Ministrul polonez de Externe: „Viktor Ianukovici a fost convins să semneze acordul cu opoziţia după o discuţie cu Putin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O convorbire telefonică între preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea fi elementul care a provocat schimbarea de atitudine a lui Ianukovici, în sensul acceptarii alegerilor anticipate, este de părere ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, potrivit BBC.

Atât şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, precum şi premierul Poloniei, Donald Tusk, au contrbuit într-o proporţie importantă la negocierile de săptămâna trecută dintre Ianukovici şi opoziţia ucraineană.

„Preşedintele Viktor Ianukovici, în timpul întâlnirilor noastre, a fost deseori ocupat să vorbească la telefon cu lideri precum vicepreşedintele american Biden, de asemenea cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, precum şi cu Vladimir Putin. L-am rugat apoi să anunţe că este de acord cu scurtarea mandatului său prezidenţial şi acceptarea alegerilor anticipate. A fost extrem de reticent, fireşte, însă am observat că atitudinea lui s-a schimbat după o convorbire la telefon cu unul dintre cei trei lideri menţionaţi. Probabil este vorba de domnul Putin”, a spus Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de Externe.

Oficialul din Polonia le-a mai spus jurnaliştilor americani că nu a putut asista la conversaţia lui Ianukovici cu preşedintele Vladimir Putin, prin urmare nu ştie ce i-a spus acesta pentru a-l convinge atât de repede.

Miercuri, liderul opoziţiei Arseni Iaţeniuk a fost propus de către opoziţia proeuropeană pentru funcţia de premier. Ministrul polonez de Externe l-a caracterizat pe Iaţeniuk ca fiind un politician „experimentat, respectat şi foarte competent”.

„Arseni Iaţeniuk este fără îndoiala o persoană în care Occidentul are încredere, dar care, de asemenea, are abilitatea de a dialoga şi cu Rusia, ceea ce este un element foarte important”, a mai precizat ministrul polonez de Externe.

Jurnaliştii de la CNN notează că în următoarea perioadă guvernul interimar se va confrunta cu o mulţime probleme, inclusiv cu un conflict diplomatic din partea Rusiei, cât şi din partea sudului şi estului Ucrainei care este rusofil, precum şi cu probleme de natură economică.

„Ucraina este cu siguranţă într-o criză. Sperăm să nu se adâncească. Însă Ucraina are acum o şansă de a-şi stabiliza instituţiile şi de a începe o nouă reformă, incluisv de a primi a doua tranşă de bani de la FMI. Are o şansă de a avea un nou preşedinte şi o nouă şansă de a semna acordul de asociere cu Europa. Ucraina poate deveni o ţară mai bună”, a mai declarat pentru sursa citată ministrul polonez de Externe.


Citeşte şi:

Fostul preşedinte Ianukovici şi ministrul său de Interne au fost daţi în urmărire internaţională

Noul procuror general al Ucrainei a emis miercuri un mandat internaţional de arestare pe numele fostului preşedinte Viktor Ianukovici şi a ministrului de interne din timpul acestuia, Vitali Zaharcenko, cei doi ascunzându-se în prezent într-un loc necunoscut, după schimbarea de putere ce a avut loc sâmbătă la Kiev, relatează 

Agerpres.

Vocea Rusiei: „Ianukovici a trădat din prostie pură. În mod normal, el trebuia să fie deja mort, dar se pare că Dumnezeu îi are în pază pe proşti”

„Este greu să prevezi că un preşedinte de ţară poate fi atât de idiot pentru a-şi trăda întreaga echipă, rudele şi aliaţii, fiind în acelaşi timp suficient de hâtru pentru a scăpa de sub supravegherea consilierilor de încredere”, scrie un jurnalist pe portalul în limba română al organizaţiei media  de stat Vocea Rusiei.

HARTĂ Unde ar putea fi ascuns Viktor Ianukovici? Şapte variante posibile

După ce Parlamentul ucrainean a votat săptămâna trecută demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici, acesta a dispărut fără urmă. Toată lumea se întreabă acum unde s-ar putea ascunde cel care în ultimul său mesaj spunea răspicat că nu va demisiona din funcţia supremă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite