Ungaria se va opune oricăror posibile sancţiuni ale UE împotriva Poloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Budapesta se va opune oricăror posibile sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Poloniei, a declarat, vineri, premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu acordat postului public de radio Kossuth.

„Uniunea Europeană nu ar trebui să se gândească să aplice vreun fel de sancţiuni împotriva Poloniei, deoarece acest lucru ar necesita unanimitate, iar Ungaria nu va sprijini niciodată niciun fel de sancţiuni împotriva Poloniei“, a afirmat premierul Ungariei, adăugând că „polonezii merită un respect mai mare“.

Declaraţia premierului Ungariei vine în contextul în care, miercuri, acesta s-a întâlnit cu Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Dreptate şi Justiţie (PiS) din Polonia, într-o încercare aparentă de a consolida axa eurosceptică ce se dezvoltă în Europa Centrală, notează Agerpres în pagina sa electronică.

În interviul de vineri, premierul ungar a vorbit şi despre nevoia de a modifica tratatul de bază al UE. „Când în UE apare o problemă, primul reflex este acela că «este nevoie de o soluţie la nivel european, aşa că să le luăm statelor membre din puteri». Acest tip de «Bruxelles-ism» nu poate fi corectat fără amendarea tratatului de bază“, a precizat el.

Ca urmare a unor măsuri controversate adoptate de noul guvern conservator de la Varşovia, Comisia Europeană va dezbate săptămâna viitoare situaţia statului de drept în Polonia. Discuţiile au loc în condiţiile în care un oficial UE a solicitat o procedură de supraveghere care ar putea duce la suspendarea drepturilor de vot ale Poloniei în Consiliul European.

Dar, potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aplicarea acestei opţiuni, prevăzută la articolul 7 al Tratatului UE, este improbabilă.

Joi, ministrul francez al Culturii, Fleur Pellerin, şi-a exprimat îngrijoarea după adoptarea în unele ţări europene, printre care Polonia, a unor legi care accentuează controlul statului asupra mass-media publice, relevă AFP. 

„Franţa şi ministerul meu sunt foarte preocupate de situaţia care exista în Ungaria şi care se instalează în Polonia“, a declarat Fleur Pellerin.

„Sper că viitoarea reuniune a comisarilor europeni, din 13 ianuarie, va fi ocazia pentru Europa şi Franţa de a reafirma valorile de care suntem ataşaţi“, a adăugat ea.

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, promulgat joi o controversată lege privind mass-media publice din Polonia, despre care opoziţia spune că asigură guvernului conservator de la Varşovia controlul asupra posturilor publice de radio şi televiziune, situaţie care a stârnit îngrijorare la Bruxelles.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite