Un program cu iz de naftalină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mod ironic, am adus o contribuţie care se regăseşte în programul politic al candidatului Klaus Iohannis din 2014 (domeniile diaspora şi parţial politică externă/politică europeană).

Să începem.

1) În plan MACROECONOMIC, pentru mine programul PNL e un mare semn de întrebare. PSD a venit cu un model inovator, acel „wage-led growth”, care a avut efecte benefice pe termen scurt şi mediu, beneficiind şi de un context internaţional favorabil, respectiv de o perioadă de dezinflaţie accentuată, fără precedent în ultimele decenii, care au permis unor ţări ca România să întindă „plapuma fiscală” dincolo de limitele pe care le-am fi avut într-o perioadă normală.

De ce e un semn de întrebare? Pentru că practic se revine la un model de dezvoltare de tip „Băsescu - PDL”, practic calchiat după modelul german şi oarecum anacronic ţinând cont de tendinţele actuale. Accentul revine pe investiţiile publice (deşi în perioada 2009 - 2012 acestea au fost mai mult declarative şi la fel ca în cazul PSD orientate mult prin MDRAP) dar zona de dreapta nu are un cazier prea bun în acest domeniu. În atari condiţii, rămâne o abordare declarativă, care riscă să ascundă tăieri/îngheţări în zona de venituri ale populaţiei.

Dovada e chiar la pagina 3 a programului de guvernare: „Din această perspectivă, Partidul Naţional Liberal va acţiona în următoarea perioadă pentru introducerea unor măsuri de corectare a derapajelor înregistrate în guvernarea Partidului Social Democrat.”

Este o scuză a priori pentru acţiuni de limitare a veniturilor populaţiei. Adevărul adevărat este că nu au existat derapaje macroeconomice semnificative în timpul guvernării PSD, social-democraţii acţionând la limita, dar în interiorul graniţelor impuse de principiile de guvernanţă economică europeană, care la rândul lor sunt dominate de rigurozitate şi austeritate, după modelul german.

O altă observaţie la acest capitol -- se vorbeşte în repetate rânduri de decalajul dintre DINAMICA productivităţii şi cea a salariilor, dar e o comparaţie iluzorie, pentru că de fapt ne confruntăm cu un decalaj negativ între cele două. În timp ce lucrătorul român are un nivel de productivitate de 67% din media europeană, nivelul salariului său este de doar 25% din aceeaşi medie. Rămâne un spaţu uriaş de creştere a salariilor, cel puţin în sectorul privat!

2) DIRECŢIILE STRATEGICE ale programului par a fi luate copy paste de la un document al dreptei din 2009. Cei cu mai multă experienţă să mă contrazică, dar nu cred că e cazul:

„Principalele direcţii de acţiune vor fi profesionalizarea administraţiei publice, întărirea statului de drept şi a democraţiei, combaterea corupţiei, creşterea calităţii educaţiei, îmbunătăţirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menţinerea orientării euroatlantice în politica externă.”

Practic, în 10 ani gândirea dreptei politice a rămas cantonată în aceleaşi şabloane.

3) Pe FONDURI UE, se vorbeşte de riscul de dezangajare, oarecum prematur dacă mă întrebaţi, ţinând cont că până la o astfel de situaţie mai avem minim 2 ani.

4) Pe JUSTIŢIE, o bilă albă pentru PNL: s-a înţeles că referendumul din 26 mai trebuie respectat, şi că obiectivul asumat de desfinţare a SIIJ, pentru tupeul de a o fi anchetat pe Koveşi, trebuie îndeplinit în parlament şi nu prin OUG. Menţin pariul pe care l-am pus cu doamna Cătăniciu de la ALDE că vom asista la o asumare a răspunderii guvernului înainte de finalul lui 2019.

5) Pe zona de politică ANTICORUPŢIE, teoretic programul PNL sună perfect, adică se face referire la cei trei mari piloni de care vorbesc oriunde sunt invitat încă din 2015: prevenţie, recuperarea prejudiciilor, coerciţie -- în această ordine. Doamne ajută să fi înţeles ceva domnii din PNL din dezastrul din ultimii ani şi să asistăm la mai mult decât vorbe.

6) Pe zona de FINANŢE, din punctul meu de vedere prioritatea ZERO ar fi trebuit să fie creşterea încasărilor la bugetul de stat care în momentul de faţă sunt la un minim record între statele UE, de sub 30% din PIB. Asta se poate realiza nu printr-o creştere a taxelor şi impozitelor, ci printr-o reformă a ANAF pentru a îmbunătăţi nivelul de colectare şi a limita evaziunea.

În fapt, avem doar un angajament de a menţine cota unică de impozitare, care de fapt nu mai este de mult unică (1% pentru firme mici, 10% pentru anagajaţi, 16% pentru firme mari)

7) Pe domeniul TRANSPORTURI avem o viziune esenţial corectă, proiectele noi fiind identificate corect în ordinea priorităţii, respectiv Sibiu - Piteşti şi Autostrada Moldovei. Sunt de acord cu abordarea pe Comarnic - Braşov. Consider că A0 Centura autostradă a Bucureştiului trebuie împinsă sus de tot ca prioritate. Constat că nu există nicio gândire referitor la CN Tarom.

Concluzionând, programul PNL nu este nici bun, nici rău. Este un program care miroase a naftalină pe zona macroeconomică, unde sunt anumite intenţii bune, dar care este eminamente o soluţie de avarie până la alegeri anticipate sau la termen. În 3 ani de zile, PNL nu a reuşit să găsească un răspuns la strategia economică cu care PSD a câştigat alegerile in 2016.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite