-un singur pachet, care să cuprindă exploatarea sustenabilă a lemnului, co-interesarea proprietarilor de păduri în protejarea acestor, dezvoltarea de proiecte economice locale alternative la tăierea lemnului, dezvoltarea industriei româneşti de prelucrare, refacerea fondului forestier şi politica de comerţ exterior. Nu există soluţii miraculoase şi pe termen scurt, deşi un moratoriu pe exploatare şi interzicerea sau limitarea, pe termen lung, a exportului de lemn brut sau puţin prelucrat ar putea fi măsuri eficiente. Pe termen lung, legislaţia şi atitudinea guvernanţilor trebuie să ţintească exploatarea la o rată de reîmpădurire a României (în aces moment suprafaţa împădurită este în scădere) şi integrarea resursei de lemn într-un lanţ domestic de producţie de bunuri finite.”

Dacian Cioloş şi colegii 

‘Tehnocraţi’ 

Pentru şansa de a iniţia noi direcţii în administraţia de stat. 

Numirea ca premier tehnocrat a fostului comisar european pentru Agricultură a fost îmbrăţişată de mai toată lumea de acasă. Anul avut la dispoziţie este însă prea scurt pentru ca o mână de persoane care abia devin echipă chiar să pună ţara pe făgaşuri mai bune. Dar aceşti „tehnocraţi” ar putea imprima câteva tendinţe pozitive. Unii dintre noii miniştri, secretari de stat şi consilieri – pe care îi ştiam, sau nu, din business, universitate ori activism – se vor afla cu siguranţă în lista 100 FPR/ 2016. Este incert dacă se vor mai afla în aceleaşi funcţii şi anul viitor, dar exemplul lor îi poate convinge şi pe alţii aidoma să intre în serviciul public – inclusiv pe calea politicii. Pe de altă parte, mizând mai curând pe încrederea populară decât pe acordul partidelor, guvernul tehnocrat poate iniţia (institui?) politici pe care niciun guvern politic nu le-a îndrăznit. 

Doar un exemplu. Aproape ca primă decizie (pe cât de inedită, pe atât de salutată de către „modernişti”), premierul Cioloş a precizat că guvernul nu are de unde da bani pentru construcţia de biserici – invers, a încurajat bisericile să se implice în proiecte sociale... „Cred (...) că aici e importantă implicarea enoriaşilor şi a autorităţilor locale. Acestea pot să decidă cel mai bine ce fel de investiţii sunt prioritare sau nu pentru comunităţile respective”, a adăugat premierul. Amen! 

de urmărit

• Şi tehnocraţii de la Preşedinţie – care lucrează la strategia de apărare, la reforma constituţională sau la pactul pentru educaţie. 

notabil

• Sorin Pîslaru, redactor-şef al ZF: „Toţi ochii sunt îndreptaţi în aceste zile spre cei 20 de miniştri din echipa premierului Dacian Cioloş, dar mulţi uită că centrii de putere ai administraţiei din România nu mai sunt demult la Palatul Victoria. Din 1998 încoace, de când la sfatul FMI şi al Băncii Mondiale România a spart toată administraţia, transportul şi energia, constituind case, autorităţi şi companii independente, guvernul a devenit mai mult un grup de păpuşi de carton scoase în faţă după care să fugă atenţia presei şi a opiniei publice. Banii adevăraţi sunt derulaţi prin alte instituţii, conduse de oameni care nu sunt audiaţi în Parlament, aproape invizibili opiniei publice, dar de competenţa şi energia cărora ar trebui să depindă sectoare cheie ale României. Sănătatea, infrastructura şi pensiile sunt administrate, în fapt, de Casa Naţională de Sănătate (CNAS), de Compania Naţională a Drumurilor (CNADNR), de Casa de Pensii (CNPP). De partea cealaltă, la strângerea veniturilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)  este stăpână pe colectarea  a  40 miliarde de euro pe an. (...)  Niciun guvern nu s-a atins de ele de două decenii încoace, ci, mai mult, au înflorit la fiecare schimbare de putere pentru a crea spaţiu noilor veniţi. Nu mai vorbim de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ţinta unor scandaluri de sute de milioane de euro cu retrocedări. Acolo sunt banii adevăraţi. La televizor, la audieri, defilează doar ţintele de carton.” 

• Idem: „Cine să vină la un job care presupune administrarea a 48 de miliarde de euro, cât este bugetul consolidat al României, pe 1.500 de euro pe lună, cât este salariul actual al ministrului de Finanţe, dacă nu se gândeşte că are alte <<resurse>> la dispoziţie? Pentru consiliul de administraţie al Băncii Naţionale, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru board-urile sau conducerea executivă a Eximbank, a CEC sau a fondurilor de garantare şi contragarantare – unde salariile sunt înzecite – îmbulzeala este mult mai mare. (...) Poate România să se îndrepte în sfârşit către un model în care înalţii funcţionari să trăiască din salarii, sau va rămâne prizoniera acestui ciclu nesfârşit de numire a unor oameni cu probleme de dosar, de menţinere în mod deliberat a salariilor pentru funcţiile-cheie la un nivel redus şi de contraselecţie astfel a unor personaje prizoniere ale sistemului?”

Liviu Doară 

Antrenor de yachting

Pentru că a retrocedat cetăţenilor 10 ha de parc. 

Primăria municipiului Bucureşti deţine din 1912 cele şapte hectare din Parcul Herăstrău unde, din 1932, funcţionează baza sportivă numită acum Secţia de Yachting a Clubului Sportiv Sportul Studenţesc. În 1999, Ministerul Tineretului şi Sportului, condus pe atunci de Crin Antonescu, a dat terenul, cu titlu de proprietate, către Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A (BTT) – deşi nu avea niciun drept s-o facă! Ulterior, numitul BTT a cedat terenul, în manieră clasică, unei firme controlate de „rechini imobiliari”: s-a asociat cu respectivii „pentru investiţii”, numai că a fost repede chemată în judecată pentru „nerespectarea obligaţiilor” – proces la care nici nu s-a prezentat... Din 2002, Liviu Doară, preşedintele clubului sportiv nautic din Herăstrău, s-a tot judecat pentru recuperarea terenului (de fapt, a unei suprafeţe cu 3 ha mai mare decât cea folosită de club). În mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă în favoarea Primăriei – care a intervenit în proces abia în 2009... „După atâţia ani de lupte şi de chinuri, ţi se pare că ai facut un lucru extraordinar, dar de fapt a revenit totul la normal. Pentru noi este ca şi cum am fi cucerit Everestul. Celor care sunt în situaţia noastră le spunem să nu renunţe, fiindcă într-o cursă termini când ai trecut linia de sosire şi trebuie să lupţi până la capăt”, a spus dl Doară, pentru site-ul România Curată. „De-a lungul anilor am primit şi ameninţări că o să îmi ia zilele, să fiu atent pe unde trec strada, că eu sunt unul mic şi ei sunt foarte mari şi pot să îmi facă multe”, şi-a mai amintit antrenorul. Multe alte detalii iţite în timpul procesului sunt la fel de halucinante: Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, care administrează Parcul Herastrău, nu mai deţine nicio arhivă referitoare la trecutul juridic al terenurilor... Ciraci din Ministerul Educaţiei au încercat să desfinţeze clubul, ca să dispună de activele bazei... Filme cu mafioţi care se petrec în realitate, în timp ce majoritatea ne uităm la filme cu gangsteri. 

Departamentul Naţional Anticorupţie

Procurori 

Pentru că ar putea şi reintroduce în circuit banii furaţi de marii corupţi scoşi din circuit. 

DNA a reuşit anul trecut un record mondial: inculparea unui premier în funcţie. Lista „clienţilor” anului a inclus însă şi alte nume grele, din rândul cândva „intangibililor”: Udrea, Şova, Oprescu şi colaboratorii. Dincolo de persoane, procuroarea-şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a raportat anul trecut un bilanţ foarte bun şi pentru 2014: peste 9.100 de cauze (cel mai mare număr de la înfiinţarea DNA); creşterea semnificativă a numărului rechizitoriilor (317); peste 1.100 de persoane trimise în judecată; peste 1.300 de inculpaţi au fost condamnaţi definitiv (procentul de achitări s-a menţinut la 9%, sub media europeană); peste 600 de cauze de fraudă şi corupţie în achiziţii publice cu fonduri naţionale şi europene; 35 de magistraţi trimişi în judecată şi 20 condamnaţi definitiv (număr în creştere); cererea de încuviinţare a arestării a 9 parlamentari şi urmărirea penală a 12 miniştri şi foşti miniştri – într-un singur dosar intervenţia procurorilor a oprit un prejudiciu de 5 milioane de euro, de câteva ori bugetul DNA. 

Ajungem astfel la una dintre revendicările publice foarte vehemente ale şefei DNA de anul trecut: „Este important ca o persoană condamnată pentru corupţie să nu-şi păstreze averea. Doar în dosarele DNA suma care trebuie confiscată de stat este de 310 milioane de euro. Dacă această sumă ar fi confiscată, ar fi asigurate salariile medicilor pe trei ani de zile. Este important ca organele fiscale să ducă acţiunile până la capăt.” Notă: Guvernul a aprobat, anul trecut, înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate. Va fi condusă de un director general, numit de către ministrul Justiţiei, şi va avea 35 de angajaţi.

notabil

• Ciprian Man – procuror-şef al DNA Oradea, care a trimis anul trecut în judecată patru judecători, doi prim-procurori şi a obţinut condamnarea definitivă pentru corupţie a doi avocaţi şi a unui judecător. 

• George Dorel Matei şi Bogdan Ion-Tudoran – judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti care l-au condamnat pe Ioan Niculae şi pe Gheorghe Bunea Stancu, în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană. 

• Mihai Mihalcea şi Georgiana Tudor – judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti care i-au condamnat pe Ovidiu Tender şi pe Marian Iancu la 13, respectiv 14 ani de puşcărie. 

• Curtea de Apel Braşov, care a pronunţat anul trecut o sentinţă civilă contra unui preşedinte în funcţie. 

Mocanu, Stoica şi alţii

Persoane vătămate

Pentru că nu lasă să moară şi dosarele Mineriadei. 

Dacă Justiţia ar fi funcţionat măcar ca acum în ultimii 25 de ani, România ar fi mai aproape de Europa. Din păcate, nu-şi spală nici acum toatele păcatele – printre cele mai vechi fiind dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadei. O mână de oameni, însă, insistă să ceară să se facă dreptate în aceste cauze. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a confirmat, primăvara trecută, redeschiderea urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. În pofida celor aproape 100 de morţi şi a peste 1.000 de răniţi în urma ciocnirilor din 13-15 iunie 1990 între protestatari, forţe de ordine şi mineri, în toată această perioadă au fost emise doar decizii de neîncepere a urmării penale, inclusiv din raţiuni de prescriere a răspunderii penale pentru unele dintre faptele reclamate – fapte care vizau capi militari şi politici ai vremii. Numai că, în septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constat că România a încălcat trei articole din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu (al cărei soţ a fost ucis de glonţ în timpul Mineriadei), Marin Stoica (bătut cu bestialitate, în sediul TVR, pe 13 iunie) şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 – cauza „Mocanu şi alţii împotriva României” – s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne în dosarele mineriadei. Ca urmare, România a fost obligată să continue investigaţiile. Mai mult, instanţa europeană a subliniat că statul român are obligaţia de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora. Se va face această dreptate? Avocaţii Diana Hatneanu şi Antonie Popescu, care au obţinut la CEDO acastă redeschidere a anchetei, cred că totul va fi tergiversat mai departe, până când cei cercetaţi vor deceda. De ce? Antonie Popescu, pentru România Curată: instituţiile statului au fost capturate „de către reţeaua de crimă organizată şi corupţie care s-a ţesut tocmai la adăpostul crimelor din perioada infracţională Decembrie 1989-Iunie 1990, având aceeaşi actori şi regizori”.

de urmărit

• Magistraţii IICJ încă discută şi dacă redeschid Dosarul Revoluţiei: unii susţin conexarea tuturor contestaţiilor la decizia de clasare, alţii dau noi termene... La începutul acestui an, Asociaţia 21 Decembrie a recuzat procurorul-militar şi a solicitat un anchetator civil – în conformitate cu o decizie a CEDO care cere ca procesul să fie judecat de persoane care nu au fost implicate în represiunea din ‘89. Cererea le-a fost respinsă... Pe de altă parte, noua ministră a Justiţiei, Raluca Prună, declara, la finalul unei întrevederi cu Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, că dosarele Mineriadei şi cel al Revoluţiei trebuie să beneficieze de acelaşi tratament în faţa instanţelor româneşti. Om trăi şi-om vedea...

Ciprian-Robert Tamaş 

Primar, comuna Şuletea, judeţul Vaslui

Pentru folosirea tehnologiilor – de deszăpezire şi de comunicare.

Ciprian Tamaş a devenit celebru în toată ţara după ce adevarul.ro a relatat iarna trecută cum a reuşit să deszăpezească cele patru sate ale comunei, în patru zile, lucrând cot la cot cu muncitorii, în viscol, şi folosind un autogreder achiziţionat imaginativ – cu banii obţinuţi din vânzarea la dezmembrări a două dintre cele patru maşini de pompieri care i-au fost transferate de ISU. În tot acel timp, ţinea lumea la curent cu starea drumurilor din comună... postând pe Facebook. Pentru că telefonia mobilă nu are semnal în Şuletea, edilul pune tot ce priveşte Primăria pe contul său de Facebook, iar copiii sătenilor, împrăştiaţi prin ţară şi prin străinătate, îşi sună părinţii şi bunicii pe telefoanele fixe pentru a le spune noutăţile. Una peste alta, bărbatul de 35 de ani a reuşit să schimbe viaţa în comună. Din 2012, de când a preluat mandatul de primar, a reuşit să rezolve două dintre problemele strigente ale satului cu soluţii găsite tot pe internet – a relatat Adevărul. Cităm: A făcut două poduri. Unul dintre ele ducea către cimitirul satului. Era un simplu podeţ din lemn care stătea să se rupă. Morţii erau căraţi cu carul cu boi până la marginea podului, apoi sicriele erau cărate pe umeri de bărbaţii satului, boii trecuţi câte unul peste pod, apoi cortegiul îşi putea continua drumul normal. Cum comunitatea nu avea bani pentru reabilitarea podului, primarul a găsit o soluţie simplă şi ieftină: a urmărit pe internet când Armata a scos la casat un ponton de acostare şi a făcut rezervarea tot pe internet. „Nu aveam bani de transport şi am cerut ajutorul la Consiliul Judeţean (...).Nu au vrut să mă ajute şi m-am descurcat. Am închiriat trei TIR-uri şi l-am adus pe bucăţi de la Constanţa“, a explicat primarul. Celălalt pod a fost distrus din cauza alunecărilor de teren şi practic rupea vestul satului de restul localităţii. Proiectul pentru fonduri europene stătea într-un sertar de ani de zile. Edilul a găsit tuburi de pod direct la sursă, cu preţ de 15 ori mai mic decât cel oferit de firmele de specialitate, şi a făcut lucrarea în regim propriu. Mai departe, pentru a-şi ţine cosătenii la curent cu tot ce se întâmplă în comună şi pentru a-i implica în problemele administrative, primarul Tamaş se ocupă acum de înfiinţarea unui post local de radio. Se aude? 

notabil 

• Un parc fotovoltaic, construit pe o suprafaţă de 2,5 hectare, va asigura gratis iluminatul localităţilor Mischii şi Şimnicu de Sus din Dolj, respectiv Vulpeni din Olt. „Energia va fi folosită pentru iluminatul stradal, cămin, poliţie, şcoală, primărie şi cabinetele medicale. Vom fi nevoiţi să trecem pe lămpi economice şi lămpi cu led”, a spus Gheorghe Popa, primarul din Mischii, citat de Adevărul. Valoarea investiţiei se ridică la 2,5 milioane de euro, din fonduri europene – iar fiecare comună va economisi astfel câte 200.000 de lei pe an. 

Ionuţ Vulpescu 

Deputat, fost ministru al Culturii 

Pentru scăderea TVA la carte, de exemplu. 

„Cenuşăreasa nu e singurul personaj, ar trebui să schimbăm basmul“ – spunea vara trecută Ionuţ Vulpescu, pe atunci ministrul Culturii, într-un dialog cu Mircea Vasilescu, pe atunci redactorul-şef al Dilemei vechi. Despre TVA de 5% la carte: „M-am gândit, din prima zi, cum să aduci bani mai mulţi pentru un buget care înseamnă, cum spunea dl Andrei Pleşu, <<nimic virgulă ceva>>. Şi dacă l-ai dubla, ar da <<nimic virgulă ceva mai mult>>. Până la pragul de 1% din PIB, cum e media europeană, e un drum lung, sper că-l vom parcurge în timpul vieţii noastre. Erau însă câteva măsuri simple care trebuiau luate, cum e scăderea TVA la carte (şi la manuale, biletele la spectacole, concerte, film)”. Despre investiţiile în Cultură: „Sunt puţine domenii în care România se poate individualiza şi se poate afirma. Cultura este unul dintre ele. De aceea trebuie să investim în cultură. (...) S-a tot spus că domeniul culturii e Cenuşăreasa. Ar trebui schimbate personajele, Cenuşăreasa nu e singurul basm, mai sunt şi altele. În cultură, vorbim de bunuri simbolice, care dau identitate unui spaţiu – înseamnă tradiţie, educaţie, valori. Lumea de azi are nevoie de aşa ceva, altminteri orbecăim, amestecăm culorile, nu mai ştim pe ce lume trăim. De aceea trebuie să investim inteligent în cultură. (...) Pentru mine e foarte important să susţin cultura vie, cultura contemporană. Avem foarte multe festivaluri: le-am susţinut pe toate. Nu există nici unul de la care să fi tăiat vreun leu.”

CeRe, Funky Citizens

Organizaţii nonguvernamentale 

Pentru stimularea participării la democraţie. 

Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), un ONG care militează pentru drepturile cetăţenilor, a câştigat, primăvara trecută, procesul împotriva Primăriei Sectorului 5 pentru nerespectarea Legii 544/2001 cu privire la publicarea bugetului local. În afara urmăririi cauzelor proprii, CeRe organizează, de şase ani, Gala Premiilor Participării Publice. „Tocmai pentru că, poate, sună imposibil ca un om sau un grup de cetăţeni să determine o primărie să stopeze construcţia unei clădiri ilegale care ar sufoca blocurile de apartamente din jur, ne-am propus să scoatem în faţă cât mai multe exemple concrete de participare publică, să demonstrăm că <<se poate>> şi că drepturile cetăţenilor nu sunt nişte vorbe goale”, a explicat Silvia Boeriu, coordonatoare de comunicare a CeRe, pentru revista Cariere. Ce fac cetăţenii care îşi înscriu campaniile pentru această Gală: petiţii, liste de semnături, participarea la şedinţele de consiliu local, prezenţa în presă, proteste online şi offline, formarea de coaliţii cu alte grupuri de cetăţeni sau organizaţii, organizarea unor evenimente publice (dezbateri, flash-mob-uri, conferinţe de presă, evenimente stradale, proteste) la care au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor. „Eu cred că societatea civilă va deveni o voce ascultată atunci când va fi reprezentată de iniţiative lansate de oameni, care răspund nevoilor lor şi ale comunităţilor din care fac parte – adică, grassroot organisation. Aici, la  Gala Participării Publice, aflu tocmai poveştile de genul ăsta. Mă bucur că ele sunt din ce în ce mai multe, şi doresc ca ele să fie cunoscute de cât mai multă lume” – a punctat Mircea Kivu, unul dintre membrii juriului Galei. 

Asociaţia Funky Citizens practică o implicare civică de secol 21 – în care vectorii organizaţiei au profiluri publice bine conturate, construite inclusiv graţie activităţii din social media. (Ca urmare, multă lume a propus-o pe Elena Calistru, preşedinta organizaţiei, pentru faimoasa „consultare cu strada” de la Cotroceni din noiembrie.) Cum funcţionează o astfel de organizaţie civică (auto-prezentare, pentru iqads.ro): „Funky Citizens îşi propune să construiască instrumente online de advocacy, bazate pe cercetare făcută cu cap şi pe date atent culese. Instrumentele noastre îşi propun să educe şi să invite la acţiune, încurajând tinerii cetăţeni să participe la iniţiative de responsabilizare în spaţiul public prin care pot vedea că au un impact. Prin agregarea şi educarea tinerilor în jurul unor serii de instrumente online, credem că putem dezvolta înţelegerea şi capitalul uman necesare pentru a influenţa o democraţie mai participativă, responsabilă şi transparentă în România. Vom şti că ne-am făcut treaba când baza noastră de constituenţi îi va convinge pe cetăţeni că pot influenţa reforma sectorului public. (...) Noi am plecat de la un buget de aproximativ 5.000 euro în 2012 şi acesta a crescut treptat până la 100.000 euro în 2015. Sursele de finanţare sunt cele clasice pentru un ONG - fondurile nerambursabile norvegiene, fundaţii şi organizaţii internaţionale, etc. Dar ceea ce am testat în ultimul an credem că e cu adevărat important - sunt cetăţeni care apreciază ce facem şi donează prin PayPal sau alte forme de donaţii recurente (de la 5 euro la 1000 euro), avem destul de multe evenimente de fundraising, facem analize şi traininguri pentru alte organizaţii contra cost şi vindem stickere cu Mari Corupţi (ba chiar ne pregătim să punem pe piaţă un joc de cărţi cu #maricorupti).” Şi patru proiecte recente, de accesat: 

1. „Banipierduţi.ro, un adevărat câine de vânătoare care adulmecă ineficienţa în cheltuirea banului public, ba chiar şi şpăgile (da, uneori se văd în bugete).

2. Maricorupţi.ro, un soi de <<memorie ca formă de justiţie>>, un clasor de corupţi ca să nu uităm momentul istoric al condamnărilor DNA.

3. Onoratainstanţă.ro, un proiect de big-data pe justiţie care arată performanţa instanţelor şi parchetelor. 

4. Factual.ro – primul site de fact-checking pe afirmaţiile politicienilor, ca să-i prindem când umblă cu fofârlica şi să-i ajutăm să vorbească mai mult pe cifre decât în vorbe goale.”

Sorin Ioniţă, Andra-Lucia Martinescu 

Analişti 

Pentru fluierat în biserică. 

Avem în jur realităţi disfuncţionale care cresc insidios – iar cei mai mulţi se tem (de ce oare?!) să le amendeze. Am ales două asemenea notificări.

Sorin Ioniţă, Mesaj de 1 Decembrie, pe contributors.ro: „Se zice că în Pakistan nu ţara are armată, ci armata are o ţară. (...) N-ai cum să nu te gândeşti la acest model atunci când observi ce trendy a devenit în România de la o vreme încoace să treci prin structuri educaţionale gen Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (instituţie complet diferită de Academia Tehnică Militară, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” sau Academia Navală „Mircea cel Bătrân), Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Naţional de Apărare, dar mai ales Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Toate acestea, în România anului 2015, sunt entităţi independente de cercetare şi ştiinţă avansată pe deplin recunoscute, încadrate cu sute de cadre bine pregătite care ţin cursuri la nivel de vârf. Faptul că nu aţi auzit de ei nu înseamnă că ei nu există, nu dau din picioare şi nu iau leafă. (...) Se estimează că aproximativ 60-70 din parlamentarii civili ai României au trecut într-un fel sau altul prin aceste forme de socializare, împreună cu alte câteva mii care activează în administraţia centrală sau locală ori în sectorul privat. Există un partid (UNPR) care obişnuieşte să meargă în campanie (şi guvernare) cu oameni în uniformă, cărora le promovează agenda. (...) Paradoxul românesc este că în deruta post-revoluţionară totul a fost răsturnat şi arată ca o piramidă cu fundul în sus: pe umerii claselor de absolvenţilor legitimi, care chiar vor să ajungă ofiţeri de armată şi poliţie, s-a construit o întreagă reţea de recrutat civili trecuţi binişor de vârsta studiilor şi fără nicio intenţie de a mege pe front sau a se bate cu criminalitatea. În loc ca universităţile civile să preia şi să specializeze la nivel înalt tineri ofiţeri de armată şi poliţie, s-a pus în practică, absurd, opusul: o pleiadă întreagă de instituţii militarizate recrutează civili pentru a-i socializa întru exercitarea puterii. Ca în Pakistan, unde nu civilii educă şi folosesc armata atunci când cred de cuviinţă, ci militarii educă şi folosesc politicienii civili după cum consideră necesar.

Nu e clar ce învaţă oamenii ăştia la toate aceste academii şi colegii; după toate semnele, nu mare lucru, dacă ne apucăm să enumerăm absolvenţii lor de prestigiu, de la Udrea la Pandele, Calimente, Daciana sau Fenechiu. Nu trebuie să vă enervaţi pe o persoană sau alta, deoarece nici n-ar avea cine să le predea ceva, orice, la nivel occidental, construcţia având din start temelia strâmbă. Dar nici nu contează, din moment ce funcţia de bază a acestei morişti nu este educaţia, ci deschiderea de uşi în politică şi administraţia publică, în general la un nivel mult mai înalt decât ar permite competenţele stricte ale individului. O scurtătură pentru urcat în ierarhia politico-socială pentru cei ce n-au avut şansa să se nască din tată general sau fost ministru, deci trebuie să depună undeva pupătura de loialitate famigliei.

Cum comenta la un moment dat un prieten pe FB, ăştia încearcă să construiască ceva asemănător cu ce îşi închipuie ei că era odinioară francmasoneria – o structură paralelă de condus ţara – însă cu oameni de mult mai proastă calitate. De aceea nici nu trebuie să-i ţină în hăţuri ulterior, deoarece tipii suficient de abili şi şmecheri încât să realizeze că au ajuns pe o poziţie mult superioară calificărilor pe care le au (pare trăsătura dominantă a absolvenţilor, deci probabil e urmărită la recrutare) şi să ştie cui datorează asta, se strâng în mod natural ghem ca să apere sistemul, din convingere şi cu creativitate exuberantă. Nu suntem Pakistan, dar trendul e îngrijorător.”   

Similar, într-o analiză a Strategiei Naţionale de Apărare, Andra-Lucia Martinescu, pe atunci doctorandă în relaţii internaţionale la Cambridge, acum cercetătoare la Centre for Historical Analysis and Conflict Research din Londra, un institut de analize strategice al Armatei britanice, critica, anul trecut, rolul serviciilor în politica, societatea şi educaţia din România: „Regăsim în strategia actuală formulări evazive de tipul <<dezvoltarea culturii de securitate, inclusiv prin educaţie continuă, care să promoveze valorile, normele, atitudinile sau acţiunile care să permită asimilarea conceptului de securitate naţională>>. În România (trecută şi actuală) practicile informează o cu totul altă realitate, nicidecum controlul civil asupra chestiunilor militare şi strategice, ci socializarea civililor în curricula şi metodele comunităţii autohtone de intelligence, a organismelor militare şi de securitate afiliate, sau, mă rog, inseparabile structurilor de putere şi decizie. Nu discut aici despre natura programelor academice de la Academia Naţională de Informaţii sau Universitatea de Apărare, ci despre un monopol profund instituţionalizat prin care branşe (numit academice) ale structurilor militare şi de securitate şi-au însuşit şi continuă să îşi valideze controlul absolut şi competenţa în ale strategiei.”

De luat aminte.