Virusul care cauzează poliomielita a fost descoperit în canalizarea din Londra
0În timpul unui control de rutină a canalizării din Londra, virusul care cauzează poliomielita a fost descoperit, relatează Politico.
Agenţia pentru Siguranţa Sănătăţii din Marea Britanie a informat, miercuri, că poliovirusul a fost identificat în probele adunate la Londra între februarie şi mai. Nu au fost raportate cazuri de paralizie, însă sunt în curs investigaţii pentru a stabili dacă există transmitere comunitară.
Conform Politico, poliovirusul găsit în ape uzate, cunoscut drept poliovirus de tip 2, nu este acelaşi lucru cu poliomielita sălbatică. Răspândirea poliomielitei se realizează interuman, pe cale fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale, sau aeriană, prin picături (virusul fiind prezent în secreţiile nazo-faringiene).
În urma unei investigaţii ar putea fi stabilită vastitatea transmiterii virusului în comunitate şi identificarea unde are loc acest lucru.
Agenţia pentru Siguranţa Sănătăţii a formulat şi un apel prin care a comunicat celor din domeniul sănătăţii să raporteze apariţia oricărui caz considerat suspect. Totodată, londonezilor li s-a spus să verifice dacă au fost vaccinaţi împotriva poliomielitei.
„Polovirusul derivat din vaccin este rar şi riscul pentru public în general este extrem de scăzut", a menţionat epidemiologul Vanessa Saliba.
„Investigăm de urgenţă pentru a înţelege mai bine amploarea acestei transmiteri, iar NHS a fost rugat să raporteze rapid orice caz suspect. Până acum nu au fost raportate sau confirmate cazuri", a mai adăugat Saliba.
Rata de vaccinare a populaţiei, în Londra, împotriva poliomielitei este de 86,6%.
Poliomielita sălbatică a fost eliminată din cea mai mare parte a lumii. În continuare, ea rămâne endemică în Pakistan şi Afganistan.