Un diplomat rus spune că România este un avanpost al NATO şi o ameninţare clară pentru ţara sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters
FOTO Reuters

Rusia cataloghează România drept o ameninţare reală la adresa securităţii sale, întrucât găzduieşte elemente „ostile“ ale sistemului antirachetă american, şi un avanpost al NATO, transmite Reuters, interpretând astfel o declaraţie a unui oficial de rang înalt al Ministerului de Externe de la Moscova.

„Poziţia României şi a conducerii sale, care a transformat această ţară într-un avanpost, reprezintă o ameninţare clară la adresa noastră. Toate aceste decizii (...) sunt în primul rând direcţionate împotriva Rusiei“, a declarat Aleksandr Boţan-Harcenko, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, citat de Reuters şi news.ro.

Totodată, oficialul rus a acuzat autorităţile române că utilizează o retorică antirusă.

Aceste declaraţii sunt făcute în timp ce NATO desfăşoară mii de soldaţi şi armament greu în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, precum şi în România.

Reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai NATO afirmă că desfăşurarea de trupe este necesară pentru a spori securitatea şi a oferi garanţii aliaţilor europeni după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014.

Sistemul din România al scutului antirachetă american din Europa a devenit operaţional în mai 2016, iar cel din Polonia e în fază de construcţie.

Statele Unite dau asigurări că acest scut trebuie să apere Europa de rachetele balistice dezvoltate de Iran şi nu reprezintă o ameninţare la adresa Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite