Ucraina: varianta în care Putin are dreptate

Ce zice Putin adresându-se liderilor politici occidentali şi, în particular, oficialilor NATO? Că nu au de ce să fie neliniştiţi, deoarece Rusia nu are de gând să invadeze Ucraina, trimiţând ceva forţe de susţinere în ajutorul celor două armate de care a avut deja grijă să fie dotate cu o forţă ofensivă despre care mulţi experţi militari spun că ar fi cu mult superioară celei de care dispune armata ucraineană.

Mai spun ruşii că toată discuţia de acum nu este decât parte a unei provocări lansate de occidentali pentru a justifica trimiterea în Ucraina de echipamente militare de toate felurile şi pentru a alimenta un discurs de tipul celui din Războiul Rece, identificând un nou subiect pe care să se concentreze temerile populaţiilor occidentale, îndepărtându-le astfel de subiectul pandemiei care ţine să continue prea mult timp, provocând deja scandaluri şi rupturi politice în diverse state din UE.

Şi dacă Putin are dreptate? Este posibil să aibă dreptate?

Da. Cu siguranţă da, răspunde generalul Hodges, fostul comandat al forţelor armate americane din Europa. Într-un interviu pentru Expresso TV , el afirmă că nu există o ameninţare de invazie rusă în Donbas. Din punctul său de vedere, cu totul altele sunt obiectivele reale ale strategiei de mare amploare concepute de Kremlin.

"Ruşii nu au acum nevoie de un atac decisiv în Donbas. Donbasul trebuie să continue destabilizarea regiunii, constituind un factor inhibitor pentru integrarea Ucrainei în Occident. Obiectivul Federaţiei Ruse este să păstreze situaţia din regiune în stare de haos".

În opinia sa, regiunea de sud a Ucrainei reprezintă o prioritate cu mult mai importantă pentru strategii de la Moscova deoarece ei ar vrea să taie accesul Ucrainei la Marea Neagră: "Kremlinul este interesat în stabilirea unui control deplin asupra litoralului Mării Negre, incluzând aici Mariupol, Odesa şi Berdiansk. Toate mişcările militare ruseşti de acum sunt mai degrabă o manevră de diversiune pentru a lovi şi captura canalul naval care uneşte Crimeea cu Niprul. Şi apoi, totul va deveni eşichierul pe care se va produce capturarea pe mai departe a zonei de coastă a Mării Negre".

Mai mult, gen. Hodges afirmă că Mosocva, în acest nou tip de agresiune pe care-l planifică, ar putea folosi modelul dovedit de succes din Georgia. Asta ar însemna că ar putea avea loc o provocare la care Moscova să se simtă obligată să răspundă, mesajul final al generalului american fiind că "trebuie să rămânem la un nivel maxim de alertă şi pregătire".

Mi se pare deosebit de interesantă suita de perspective pe care le deschide analiza foarte experimentatului general american şi care, evident, mi se pare cu mult mai aproape decât forţarea permanentă a prezentării ca iminente a atacului în Donbas. Nu ar fi o variantă realistă deoarece ar contrazice esenţa doctrinei Gherassimov care a încurajat în permanenţă crearea şi menţinerea, cu mari costuri materiale, a zonelor permanente de incertitudine reprezentate de "conflictele îngheţate". Succesul acestei gândiri perverse a fost testat şi retestat în numeroase ocazii: în urma unor conflicte militare de mică amploare, s-a reuşit implantarea unor zone de incertitudine totală, pentru decenii, niciodată pace şi niciodată război, în realitate abcese purulente grave dar nicodată mortale, oferind posibilitatea Rusiei să acţioneze, la nevoie, drept mediatorul providenţial (vezi jocul actual din Nagorno Karabah), fie prezenţă de interpunere sau operator de pace sub mandat internaţional ca în Transnistria.

Dar, fundamental "conflictele îngheţate" nu reprezintă numai asta, ci s-au constituit în reţea şi formează acum un eşichier pe care Rusia şi-a aşezat treptat piese succesive de putere militară, anunţând că, astfel, are într-adevăr posibilitatea de acţiune cvasi-totală în Marea Neagră, acum cu intenţia de a-şi extinde controlul înspre aliniamentele de siguranţă ale perioadei sovietice.  Aceasta fost miza acţiunii în Crimeea, aceasta a fost gândirea care a transformat Crimeea în bază avansată ultra-militarizată şi, în paralel, consolidarea fără precedent a Flotei ruse a Mării Negre. În ce măsură, când, sub ce formă şi cu ce intensitate ar putea fi folosite dotările existente din Transnistria la care s-ar putea adăuga o stare de nelinişte provocată în Găgăuzia, activând un vector de destabilizare deloc neglijabil care să ducă eventuale tensiuni şi potenţiale operaţiuni până la gurile Dunării?

Mai departe, continuând linia raţionamentului generalului Hodges, este limpede că ruşii ar putea să dorească să-şi menajeze cât mai mult forţele, scop în care nu ar favoriza un atac direct, ci ridicarea de conflicte locale de intensitate medie care să antreneze trupele guvernamentale ucrainiene împotriva fortelor paramilitare din cele două republici independentiste, conflict care se poate uşor transforma, după atingerea momentului epuizării entuziasmului iniţial, într-o blocare pe o linie de contact de tip conflict îngheţat, repetare a situaţiei de acum, dar, foarte posibil, pe noi aliniamente. Rusia ar fi extrem de satisfăcută să vadă că ies în prima linie, de o parte şi de alta, regimentele naţionaliste care, în asemenea condiţii, vor fi extrem de greu de stăpânit şi vor începe să atace şi obiective civile, după modelul din Siria spre exemplu.

O intervenţie eventuală a NATO, cel puţin în datele actuale, reprezintă o decizie care se va lua cu extremă dificultate deoarece consecinţele destructive pot fi cel puţin continentale, imposibil de prevăzut, cu o înaltă probabilitate de a antrena şi prezenţa unor state aliate şi partenere din NATO şi, de partea celaltă din partea armatelor ţărilor cu care Rusia are tratate de asistenţă mutuală. Sigur că asta este varianta maximală, dar care nu poate fi exclusă din momentul în care forţele armate se vor muta de pe aliniamentele defensive spre cele ofensive.

Se va ajunge în mod serios la o asemenea discuţie? În ciuda celor care speră, idiot şi iresponsabil, ca lucrurile să se învenineze pe mai departe, jucătorii reali din zonă multiplică semnalele liniştitoare: generalul Ruslan Komtchak, comandantul şef al forţelor armate ucrainiene, a declarat că "eliberarea cu ajutorul forţei a teritoriilor ocupate temporar va conduce în mod inevitabil la numeroase pierderi civile şi militare, lucru inacceptabil pentru Ucraina" - a spus el într-o postare pe FB, subliniind că ţara sa susţine o soluţie "politică şi diplomatică"  a situaţiei din Donbas.

Ruşii zic că nu vor conflict. Ucrainienii la fel.

Rămâne a treia variantă: provocarea, varianta cel mai uşor de rezolvat şi care poate să ne bage pe toţi în haos, conflictul expandându-se în cercuri concentrice, începând cu regiunea de frontieră pe care se află România, din acel moment bază de plecare pentru operaţiuni terestre, aeriene şi navale ale NATO de susţinere a ucrainienilor. Să sperăm că nu ajungem aici şi că toul se va rezolva prin negocieri între puternicii planetei, unii care să mai ţină şi cu noi, dacă şi cât se poate. Pentru că atunci se vor discuta privilegii de acces, graniţe, control, echipe internaţionale de verificare şi eventual de impunere a păcii.