VIDEO Motivul pentru care un restaurant McDonald's nu a vândut milkshake-uri pe durata desfăşurării unui miting de campanie al lui Nigel Farage
0
Un restaurant McDonald’s din Edinburgh aflat în apropierea unei săli închiriate de Nigel Farage pentru un miting de campanie a primit ordin să nu vândă milkshake-uri şi îngheţată pe durata evenimentului, de teama de a nu fi aruncate în politicianul britanic.
„Nu vindem milkhaske-uri şi nici îngheţată în această seară, ca urmare a unei cereri a poliţiei în legătură cu evenimentele recente“, a informat conducerea localului vineri seară, în timpul mitingului lui Farage.
Solicitarea poliţiei a venit pe fondul înmulţirii atacurilor cu milkshake-uri şi îngheţată împotriva candidaţilor eurosceptici britanici la alegerile europene.
Tommy Robinson, cofondatorul English Defence League, este unul dintre figurile naţionaliste britanice care s-au trezit împroşcate cu băuturi milkshake.
Nigel Farage, o voce influentă pro-Brexit, pleacă favorit în alegerile europene din Marea Britanie, programate joia viitoare.