Vestele galbene, actul 6: 38.600 de manifestanţi în toată Franţa; 220 de protestatari reţinuţi, dintre care 142 la Paris
0“Vestele galbene” au protestat în întreaga Franţă, pentru a şasea sâmbătă consecutivă, de această dată la manifestaţii participând, conform bilanţului de până la ora locală 18.00, 38.600 de persoane, cu aproape 30.000 mai puţine decât săptămâna trecută.
La Paris, au manifestat aproximativ 4.000 de “veste galbene”, iar protestul s-a încheiat la ora locală 19.00, manifestanţii fiind atunci evacuaţi de pe Champs-Elysees şi circulaţia redeschisă.
Potrivit lci.fr, în urma incidentelor de la protestele de sâmbătă au fost reţinute 220 de persoane, dintre care 142 la Paris. Printre cei reţinuţi se numără şi Eric Drouet, figură marcantă a mişcării “vestelor galbene”, care a fost plasat în arest. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.
Manifestaţii au avut loc şi la Bordeaux, Lyon, Rennes, Caen, Nantes şi Toulouse.
Din data de 17 noiembrie, când la manifestaţiile “vestelor galbene” au participat 282.000 de persoane, mobilizarea a fost în scădere de la o săptămână la alta. La 24 noiembrie au fost 166.000 de manifestanţi, la 1 şi 8 decembrie au fost 136.000, iar la 15 decembrie au fost 66.000.