Ungurii au votat împotriva cotelor obligatorii de refugiaţi, dar referendumul nu poate fi validat. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungurii s-au împotrivit masiv cotelor de refugiaţi impuse de UE, dar nu au ieşit suficient de mulţi la vot pentu ca referendumul iniţiat de premierul conservator Viktor Orban să fie validat.

UPDATE 23.30 Premierul Ungariei, Viktor Orban, a salutat duminică seara rezultatele ”remarcabile” ale referendumului privind cotele obligatorii de migranţi, după ce peste 98% dintre alegătorii prezenţi la urne au votat pentru respingerea cotelor impuse de Bruxelles. Însă, autoritatea electorală maghiară a atras atenţia că referendumul nu a depăşit pragul electoral necesar de 50% plus un vot pentru a fi validat, informează Reuters.

”La 13 ani după ce majoritatea alegătorilor maghiari a votat într-un referendum pentru aderarea la UE, acum cetăţenii unguri au votat vehement pentru respingerea cotelor obligatorii impuse de blocul comunitar şi au spus că acest vot trebuie să fie luat în considerare de factorii de decizie europeni”, a declarat liderul maghiar după publicarea primelor rezultate.

”Am obţinut rezultate remarcabile, care au depăşit chiar numerele înregistrate în referendumul privind aderarea la UE”, a susţinut premierul.

Viktor Orban a precizat că va depune un amendament la constituţia maghiară pentru a transforma rezultatele referendumului în lege, deşi plebiscitul este invalid din cauza prezenţei reduse la vot.

UPDATE 22.25 Biroul Naţional Electoral a anunţat duminică seara că până la 98,2% dintre alegătorii maghiari prezenţi la urne au respins cotele obligatorii de migranţi impuse de blocul comunitar, însă autorităţile se aşteaptă ca referendumul crucial să fie invalidat ca urmare a prezenţei reduse la vot, transmite Reuters.

Parlamentarul Fidesz, Gergely Gulyas, a declarat că până la 45% dintre cetăţenii maghiari cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne potrivit exit-poll-urilor.

-ŞTIREA INIŢIALĂ-

Aproximativ 40% la sută dintre cei 8,3 milioane de unguri cu drept de vot s-au pronunţat duminică în cadrul referendumului pe tema cotelor obligatorii de refugiaţi convocat de premierul conservator Viktor Orban. Politica anti-refugiaţi a premierului ungar a primit un sprijin masiv (95% din voturile exprimate), dar în zadar, întrucât referendumul putea fi validat doar cu o prezenţă de cel puţin 50%.

Mobilizare masivă împotriva „elitei de la Bruxelles“

Guvernul de la Budapesta, care nu a deschis până acum niciun centru de primire de refugiaţi, spera ca prin acest referendum să se elibereze definitiv de orice obligaţie de a contribui la efortul european şi a făcut o campanie de amploare în acest sens.

Sute de mii de fluturaşi au fost distribuiţi populaţiei, afişe uriaşe au împânzit marginea şoselelor, iar miniştri şi deputaţi au fost trimişi în sate şi oraşe cu sloganul „Să nu ne asumăm acest risc!“.

„Iubesc Ungaria aşa cum e şi nu vreau ca cineva să o schimbe la un ordin venit din afară“, a atenţionat sâmbătă Orban, pentru care referendumul a reprezentat mai degrabă o luptă împotriva „elitei de la Bruxelles“ decât împotriva celor 400.000 de refugiaţi şi migranţi care au traversat anul trecut teritoriul ungar pentru a ajunge în Occident.

Boicot cu tentă politică

De cealaltă parte, liberalii şi socialiştii din opoziţie au mizat pe o rată de participare la vot sub pragul necesar validării referendumului, chemând la boicot sau vot nul.

Dacă Orban nu va reuşi să mobilizeze o participare de cel puţin 50%, „ar putea fi confruntat cu cereri de demisie“, explică demersul opoziţiei analistul politic Andras Biro-Nagy.

Însă, cu o cotă de popularitate aflată la cel mai înalt nivel, Viktor Orban, aflat la mijlocul celui de-al treilea mandat, nu pare deloc vulnerabil.

Ce urmează?

Dimpotrivă, premierul ţării vecine vrea să insiste cu politica sa anti-refugiaţi. Potrivit lui, referendumul va avea consecinţe legale indiferent de prezenţa la urne.

„Întotdeauna este de preferat un referendum valid decât unul invalid, dar consecinţele legale vor fi puse în aplicare“, a declarat Orban duminică, după ce a votat.

El vrea astfel să-şi ţină promisiunea de a traduce rezultatul consultării „într-un sistem de legi“ în Ungaria. Însă nu se ştie deocamdată ce anume intenţionează să facă liderul conservator ungar.

UE denunţă „un joc periculos“

Potrivit Comisiei Europene, referendumul din Ungaria nu va avea niciun impact juridic asupra angajamentelor adoptate. Cu toate acestea, oficialii europeni sunt deranjaţi de referendumul iniţiat de Orban, existând temeri că acesta ar putea da o nouă lovitură legitimităţii proiectelor UE şi unităţii membrilor săi, deja puse la grea încercare decizia Marii Britanii de a ieşi din UE.

„Dacă ar fi organizate referendumuri privind fiecare decizie de miniştri sau a Parlamentului European, autoritatea legii ar fi în pericol“, a atras atenţia în această vară preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Conform grilei de repartizare, Ungaria trebuie să primească numai vreo 2.000 de refugiaţi. A organiza un referendum în legătură cu aceasta este un joc periculos“, a avertizat la rândul său duminică şeful Parlamentului European Martin Schulz.

Mai mult, Martin Schulz a lansat un apel celorlalţi lideri ai statelor membre UE să îl aducă pe Viktor Orban pe calea cea bună.

Cotele buclucaşe

Cotele obligatorii de refugiaţi au fost impuse în septembrie anul trecut prin majoritate calificată în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). S-a recurs la acest tip de vot pentru a fi depăşită opoziţia statelor care nu au acceptat această iniţiativă ce prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de migranţi extracomunitari ajunşi în Grecia şi Italia din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia. Până în prezent, dintre cei 160.000 de migranţi au fost redistribuiţi numai câteva mii. Cota Ungariei este de 1.294 de refugiaţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite